Poezie

armistițiu

1 min lectură·5 ianuarie 2014

Mediu

pașii tăi nu mai lasă nicio urmă

din care să bea îngerii,

pescarii își încearcă norocul pe stânci,

tu zâmbești trist amintirii unei sirene

și taci

îți desenez cu genele, pe obraz, istoria unei mari iubiri,

număr bătăliile câștigate și cele pierdute,

adun toate rănile pe care mi le-ai făcut,

clipele când încheiam armistitiu,

iată, doar o frunză făcea diferența dintre viață și moarte

pe nisipul acela,

pașii mei înalță ziduri la cer,

urc până-mi intră soarele în ochi,

te privesc de sus cum cauți,

cum sapi

cu toată disperarea după o nouă atlantidă

tot pământul e plin cu flori negre de colț

care-ți zâmbesc.

între noi

linia orizontului nu mai există

ne mai intâlnim doar în vârfurile degetelelor

desenându-ne conturul

unul-altuia,

într-o încercare stranie de a inventa un nou alfabet braille

001.254

Mariana Pancu. “armistițiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14041522/armistitiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.