Poezie
La braț cu timpul
1 min lectură·
Mediu
La braț cu timpul visăm nemurirea,
uitând de toate ne pierdem iubirea.
Cu vorba și dorul ne-ntrecem, fugim,
atrași de-o himeră și... îmbătrânim.
La braț cu timpul ne scurgem prin viață,
presați de oră strivim o speranță,
și-n iureșul clipelor ne trecem ușor
sperând în trecut de-a fi viitor.
La braț cu timpul nimic nu suntem
și gândul se sparge în vechiul blestem
pe care-l purtăm în trista trăire
fără să știm că-i doar amăgire.
La braț cu timpul uităm că murim!
Panciu, 27 februarie 2009
001.414
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 86
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Mariana Rogoz Stratulat. “La braț cu timpul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-rogoz-stratulat/poezie/1838487/la-brat-cu-timpulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
