Poezie
ciulini și fluturi
1 min lectură·
Mediu
ciulinii sunt oameni goi, rămași fără suflet,
cresc doar la câmpie și au rădăcinile până pe lumea cealaltă
ar fi putut crește până la cer, dar au murit cândva
din prea multă dragoste
au ales să fie veșnic singuri și triști
și de aceea au sângele amar și vânăt
când suferă, spinii le cresc direct din inimă
atunci își urlă durerea-n cele patru zări
laolaltă cu toate viforurile câmpiei,
de-atâta zbucium, nimeni nu le mai înțelege limba
rareori ciulinii zâmbesc,
atunci când fluturii dansează
și li se așează obosiți pe retină,
amețiți de piruete și soare
ciulinii zâmbesc trist și îi îmbrățișează cu toate petalele,
îi mângâie și-i alintă, în dorul tuturor viselor
fluturii se abandonează lor,
într-un pas de deux ,
fără teamă și fără regrete
și-atunci ciulinii închid ochii,
visând aceeași fantezie,
se scutură-n zori ca de cel din urmă păcat
când se trezesc,
fluturii plâng de-atâta iubire,
își ard aripile zădărnicite de dor,
încearcă mereu să revină la aceeași lumină
fără să știe,
ciulinul le rămâne agățat direct de inimă
001.397
0