Greierele-i pe cărare
Cu furnica-n graba mare
Parcă trasă de-un șiret,
Să rezolve un secret:
Cine trage, cine pierde ?
Când trudește, cine vede ?
Ea cu fuga, sacu-n spate
El
E pasul legănat
Cu care-ți porți povara
Ce Dumnezeu ți-a dat.
E grija să te saturi
De drog, de vin de fumuri
\'Nainte de-ați lăsa
Copilul tău pe drumuri.
E taina ce-n adâncuri
Se mișcă,
veneam de la fântână
cu-o cobiliță-n spate
și ascultam pe seară
din Eminescu-un vers.
și-un tei din codrul verde,
ce cu mirosu-mbată,
ochi dulci de sânziene,
mă-ndeamnă să visez:
la
Vin și pleacă
Și se leagă,
În acorduri
Sau ison.
Literele fac silabe
Ca soldații
Trop-trop-tropa
De planton.
În cuvinte
Se așează
De tratate
Sau război.
Literele-s
Începutul
La
Cu foșnet de mătase chinezească,
Adie vântul prin conace ude
Și-n fald de catifea ne-aduce
Un zvon pierdut, din vremea strămoșească.
Se spune că boierii au murit.
În locul lor, averile
Se scoală Primăvara.
E prima-n verde crud.
Vopsește toată zarea,
Cu un ales sărut.
Și Vara râde-n glastră.
În maci de roșu pur.
Pe cerurile-albastre
O barză face-un tur.
Cu frunzele
Pe o frunză de lipan,
Stau la soare
Un gândac
Și o albină.
El se-ntinde.
Ea se uită
După mierea
Ce-o adună.
El se culcă.
Ea se-ntoarce
C-o recoltă
Foarte bună.
Ziua trece.
Ea
Vine-n vale un șiret
Auriu. Ca o cărare,
Șarpele, cu trupul mare,
E o apă, nu-i secret!
De e Olt sau Mureș, poartă
Cântec de baladă-n sân.
De le vezi cumva pe hartă,
Peste țară sunt
În pădure, pe cărare,
O Scufiță, prunc șiret,
Duce-n coșu-i un secret
Către buna Mama Mare.
Lupu-i lipsă din poveste
Că e grav bolnav.
Și-a rupt laba fără veste,
Împins de vre-un
Ciocârlia-fecioara spre soare se-nalță.
Din legenda străveche ea firul și-l toarce.
Blestemul să-l biruie, condurii încalță.
Căldura-i toridă, se frânge, se-ntoarce.
Iar urcă și vede în
Se-apleacă soarele-n cărare
Venind în zori ca un secret.
Căldura nu-i așa de mare,
Se-aprinde-n prânz, că e “șiret”!
Aduce vești din depărtare,
Chip de poet într-un portret
Ce nu-și
E trist să vezi cum moare iarba
Sub raza albă, nemiloasă.
Cum din înalt coboară barba
Din fir de lavă, tot mai groasă.
Sunt sure plete de-mpărat
Ce-nvăluie pământ și ape.
Sunt albe lițe
În pridvor,
sub clar de lună,
eu te-aștept
să vii din nou.
Să-mi admiri
ia cea nouă
și marama-n
lanț de flori.
Fota-n râuri
e țesută
și pe poale
colțuri pun.
Toată-s
Cu drag, la gât, cu un șiret,
Am strâns o ie mare
Eu am luat-o în secret
S-o port doar pe cărare.
Oglinda-mi spune: “Ești prea mică.
Și cămășuța-i largă!.
Brodează-ți tu cu o arnică
O
O iarna rea, cu gerul aspru,
Ne cheamă-n deal, la derdeluș.
Cu bocăncei, fular albastru,
Cu sania, eu vin acuș!
La vale vântul te-nfioară,
Asuzi, te urci și iar cobori.
E “trenul” tras
Un scârțâit de care,
Un foșnet lin de fân,
O adiere blândă de vânt
Se suprapun.
Miros de iarbă crudă,
De foc aprins în tindă
Și aburul de pâine prăjită
Se perindă.
Albastrul de azur
Cu
O știre-am dat
În zori de zi
Să-ți spun
Că soarele răsare.
Dar tu știai.
Nimic de zis.
Și mi-ai răspuns
Cu nepăsare:
- Răsare soarele
De când
Tu nu știai
Că va apare!
Răsare
