Texte în proză

Agățat de aerul interior al sihastrului, în reverie printre corbii cu aripi structurale, dese târam după mine trupul meu despicat de labirintul nopți. Palmele mecanizate ale corbilor ticăiau precum

O suflare din umbra stâncilor armate se scurge precum un râu în trupul pomului cel palid. Rar crengile se-nalță, cresc spre norii cei din noapte - luminând cu al lor suflare străzile inguste, umplute

Maxima Iubiri pictează Sulfetul, îl modelează... îi dă universul - un ocean de foc; iar apoi într-o ramă îl pune, din stele și îi cântă, îi cântă dragăstos... viața. Apoi, pe fruntea-i, lăcrimează,