Poezii

Greierele-i pe cărare Cu furnica-n graba mare Parcă trasă de-un șiret, Să rezolve un secret: Cine trage, cine pierde ? Când trudește, cine vede ? Ea cu fuga, sacu-n spate El

Greierele-i un erou De pe timpul când furnica Nu-i dădea nici atâtica ! Și-i cerea ceva mai greu: - Lasă, greiere, chitara Să umplem acum cămara !

E pasul legănat Cu care-ți porți povara Ce Dumnezeu ți-a dat. E grija să te saturi De drog, de vin de fumuri \'Nainte de-ați lăsa Copilul tău pe drumuri. E taina ce-n adâncuri Se mișcă,

veneam de la fântână cu-o cobiliță-n spate și ascultam pe seară din Eminescu-un vers. și-un tei din codrul verde, ce cu mirosu-mbată, ochi dulci de sânziene, mă-ndeamnă să visez: la

Vin și pleacă Și se leagă, În acorduri Sau ison. Literele fac silabe Ca soldații Trop-trop-tropa De planton. În cuvinte Se așează De tratate Sau război. Literele-s Începutul La

Cu foșnet de mătase chinezească, Adie vântul prin conace ude Și-n fald de catifea ne-aduce Un zvon pierdut, din vremea strămoșească. Se spune că boierii au murit. În locul lor, averile

Se scoală Primăvara. E prima-n verde crud. Vopsește toată zarea, Cu un ales sărut. Și Vara râde-n glastră. În maci de roșu pur. Pe cerurile-albastre O barză face-un tur. Cu frunzele

Pe o frunză de lipan, Stau la soare Un gândac Și o albină. El se-ntinde. Ea se uită După mierea Ce-o adună. El se culcă. Ea se-ntoarce C-o recoltă Foarte bună. Ziua trece. Ea

Vine-n vale un șiret Auriu. Ca o cărare, Șarpele, cu trupul mare, E o apă, nu-i secret! De e Olt sau Mureș, poartă Cântec de baladă-n sân. De le vezi cumva pe hartă, Peste țară sunt

În pădure, pe cărare, O Scufiță, prunc șiret, Duce-n coșu-i un secret Către buna Mama Mare. Lupu-i lipsă din poveste Că e grav bolnav. Și-a rupt laba fără veste, Împins de vre-un

Ciocârlia-fecioara spre soare se-nalță. Din legenda străveche ea firul și-l toarce. Blestemul să-l biruie, condurii încalță. Căldura-i toridă, se frânge, se-ntoarce. Iar urcă și vede în

Se-apleacă soarele-n cărare Venind în zori ca un secret. Căldura nu-i așa de mare, Se-aprinde-n prânz, că e “șiret”! Aduce vești din depărtare, Chip de poet într-un portret Ce nu-și

E trist să vezi cum moare iarba Sub raza albă, nemiloasă. Cum din înalt coboară barba Din fir de lavă, tot mai groasă. Sunt sure plete de-mpărat Ce-nvăluie pământ și ape. Sunt albe lițe

În pridvor, sub clar de lună, eu te-aștept să vii din nou. Să-mi admiri ia cea nouă și marama-n lanț de flori. Fota-n râuri e țesută și pe poale colțuri pun. Toată-s

Cu drag, la gât, cu un șiret, Am strâns o ie mare Eu am luat-o în secret S-o port doar pe cărare. Oglinda-mi spune: “Ești prea mică. Și cămășuța-i largă!. Brodează-ți tu cu o arnică O

Râuri de arnici Curg în valuri line Pe poale, ilici Pe ii, mult mai fine. Cruciulițe roș, Lanțuri împletite Rămurele verzi Stau cuminți sub blide.

O iarna rea, cu gerul aspru, Ne cheamă-n deal, la derdeluș. Cu bocăncei, fular albastru, Cu sania, eu vin acuș! La vale vântul te-nfioară, Asuzi, te urci și iar cobori. E “trenul” tras

Un scârțâit de care, Un foșnet lin de fân, O adiere blândă de vânt Se suprapun. Miros de iarbă crudă, De foc aprins în tindă Și aburul de pâine prăjită Se perindă. Albastrul de azur Cu

O știre-am dat În zori de zi Să-ți spun Că soarele răsare. Dar tu știai. Nimic de zis. Și mi-ai răspuns Cu nepăsare: - Răsare soarele De când Tu nu știai Că va apare! Răsare