În căutarea efemerei clipe

Trecuse cu puțin de miezul nopții când Fănel și Anca au ieșit din restaurant, la mai puțin de zece minute de la plecarea gălăgioasă a celorlalte două cupluri. Ușor amețit, mai mult de gândurile și planurile ce-l frământau decât de băutură, el avea mersul nesigur. A consumat mai puțin decât ceilalți doi bărbați, dar părea a fi epuizat. Iar atenționarea șefului său, lansată în loc de rămas bun, l-a iritat peste măsură când a simțit asupra sa privirile pline de falsă compătimire ale întregului grup. Anca a reușit să-și păstreze calmul, chiar dacă băuse aproape cot la cot cu celelalte două doamne. Nu a luat în seamă nici aerul de superioritate afișat ostentativ de cuplul Ulieru și nici remarcele răutăcioase ale doamnelor cu privire la profesiunea ei. A fost atentă la tot ce se discuta și nu i-au scăpat privirile furișe ale bărbaților. Își formase o părere despre fiecare în parte și nu s-a mirat de târguiala doamnelor pe buchetele de flori, la plecare, cum nici de grija celor doi domni de a lua cu sine sticlele de băutură desfăcute și negolite în întregime. Buchetul de orhidee ce i l-au lăsat ei, l-a oferit Marianei, chiar dacă a observat că Fănel i-a lăsat o hârtie de o sută lei în plus față de suma înscrisă pe nota de plată. Atâta doar că a fost și ea puțin răutăcioasă la încercarea de refuz a ospătarei. - Au fost pentru mine, dar pentru că serviciul tău a fost ireproșabil, ți le ofer cu plăcere. - Multumesc, dar sunteți sărbătorită, am înțeles, iar florile... - Păstrează-le tu. Soțul meu a adus acasă mai multe buchete. Nu duc lipsă. Am ocupat toate vazele prin apartament, dragă, a insistat ea observând zâmbetul lui amar... Ajunși lângă mașină, Anca a încercat să-l convingă pe Fănel să cheme un taxi. El s-a opus, motivând că este o oră la care șoselele sunt aproape pustii și a doua zi pleacă în misiune. - Ce naiba misiune ai de îndeplinit? Sâmbătă și duminică, Fănele? De când și de ce ai început să mă minți și să te ascunzi de mine? Am văzut eu în noaptea asta cât mă respecți tu și cât te respectă alții pe tine. Ești de plâns! a răbufnit ea aproape țipând. Adevărat, erau singuri în parcare în acel moment, dar se întâmpla pentru prima oară ca Anca să ridice tonul atât de tăios. - Tu nu l-ai auzit când a zis că până luni să fie treaba rezolvată? Și de ce mama dracului țipi tu la mine? Nu-ți dau ție socoteală pe ce fac la serviciu, i-a răspuns el mânios. Treci în mașină imediat dacă nu vrei să vii pe jos! a amenințat-o fără să o privească și s-a urcat la volan. Până acasa nu au vorbit și nu s-au uitat unul la altul nicio fracțiune de secundă. Fiecare îl învinovățea pe celălalt pentru ieșirea nervoasă din parcare. Fiecare căuta o justificare în conduita necorespunzătoare a celuilalt. Răstălmăceau fiecare gest și vorbă, fiecare privire. Și pe măsură ce trecea timpul, fiecare se înverșuna mai mult și găsea nod în papură celuilalt. - Frumoasă petrecere! M-ai făcut fericită cu așa atmosferă în care m-ai sacrificat fără milă, a început Anca să-și descarce nervii. Am ajuns să râdă niște toante de mine, ca și când... - Poate că ai uitat, dar „toantele” alea au studii superioare și posturi foarte bune în... - Asta era treaba? Studiile mele? Te râcâie pe tine chestia asta? - Nu am zis că mă râcâie. Am spus că ele au studii și, drept urmare, nu sunt toante, a încercat Fănel să repare o gafă facută doar din răutatea ce-l stăpânea în acele clipe. - Da, nu sunt toante. Sunt chiar inculte, dacă vrei să știi! Era și normal. Cu facultatea făcută în particular, la fără frecvență și cu portbagajul plin, la ce ar mai... - Adică ce vrei să spui? a întrerupt-o el în timp ce-și arunca pantalonii pe un scaun. Că la stat e mai grozav ca la particular? Nu ești tu în măsura să faci diferența! - Nu sunt? De ce? Că esti în aceeași căruță cu toantele? a izbucnit Anca fără rețineri, agitându-și brațele goale. - Eu am dat licența la stat. Ai uitat că... - Nu am uitat nimic. Doar licența, domnule Fănel! Restul, la \"Titu Maiorescu\" și nici nu știi dacă ai fost prezent la toate examenele. Tu ești cel care uită că... - Nu am uitat nimic. Cum-necum, am făcut-o și eu și ele și alții. Tu nu ai făcut-o, e clar? Până și o ospătară are facultate... - Asaaaa?! Da, da...De aia i-ai dat ciubuc un milion, soțul meu drag? Pe acolo aveai tu misiuni de noapte când... - Tine-ți gura, te rog! a țipat el privind-o amenințător. Vorbești prostii și nu e cazul, a continuat cu voce scăzută, dar furios, conștient fiind că devenise exagerat de tăios. Anca s-a așezat pe scaun cu bluza într-o mână și cu fusta în cealaltă. Rămăsese ca paralizată de acea expresie \"ține-ți gura!\". Mâinile începuseră să-i tremure ușor și-l privea stupefiată cum se plimbă nervos prin cameră, în chiloți și ciorapi. A aruncat bluza și fusta pe jos și si-a scos sutienul cu mișcări mecanice, după care a mers la baie și a îmbrăcat un halat. Se hotărâse să nu mai vorbească. A plecat la bucătărie. Când a intrat Fănel, era la a doua țigară. Prima zăcea în scrumieră fumată pe jumătate, răsucită și strivită. El, tot în ciorapi și chiloți, a scos o sticlă cu vin din frigider și a turnat în două pahare. După ce a aprins o țigară, a întrebat-o plictisit și obosit: - Bei puțin vin? - Nu am nevoie, a răspuns ea sec. Privea pe fereastră fără să vadă nimic. Când a simțit că el s-a ridicat să plece după ce a golit paharul, fără să se întoarcă, neașteptat de calmă, l-a întrebat: - Þi-a fost de folos prezența mea?...Ai obținut ceea ce ai dorit? - Adică ce vrei să spui? Nu înțeleg la ce te referi, i-a răspuns el privind-o mirat. - Nu înțelegi? Mă surprinde... Pentru ce mi-ai cerut să înlocuiesc costumașul grena cu fusta aceea scurtă? Ai vrut să te dai mare față de mitocanii ăia că ai nevastă cu picioare frumoase? Doar pentru asta-s bună? - Află că da! Ești mulțumită? a întrebat el redevenind agresiv în atitudine. La ce mama dracului mai ești bună? Spune! a țipat Fănel izbind cu pumnul în masă atât de tare încât vinul din paharul ei a sărit afară. Anca a amuțit din nou. Nu-i venea să creadă ce a auzit. Nu putea înțelege cum și de ce s-a ajuns la o așa discuție urâtă. Dorea să-i pună capăt, dar, în aceeași măsură, revolta ce o simțea născându-se și cotropindu-i gândirea și trupul o îndârjea. Avea nevoie de explicații. - Tu realizezi cât mă jignești? Ce să înțeleg din toate astea? Că m-ai folosit atâta timp și eu, ca proasta, am crezut în tine? - Crezi ce vrei. Nu mă interesează si lasă-mă dracului în pace! a bolborosit Fănel și a ieșit trântind ușa după el.... Se luminase afară și câteva raze de soare se opriseră pe trupul ghemuit sub un cearșaf. Anca a deschis ochii mari după ce a clipit des de mai multe ori și i-a frecat ușor cu pumnii strânși. A facut recunoașterea încăperii în care se simțea ca o străină. Dormise singură pe o canapea din camera de oaspeți, lăsându-l pe Fănel în dormitor, după ce el a împins-o cu brutalitate jos din pat. Plecase ca un câine bătut de stăpânul pe care-l adora... Și-a amintit că, rămasă singură în bucătărie, a dat frâu liber lacrimilor ce o tot încercaseră. Apoi, după ce s-a liniștit, și-a reproșat întreaga atitudine. \"A băut și el mai mult și a fost supărat. Cine știe ce necazuri are la serviciu...Nu trebuia să-l mai enervez și eu. L-am jignit și cu facultatea...Uf, ce proastă am fost! Când e omul cu aburii alcoolului în cap nu trebuie să-l iriți. Vorbești a doua zi cu el, pe trezie...Trebuie să fac primul pas spre împăcare. În pat se rezolvă multe. Au dreptate femeile de la serviciu care susțin că gura te ceartă și p...a te împacă\". A intrat în vârful picioarelor în dormitor. A lăsat halatul să-i cadă de pe umeri și s-a strecurat în pat. Nu a apucat să se așeze lângă el... - Ce vrei? Þi-am spus să mă lași în pace. N-ai auzit? Vocea lui Fănel parcă a spart întunericul și a lovit-o în moalele capului. Nu se aștepta la așa ceva. După primul impuls de a se retrage, s-a hotărât să mai încerce o împăcare. - Dragul meu, suntem obosiți. Avem niște motive, dar hai să... - Tu ești turc? Nu înțelegi că vreau să fiu lăsat în pace acum? - Bine. Cheful vine mâncând. Știi tu, ca la nuntă...Când trebuie să mergem la nunta lui Valentin cu Olga? Nu mi-ai spus. -...N-am spus? Probabil că am uitat..., a bolborosit el după o pauză destul de apăsătoare. Fusese surprins de întrebare. \"De unde p...a mă-si a aflat asta, frate? La restaurant nu s-a vorbit despre așa ceva\". Mergem peste două săptămâni cred, a continuat el oarecum împăciuitor. Anca s-a lungit aproape de el în pat și a întins un braț să-l cuprindă. Se înfierbântase ca din senin. Chiar îl dorea. Și-a amintit că de mai multe nopți nu se atinseseră. \"Oare de ce? Se culcă cu ospătara aia? Nu mă mai place, nu mă mai dorește? Vom vedea...\". Când a coborât brațul și l-a atins undeva peste umeri, el s-a întors brusc și cuvintele lui au biciuit-o cu sălbăticie: - Ești atât de proastă să nu înțelegi că nu te vreau? Sunt obosit și nu am chef de tine la ora asta. E clar, femeie? Pleacă-n p..a mă-tii și lasă-mă odată! ... A oftat adânc și a coborât de pe canapea cu o senzație puternică de oboseală. Tot somnul fusese un coșmar. După ce și-a preparat o cafea amară, a lăsat-o să se răcească și a mers la baie. S-a privit în oglindă. Avea cearcăne adânci și fața-i era tristă, răvășită. \"Sunt demolată rău de tot! Parcă m-a tamponat tramvaiul 14...Cu ce am greșit, oare? Asta-i fericirea ce mi-a oferit-o el! Parcă așa se justifica în discuția cu taică-meu. Doar l-am auzit atunci cu urechile mele...\". După duș si cafea a încercat să facă ordine prin casă. A strâns și a pus la locul lor doar lucrurile ei. Pe ale lui le-a lăsat acolo unde fuseseră aruncate. \"Dacă tot nu sunt bună de nimic...nu mai fac nimic. Să vadă cum e. Și nici mâncare nu-i fac. Să-și facă singur! Nici eu nu mai am chef de nimic...\". A luat telefonul și s-a tolănit pe un fotoliu, cu țigara în mână. - Alo, ce faci scumpo? - Bună, iubita! Ce-i cu tine de mă suni la ora asta? - Uite, mai vreau o cafea. Vii sa vorbim câte ceva? - Ohoho, de-ai ști unde suntem noi acum... - Nu ești acasă, Gaby? - Nu, iubita. Suntem la Lerești... - Unde naiba e asta, fată? - Dincolo de Câmpulung Muscel, la câțiva kilometri...Plecăm sus la Voineasa acuma... - E frumos? Cu cine... - Suntem toți, cu pitici cu tot. Am plecat de ieri. E fain aici. Să vezi ce colorit e pe dealuri și mergem să vedem zăpada veșnică... - Bine fată, distrați-vă sănătoși! - Alo, iubita! Nu ești în apele tale... - Ba da...lasă, vorbim când vii... - Bine, pa-pa, te pupăm toți, paaaaa! Anca a închis înciudată telefonul. \"Ei bine, iată ce înseamnă să fii fericită cu adevarat. Gaby cred că este. Chiar dacă nu are serviciu și nu s-o pricepe la toate. Dar are un bărbat ca lumea lângă ea. Eu nu sunt bună de nimic!\" A deschis larg frigiderul. După ce l-a examinat sumar, l-a închis hotărâtă. \"Am o foame în mine de două persoane! Plec și mănânc în oraș. Mă plimb și apoi merg direct la spital. În tura asta dublă am timp să meditez. Sunt prea tulburată acum. Am nevoie de relaxare”. Când a intrat în spital, parcă era alta. Surâzătoare, atent îmbrăcată, chiar elegantă, Anca răspundea cu amabilitate la saluturi și intra ușor în dialog cu oricine. A intrat în atribuții cu ușurință și plăcere. Reușise să se detașeze total de problemele personale. Bolnavii erau parcă cel mai bun calmant pentru ea. Grijulie, atentă, plutea de la un pat la altul cu zâmbetu-i cald și încurajator, cu vorbe de îmbărbătare și cu mâna-i ușoară făcea injecții care nu provocau teamă ori durere. Toți o preferau și o urmăreau cu drag de câte ori era de serviciu. La ora vizitei de seară a avut surpriza să-l vadă pe doctorul Dobrescu. Nu știa că este în spital. Și-au zâmbit când privirile s-au întâlnit și s-au salutat. Când au ieșit din ultimul salon, el a întrebat-o direct: - Ce-i cu tine? Nu ești cea pe care o cunosc...Nu te-ai distrat bine la aniversare? - O, ba da! a răspuns ea contrariată. Poate puțin obosită...În rest, fără probleme, doctore. - Mda...Te cunosc prea bine ca să poți ascunde ceva de mine...Te frământă un ceva anume. Te roade adanc de tot, a contrazis-o el privind-o atent, cu seriozitate și chiar cu o doză de îngrijorare pe care se forța să o ascundă. Ai făcut vreo cucerire puternică și ți-e teamă, poate..., a continuat încercând să schimbe cursul conversației. - Departe de mine așa întâmplare fericită, doctore, a răspuns Anca râzând. - Ei, lasă!...Știu că ești de serviciu în noaptea asta. Poate îmi acorzi plăcerea să mai stăm de vorbă, a lansat el invitația asigurându-se că nu sunt ascultați. Cred că ai ce-mi povesti. - Suntem împreună în tura de noapte? - Da, suntem și aș vrea să nu uiți...După tratamentele de la miezul nopții te aștept în cabinetul meu. De acord? Anca l-a privit în adancul ochilor și l-a analizat. Părea extrem de serios și hotărât. Nici urmă de ironie ori glumă. Fără să-și mute privirea, i-a răspuns șoptit: - Da, Viorele! Cred că am multe să-ți povestesc. Voi veni... Spre deosebire de alte zile în care timpul se scurgerea cu repeziciune, în seara aceea parcă stătea pe loc. Anca era nerăbdătoare. Nu știa ce va fi și nici nu îndrăznea să-și facă planuri de vreun fel. Amintirile neplăcute din noaptea trecută începuseră să vină una câte una. Fiecare moment consumat îl judeca cu totul altfel decât atunci când se petrecuse. Se mira cum de a putut suporta totul, fără să se manifeste așa cum simțea că ar fi făcut-o acum. În același timp, se felicita de câte o ieșire ce-i dăduse satisfacție. Dar, una peste alta, era nemulțumită și neliniștită. Și toată neliniștea, în paralel cu durerea ce o apăsa în adâncul sufletului, veneau din partea lui Fănel. Din atitudinea și expresiile lui. Din mentalitatea pe care i-o descoperea acum, pentru întâia oară. Curând, a trecut cu gândul la Viorel. Se întreba cum a reușit să o descopere, să-i citească pe față că a avut ori că are probleme. Ar fi dorit să știe dacă o privește prin prisma raporturilor de muncă ori, strict, în relația bărbat-femeie. \"Dacă ar fi a doua variantă, ce voi face? Voi avea puterea să-i rezist? Sper că da. Nu ar fi prima oară când refuz un bărbat. Deși, pe el, parcă...Nu știu ce naiba văd în ochii lui de mă înmoi toată! În plus, cu mine s-a purtat exemplar, comparabil cu celelalte fete din secție...Culmea e că despre el nu am auzit vorbindu-se ca despre alți medici. Hm! Nici despre tata nu am auzit. Hai că acum are o vârstă, vorba aceea, dar nici din timpul tinereții sale nu s-a aflat nimic. Să fi fost el așa serios? Poate...foarte discret...De asta e mama fericită! Nu a înșelat-o. Cât despre ea, bag mâna în foc că nu a cunoscut alt bărbat...Așa și Viorel. Nu s-a auzit nimic, ori eu nu bag în seama prostiile astea? Hm, ce fierbinte m-a sărutat atunci, la chirurgie! Și cât m-am speriat de rău! Cred că mai teamă mi-a fost de mine, atunci. Iar acum...vom vorbi, sau va dori mai mult decât atât? Am rămas și singură. Au plecat una câte una...Deh, e sâmbătă noaptea. Dacă nu-s urgențe, e liniște...\". A lăsat totul în ordine și s-a retras în camera de gardă. A completat ceva într-un registru. S-a dezbrăcat și s-a înviorat sub duș. Privindu-se în oglindă, s-a întrebat din nou: \"Ce ai de gând, Anca? Singuri, la o așa oră, de ce naiba crezi că te așteaptă? Păi, ce să zic? Și eu vreau! Nu esti măritată? Ce nevoie ai? Ba da...cu un bădăran. Care sunt sigură că mă înșeală. Am și eu dreptul să fiu iubită...Atunci, du-te! Oricum, recunoști că ești topită după el. Dar el? Te dorește ori te înscrie în palmares? Mă dorește, nu fi proastă! Dacă era vorba de palmares, se lua de mine de mult timp. Atunci...sa fii fericita, Anca!\" Era goală. A potrivit câteva bucle, s-a dat cu puțin parfum de calitate și a luat un halat curat pe ea. \"Atât. Fie ce-o fi!\" A intrat ușoară ca un fulg de nea, după ce a bătut discret la ușă. El era la birou. Citea. La televizor, pe un post oarecare, se transmiteau știri sportive. Mirosea frumos în încăpere. Ceva ce aducea cu aroma pinului. Viorel a tresărit și a ridicat capul. Nu auzise bătaia ușoara în ușă. Era îmbrăcat în pantaloni și maieu. I-a zâmbit, s-a ridicat de pe scaun și s-a apropiat de ea, întinzându-i mâna. - Poftește! De ce ai rămas la ușă, dragă? - Eu...ți-am promis și am venit să stăm de vorbă...Am rezolvat sarcinile de... - Lasă-le încolo de sarcini...Îmi dai voie? a întrebat-o după ce deja o cuprinsese în brațe pe după umeri. - Nu știu ce să zic...Dacă tu vrei..., a bâiguit Anca în timp ce trupul se oferea de voie și capul i se lăsa încet pe spate. Sărutul a venit de la sine, după ce a strâns-o la piept și i-a suflat ușor, ca o boare, în zulufii de pe lângă ureche. Ea s-a abandonat total în brațele lui, cu ochii închiși, fără să mai respire. Creierul refuza să gândească ori să comande o mișcare. Simtea o amețeală plăcută de care nu dorea să fugă și atât. Când buzele lor s-au desprins din sărutul lung, tremurau. Ea a deschis ochii și nu a putut articula decât \"m-ai amețit!\" și apoi a întins mâna după un scaun. Dar a întâlnit mâna lui și s-a lăsat prinsă de încheietură. - Nu te așeza. Avem timp și de odihnă. Uite, te liniștesc de îndată, a șoptit el și a cuprins-o din nou în brațe. Ea s-a lăsat în voia lui. După ce a întors-o cu spatele, prin gesturi pline de mângâieri încete, mâinile lui au căutat nasturii halatului și au început să-i desfacă rar, fără grabă. Apoi, i-au cuprins sânii în căușul palmelor și i-au mângâiat fin mameloanele, înfierbântându-le prin căldura interioară ce-o emanau. Curând, s-au ridicat spre umeri în același timp cu halatul ei. Înțelegând că o dezbracă, Anca s-a arcuit puțin cu mâinile aduse pe piept și l-a rugat în șoaptă: - Te rog...stinge lumina, Viorel! - Sssst! Nu ne deranjează. Nu intră nimeni, am pus siguranța... - Dar mi-e jenă...Nu pot! - De ce să stricăm momentul? a întrebat el aruncând halatul în spate, la întâmplare. Nu observase că este goală. A început să o maseze cu abilitate pe gât și umeri, apoi, după ce i-a șoptit să se aplece, a coborât sistematic către mijloc. Atunci a văzut-o goală. A zâmbit satisfăcut și a continuat masajul cu o mână. Cu cealaltă a desfăcut cureaua și a tras fermoarul de la pantaloni. I-a dezbrăcat și, cu dexteritate, a scos și chiloții. Anca nu a văzut, dar a intuit totul și se întreba ce va urma. Fără să întrerupă masajul, Viorel și-a apropiat trupul și s-a lipit de ea. A condus-o ușor către birou, doi pași. - Pune mâinile pe el, i-a șoptit gândind cu surprindere: \"Nici nu trebuia să-i spun eu treaba asta!\" Anca s-a conformat, atentă la toate atingerile lui. Masajul o relaxa total. Crea o senzație de bine general. Apoi, i-a produs plăcere. Iar când i-a simțit pe pielea ei bărbăția tare și catifelată, a cotropit-o o dorință imposibil de strunit. El i-a simțit umezeala subită. „E pregătită perfect; calm!” și a încercat să o penetreze. Simțind că nu reușește din prima încercare, Anca a dus mâna și a prins penisul învârtoșat, introducându-l parțial, cu grijă, după ce l-a palmat curioasă cât să-l simtă bine. \"Nu-i mai mare ca a lui, dar e grozav de tare!\" Nu știa cum să se miște în poziția asta, dar instinctul și plăcerea au făcut ca fesele ei să danseze într-un ritm tot mai alert. Adevărat că și mâinile lui strângeau coapse sau umeri ori sâni într-o ordine parcă prestabilită, coordonându-i jocul. Senzațiile dinlăuntrul ei erau unice. O atingea acolo unde nu bănuia că se poate ajunge și icnea, din când în când, dominată de o fervoare de care nu avusese parte. Avea impresia că plutește, că se înalță și flăcări nevăzute o înfierbântă și o topesc. El a simțit când ea s-a excitat puternic, gemând încet și ritmic de plăcere, dar nu a încetat mișcarea. Mai apoi, i-a șoptit: - Mergem în pat... A așezat-o cu fața în sus. A sărutat-o și a mângâiat-o cu plăcere evidentă, în timp ce ea își plimba mâinile pe umerii lui, pe coapse, pe fese, până a ajuns unde dorea. Acolo nu erau necesare mângâieri. A exclamat fără voie și a prins, doritoare, izvorul plăcerii anterioare în palmă. Nu-i venea să creadă ca este la fel de tare. Și-a desfăcut picioarele adunându-și genunchii și l-a îmbrățișat cu putere. El și-a trecut brațele pe sub încheietura genunchilor ei, a pătruns-o și trupurile lor au început dansul cifrelor cu rotunjimi. Când i-a trecut picioarele pe umeri, ea gâfâia, transpirată toată. Nu mai știa de câte ori s-a excitat. Îl simțea până în adâncul trupului cu o plăcere mistuitoare, nebănuită. Avea senzația că e un vulcan care erupe. L-a simțit și pe el finalizând și a rămas uimită de dorința de a continua să o posede și de vitalitatea ieșită din comun. \"Așa ceva nu credeam că e posibil! Fănel nu a reușit niciodată sa înnădească un număr... Nu mai rezist, dar e fantastic de plăcut!\" Când au terminat, cearșaful de sub ei era ca scos din apă. Ei, asudați în întregime, suflau din greu și se îmbrățișau vlăguiți și fericiți...