În căutarea efemerei clipe

- Putem amâna asta pe altădată, dragule? De ce să ne stricăm momentele frumoase cu nimicuri? a întrebat ea descurajată de gestul lui neașteptat. - Olguța, noi nu ne-am ascuns nimic până acum, ești de acord? Întrebarea a fost rostită cu multă seriozitate și Olga ar fi trebuit să se alarmeze. Intentionat ori nu, a răspuns pe același ton: - Desigur, ce motive am fi avut? Mi se pare că exagerezi acum. Este un lucru de nimic… - Ei bine, adeseori lucrurile mărunte pot degenera dacă nu sunt discutate, cunoscute în amănunt, a întrerupt-o el pentru a-i explica. Se pot da interpretări eronate mai târziu. Ne începem căsnicia oficială ascunzând întâmplări ce au legătură cu noi? - Doamne ferește, dragule, nu am ce să ascund! Nu am dorit să te întristez... - M-ai întrista dacă nu ai povesti despre ce este vorba, iubito. Nu realizezi că acum mă intrigă afirmația ta cu privire la prietenia lui Fănel? a întrebat-o el , „deplin justificat” după propria-i opinie, cu ochii țintă, cercetători și triști, pe fața ei. - Ei bine, treci și prepară o cafeluță, aprindem câte o țigară și am să-ți povestesc, încăpățânatul meu drag, a rostit ea împăciuitor, mișcându-și fundul in ritmul rostirii ultimelor cuvinte, ca o copilă alintată. Valentin tocmai aruncase restul țigării ce se fumase mai mult singură după primele două-trei fumuri trase cu sete. S-a calmat pe dată și, privind-o înțelegător, s-a apropiat de ea pentru a o îmbrățișa. Olga l-a întâmpinat cu brațele deschise, doritoare, surâzând. A sărutat-o pe gură și pe ochi și i-a promis solemn: - Va fi cea mai bună cafea din ultimii...40 de ani, iubito! - Ha, ha, ha! Făceai cafea înainte de a te naște...Vom aprecia și vom acorda calificative, a rostit Olga solemn, după ce și-a înăbușit râsul și, foarte discret, și-a șters ochii. S-a așezat comod pe un scaun și, în timp ce urmărea încântată mișcările lui Valentin în jurul aragazului, a aprins țigări pentru amândoi și a început să povestească, scormonind atentă prin amintirile ce nu i-au făcut nicicând plăcere. - Așa cum ți-ai amintit, am cunoscut acest om la petrecerea ta, înainte de a pleca în străinătate... - A, da! Obținusem bursa pentru stagiu postuniversitar, finanțată de guvern…, s-a grăbit el să confirme. - Ai să dai cafeaua în foc dacă mă mai întrerupi, l-a pus ea la punct și a continuat pe tonul anterior acestei intervenții...Noi eram prieteni de puțin timp în vremea aceea. Dar am mers, pentru că aveam încredere în tine... - Și, de moment, a disparut acea încredere! a declamat Valentin umfland pieptul și lăsându-și buzele a supărare. - Ești un nesuferit cu diplomă și, dacă mă mai întrerupi... - Gata, cafeaua este servită, continuă, iubito! - ...Era ziua lui de naștere, parcă, în timpul iernii, ori a numelui, nu mai rețin. Ne-am întâlnit întâmplător și m-a invitat. A zis că vrea să o cunosc pe prietena lui. I-am amintit că tu ești plecat. A zis că nu contează, că este prietenul tău și cu atât mai mult ar trebui să vin. Să nu mă simt singură și să stau închisă în casă... Nu știu cum m-a convins să-i dau numărul de telefon, a continuat să povestească după o pauză de două fumuri, fără să-l observe pe Valentin cât de atent o privea și o asculta. M-a sunat de vreo trei ori să-mi amintească și mi-a promis că vine cu prietena lui să mă ia de acasă. M-am simțit prea obligată și am cedat. Dar să merg eu, dacă-mi dă adresa. A fost de acord și ne-am întâlnit. Anca era o fată serioasă. O blondă frumoasă, cuminte, cu mult bun simț. Mi-a spus că sunt împreună din vremea în care el era elev la o școală de Poliție și urmează să se căsătorească după sărbătorile de iarnă. Au mai fost câteva perechi și, în general, a fost frumos, m-am simțit bine... Olga s-a oprit din povestit pentru a-și termina de fumat și stinge țigara. A oftat ușor, a tras aer adânc în piept și a continuat, mai tristă și ușor iritată. M-a sunat după vreo săptămână și m-a rugat să accept o întâlnire cu ei, adică el și prietena lui. Să discutăm despre pregătirea nunții lor...Și m-am dus...Ca o proastă incurabilă... - De ce te exprimi în felul ăsta, iubito? - De aia, că am fost o proastă și am crezut că este om serios! Valentin a sărit violent de pe scaun. Obrajii săi nu mai aveau culoare și sprâncenele se uniseră de adâncă încruntare. După câteva secunde s-a reașezat, murmurând către Olga: - Iartă-mă! M-am calmat… - Era singur acasă, cu scuza că trebuie să sosească și Anca. Și nu a mai ajuns până a încercat să mă convingă că vrea să se însoare cu mine! - Oho! Imbecilul chiar a... - Nu mă întrerupe! Am refuzat categoric. A zis ceva despre salariul și posibilitățile lui de ascensiune. A zis că tu nu mai vii din străinătate și că nu agonisești prea mult pe acolo...S-a milogit, pur și simplu, până în momentul în care a încercat să mă violeze... Valentin s-a ridicat iar, cu pumnii strânși puternic și a început să se miște înainte și înapoi câte trei-patru pași, cât permitea spațiul, cu maxilarele încordate, fără să o întrerupă. ...L-am amenințat că-l reclam. Nimic! M-a prins rău, cu mâinile la spate și m-a aruncat pe pat. Când s-a aplecat peste mine cu mâinile spre sâni, l-am lovit cu talpa piciorului drept între picioare, cât am putut eu de tare. A început să țipe și să se tăvălească pe jos. Mi-am luat rapid hainele și am fugit... - Paștele mă-si de nenorocit, îl bat de se c...ă pe el! - Numără până la 10 și fii tu însuți, dragule! Te cobori la nivelul imbecilului? a intervenit Olga pentru a-l calma. Se liniștise după ce a mai oftat încă o dată, adânc, la finalul mărturisirii. Se simțea cu adevărat ușurată. Întâmplarea relatată o apăsa de atâta timp. Era secretul ei. - Nu mă cobor...dar o lecție tot trebuie să primească de la mine. Nu-l iert, a strigat Valentin după ce s-a așezat și s-a ridicat iar pentru a da ocol mesei în mers înverșunat, cu pumnii strânși. - Sunt de acord, dar să fie o lecție prin care să-i dovedești superioritatea ta intelectuală și morală. Nu forța fizică...Nu l-ai întâlnit niciodată de când ai venit? - Ba da! De unde aveam numarul de telefon, altfel? Atâta doar că s-a purtat absolut normal. Parcă m-a și întrebat când ne căsătorim, dacă-mi amintesc bine. E mult de atunci... - Așa mult timp mi s-a părut că a trecut...Muream de curiozitate. Foarte bine ai procedat, drăguța de tine! Și cum s-a manifestat, tot slăbuț spre finalizare? - O, nu! Ca în vremurile bune, iubito! A fost grozav deși părea năucit de ofensiva mea impetuoasă... - Ei, vezi că omul este normal dar îl plictiseai prin monotonie? - Nu Găbyță, nu este așa. Era surprins și nu a știut ce să facă. Nici nu putea da înapoi....Dar ochii...ochii lui, privirea-i rătăcită nu o pot uita. - Anca, ascultă tu la mine, omul tău te iubeste, altfel nu ar reuși să... - Da, măi! Cred că mă iubește, dar nu ca la început. E ceva forțat. Simt asta. Și de ce nu vrea în ruptul capului să avem copii? Știi...sunt probleme pe care nici eu nu le cunosc și ai mei nu au vrut sa-mi spună... - Dacă nu trebuie să știu...abține-te. Ești și obosită dupa tura prelungită... - Nu, am avut o gardă ușoară și m-am odihnit. Știi, nu-mi ies din cap două momente pline de tensiune... - Vrei sa mor, drăguțo? Hai, spune! - După ce ne-am mutat noi aici, în apartamentul ăsta...într-o seară ne-a invitat tata. Nu era nicio sărbătoare, nicio aniversare...A zis ca-i este dor de noi. Era cam la o lună-două de când Fănel își schimbase locul de muncă. După puțin timp tata, foarte sobru, s-a scuzat și s-a retras cu el în birou. A zis ca au chestiuni bărbătești de discutat. Am rămas cu mama în bucatarie.... - Ei, și? Ce-i cu asta? - Când m-am dus la baie, am auzit voci iritate și am tras cu urechea. Fănel ridicase tonul. Prindeam doar frânturi...\"Am fost cel mai cinstit și prost timp de doi ani de zile. Râdeau toți de mine...Știți dumneavoastră ce înseamnă...Cum, ce să fac cu banii?! Să vă fac fata fericită, e bine?...Da, am zis...Și de ce să fie și pe numele ei? Nu eram serios? Ba eram la vremea aia, e clar?...Cum?...Da, o vreau nouă...Ba, străină...! Da, o voi avea, e bine?...Furați?...Nu bag mâna în buzunarul lor, e clar?...\". - Măi fată, despre ce era vorba? Mă faci praf. - Despre mașina oferită de tata la nunta noastră. Așa cred. A cerut să fie înmatriculată pe numele amândorura... - Aha, mi-a căzut fisa! Hai, ce au mai zis? - Atunci...cam atât. A vorbit tata apoi, dar calm. Nu se auzea nimic de după ușa capitonată. Am întrebat-o pe mama și... - \"Ai motive sa te îndoiești de tatăl tău? - Nu, mami! - Ești fericită? - Până acum, sunt. Nu am nevoie de nimic. Fănel mă iubește și se poartă frumos... - Foarte bine. Dar pune probleme de viitor. Sunt problemele voastre. Voi trebuie să le rezolvați. Singuri. - Dar nu știu despre ce e vorba, mami... - Ancuța...Tu trebuie să simți, fata mamei, să-l cunoști, să discuți cu el orice. Comunicarea să fie pe primul loc. Apoi, dragoste sinceră. Comportamentul general...Respectul, fetița mea...Gata, tati nu va spune niciodată nimic. E soțul tău, el trebuie să vorbească.\" - Bine, doar atât? Mă toci mărunt măi, Anca! - Atunci, da. Doar atât. A mai fost o discuție la noi acasă. Tot cu ușile închise , între patru ochi...Dar mama nu m-a lasat să trag cu urechea. Doar pe tata l-am auzit țipând: \"Eu te-am scos din noroi...Dacă-i faci cel mai mic rău, eu te dobor!...A fost și rămâne copilul meu, pricepi?\"...Deci era vorba despre mine, măi, înțelegi? - Da...înțeleg ceva...Când s-a întâmplat? - Păi...terminase facultatea...După ce a fost avansat. A obținut grad de ofițer... - A făcut prostii, tatăl tău a știut și l-a ajutat să se salveze...Cam așa înțeleg eu, drăguța mea... - Cam așa am înțeles și eu. Ai mei au refuzat să-mi spună ceva. Susțin că între noi nu trebuie să intervină nici ei, nici alte persoane...Că dacă avem probleme, să le rezolvăm singuri. Altfel, se agravează în timp și e mai rău. - Corect. E perfect. Ai vorbit cu el? - Nu, Găbyță. Am așteptat să deschidă el subiectul. Degeaba. De atunci îl simt mai rece, distant, cu rezerve. Și tot de atunci cam întârzie...Adevărat că munca lui este și pe timp de noapte... - Dar unde lucrează, drăguțo, concret? - Acum, la Poliția Municipiului, la Serviciul furturi de autovehicule. Este un fel de șef de birou, ceva în genul ăsta... - Aha! De aia lucrează și noaptea. Se fură mai multe mașini noaptea decât ziua, presupun. Capitala-i mare, mașini multe și tot mai ca lum...Dar, trebuie sa discuți cu el. - Da, așa cred și eu, dar e mereu preocupat, dus pe gânduri. Parcă se teme de un anume ceva și se ascunde de mine... Va urma.