Prima culoare

Prima culoare

În lacrima mea stingheră, de seară,

s-a întâmplat ceva tainic și ciudat.

Universul imens și-a aruncat

năvalnic, pe cântec de vioară,

bogăția întreagă, de culoare

adunată bob cu bob din floare.

S-a tăvălit prin pulberea de soare,

s-a zbenguit, ghiduș, prin mii de stele,

și-apoi întins, alene, printre ele

s-a strecurat în clipa ce mă doare.

Mi-a sfâșiat cântarea din cuvânt

ce-și căuta timid o aripă de vânt.

M-a învăluit cu mii de nuanțe

albastre și roșii, ascunse culori

în clipa verde a unor trecători

și m-a strigat cu blânde rezonanțe.

Privirea din iris, ea mi-a colorat

cu galben visarea ce m-a uitat!

Culorile toate venite din cer

prefăcute în picuri de rouă

m-au mistuit negru, c-o soartă nouă,

turnându-mi în suflet albul mister.

Acum am aflat că eu m-am născut

din prima culoare, numită-nceput!

Panciu, 30 octombrie 2008