Urme de dragoste

Violeta a plecat mult mai liniștită. Discuția cu doamna avocat Vlădescu i-a făcut bine. Simțea că s-a scuturat de o grea povară și se încuraja mult amintindu-și de promisiunea acesteia. Mergea destul de repede. Avea mult de lucru la sfârșit de semestru. Nu privea în stânga sau în dreapta și nu auzea zgomotul străzii. Se gândea la cele ce i s-au întâmplat și, aproape subit, s-a întristat mai mult . O apăsau amintirile, umilința și suferința provocată de acel băiat și, ulterior, de fostul ei soț. Pe de altă parte, se simțea împovărată de un anumit sentiment de vinovăție. Se condamna că nu a știut cum ocoli ori fugi de acele momente neplăcute și, în aceeași măsură, se învinovățea că a fost de acord să se mărite și nu a lăsat mai mult timp să treacă de la întâmplarea cu Mișu ori să plece în alt oraș pentru a-și reface viața. Cu capul plecat, privea asfaltul fierbinte cum aleargă înapoia ei sub pașii mici, dar repezi. Nu l-a observat pe Mișu că se deplasează pe trotuarul opus, în același sens de mers, discret, cu circa 40-50 de pași înapoia ei. Acestuia i-a fost greu s-o urmărească până au ajuns în zona centrală a municipiului. Erau puțini pietoni și vegetație săracă. Nu se putea ascunde. Mai apoi, i-a fost mult mai ușor. Era aglomerație. S-a apropiat mai mult și a filat-o până aproape de gară. A văzut unde a intrat și a reținut adresa și înscrisurile de pe firmă. Semnele de satisfacție de pe fața lui au dispărut în momentul în care și-a adus aminte că trebuia să fie de ceva timp la birou. „ Paștele mamii lui de serviciu! Trebuie să merg la datorie, că nebuna aia mă ia din nou cu ale ei. Tocmai când mergea treaba așa de bine și începuse să-i placă cum mă orientez! Mașina e la mama dracu’, departe, timpul trece repede, așa că o să iau un taxi, altfel… Am văzut o stație la intersecția următoare. Da, da, acolo este!”, a exclamat el și gândurile au poposit pe alte meleaguri mai vesele. Se gândea pe care din cele două fete să o cheme în seara respectivă. „Cred că Jana e mai bună la treaba asta. De fapt… e bună la toate, țiganca dracului! Mă satisface total, n-am ce zice. Își merită banii cu vârf și-ndesat. În plus, am impresia că s-a lipit bine de mine. Cred că s-a îndrăgostit proasta asta. Hm! Nu-i zic nimic de Violeta, dar trebuie să-mi spună într-un fel sau altul tot ce vreau să știu. Îi dau de băut, că-i place și vorbește mult când are ceva la bord. Da, așa e mai bine. Angela e reținută, e mai mândră și atentă rău de tot. Dar, uite că am ajuns! Atent trebuie să fiu și eu la chestionarul pe care madam avocat cred că mi l-a pregătit…”. A lăsat șoferului un bacșiș la care acesta nu se aștepta și a traversat strada cu pași mici, legănându-și trupul, deosebit de calm. A intrat ca și când nimic deosebit nu s-a întâmplat, cu zâmbetul pe buze. Ramona Vlădescu era ocupată cu o clientă. Studia acte de moștenire și a răspuns la salut doar cu o ușoară înclinare a capului. La cealaltă masă, Lucian Cenușe dicta o declarație pe care un bărbat între două vârste o scria cu încetineală enervantă. Nu l-a văzut pe cel care l-a salutat ori a refuzat să-l vadă. Nu era prima oară când proceda în acest fel. Pe Mișu nu l-a deranjat cu nimic. A zâmbit enigmatic și s-a bucurat în sinea sa că prezența clienților îl scutește de observațiile moralizatoare ale Ramonei și de înțepăturile directe ale lui Lucian. A tras sertarul și a ales Codul de Procedură Penală să-l studieze și, mai ales, să facă o bună impresie. În mai puțin de o oră, în birou au rămas doar el și Ramona. Avocatul Cenușe plecase împreună cu clientul său. Mișu frunzărea conștiincios Codul fără să citească nimic. Încerca să ghicească reacția acesteia și lucra febril la variantele de apărare. Timpul se scurgea într-o liniște enervantă pentru el și o privea pe ascuns la intervale tot mai scurte. Femeia scria ceva și, din când în când, răsfoia mai multe acte normative pe care le înșirase pe birou pentru a se informa din diferite titluri și articole. Aparent deosebit de preocupată, Ramona se amuza teribil intuind neliniștea ce-l domina pe Mișu. „Să vedem cât te ține indiferența ce-o afișezi. Cred că te aștepți să te întreb unde ai fost și de ce ai avut ieșirea aceea nejustificată din birou. Ei bine, n-am s-o fac! O să vorbești tu primul. Te cunosc, băiete, și am aflat ceva care te dezonorează, domnule avocat. Ce rușine! Să profiți de inocența unei fetițe lipsită de discernământ e strigător la cer, nesimțitule! Nimic nu-ți poate justifica comportamentul. Cred că mori de curiozitate să știi ce a căutat femeia aceea aici, dar sunt hotărâtă să aștept. Eu nu-ți dau apă la moară”. Nu a avut mult de așteptat. După vreun sfert de ceas, Mișu s-a ridicat de la birou și a început să se plimbe în jurul lui cu pași rari, măsurați, privind chiorâș spre Ramona. O vedea că nu-i acordă nicio atenție și aspectul acesta îl irita din ce în ce mai mult. Se enerva că presupunerile sale nu se adeveresc și nu știa cum să procedeze. Avea senzația că încăperea este prea mică și aerul nu este suficient ca să poată respira în voie. Și-a înfundat mâinile în buzunarele pantalonilor și s-a oprit în fața biroului Ramonei, la numai doi pași. - Doamna avocat, lucrați cu o atenție de invidiat. Ați dat peste un client „gras” ori cazul în sine este… - Nici una, nici alta… Toate cazurile sunt importante pentru noi, domnule Diaconescu. Trebuie să ne implicăm total pentru a ne apăra clienții. Aici… e vorba de obișnuitele încurcături ale familiei în situația moștenirii. Nimeni nu știe când îi vine sfârșitul și neglijează să facă ordine din timp asupra viitorului bunurilor ce-i aparțin cât este în viață…. Aveți nevoie de ceva? Cu ce vă pot fi de folos? Mai am puțin de lucru. - A, nu! Nu, doamna avocat… Doar o curiozitate, în afara problemelor de serviciu… - Păi, e cazul să iau o mică pauză. Am lucrat intens astăzi. Vă ascult cu plăcere, domnule! - Sper că vă amintiți… e vorba chiar de ziua aceasta… Ați avut o clientă ori prietenă, poate, că nu cred să fi fost… - Ați uitat, presupun, că eu nu mă întâlnesc cu prietenele decât în afara programului de lucru și numai în afara biroului. Îmi pare rău. Au fost trei ori patru cliente azi. Despre care este vorba? -A fost una… nu o cunosc, nu știu cine este… Era mai brunetă, așa ca o țigancă, dacă vă amintiți… - Da, da, da! Ce anume vreți să știți despre ea? - Practic, nu știu! Cred că nimic… Îmi părea rău de ea, așa… că părea a fi frumoasă, dar are probleme. - Toți oamenii au probleme de vreun fel ori altul. Asta-i viața. Altceva? - Nimic! Ce să fie altceva? Mi s-a părut că am mai văzut-o pe aici… Tot pentru moștenire și ea? - Hm! Știți prea bine că asigurăm toți clienții cu privire la… - Mă scuzați, doamna avocat! Credeam că dacă lucrăm împreună… - Ei, nu mă faceți să râd, domnule, că nu am dispoziția necesară! Nu „lucrăm” împreună la toate cazurile. Sunteți doar stagiar… Clienta mea a dorit confidențialitate totală. Nici domnul avocat Cenușe nu cunoaște despre ce este vorba și nici nu a întrebat. Are încredere doar în mine și a dorit să menționeze asta. - Da, înțeleg. Vă rog să mă iertați! Promit că nu se va mai întâmpla, s-a retras Mișu umilit și nervos, mimând excelent supunere și respect. „Rămân să văd dacă nu-i uiți hârtiile pe aici. Sper să nu le pui sub cheie cum ți-e obiceiul. A dracului femeie ești!”. Ramona jubila în sinea ei și a trecut la finalizarea lucrului început. Mișu fierbea și a fost nevoit să reia „studiul” Codului pentru a nu se manifesta altfel. Spera ca ea să plece și el să scotocească în căutarea hârtiilor la care se gândea. Spre ghinionul lui, doamna Vlădescu a lucrat până la sfârșitul programului, a adunat toate materialele și le-a introdus în sertarele pe care le-a încuiat și sigilat. Intuindu-i gândurile și intențiile, a făcut toate aceste lucruri cu vădită atenție, metodic, cu gesturi rare și sigure, după care i-a urat seară frumoasă. Ea a ieșit ultima și a conectat sistemul de alarmă. Mișu i-a mulțumit respectuos și a plecat pe direcția opusă celei obișnuite pentru a evita s-o însoțească până la prima intersecție unde, oricum, drumurile lor se despărțeau. A mers la un restaurant din apropiere pentru a mânca. Acolo a avut liniște și timpul necesar punerii la punct a planurilor pe care le inițiase anterior, pe segmente. Mai târziu, după ce s-a înserat de-a binelea, a invitat-o pe Jana, deși, potrivit înțelegerii cu fetele, cealaltă era cea care trebuia să-și ofere serviciile. Aproape de miezul nopții, după ce s-au tăvălit și au făcut sex în toate felurile, a tras-o de limbă. A aflat unde lucrează, concret, ea și Angelica. Băuturile spirtoase de calitate, din care i-a oferit toată seara, au dat rezultate bune. Știa acum în ce birou muncește fiecare, ce program de lucru au și unde anume poate fi găsită Violeta. Și-a notat adresele într-un carnețel, să nu le uite, după care a expediat-o pe fată, dorind să aibă suficient timp de odihnă. * Trei zile, la aceeași oră, era în autoturism aproape de firma la care a văzut-o pe fată intrând. S-a întâmplat ca, dat fiind volumul de muncă specific la acea dată a anului, Violeta să lucreze la sediul firmei, pentru că, de regulă lua documentele acasă, atât de aici cât și de la cealaltă firmă, la care avea mai puține evidențe de ținut. A urmărit-o atent. Pleca în jur de ora opt seara. Se ducea acasă de fiecare dată. Intra într-un magazin de pâine, în aceeași clădire cu brutăria, unde era program non stop, apoi nu se mai oprea până la domiciliul cunoscut atât de bine și de el. Mișu rămânea apoi în zona blocului, atent la intrarea pe scara Violetei. Bănuia că, după ce lasă pâinea ori după ce mănâncă, pleacă de acasă. „Nu se poate ca la vârsta ei și la felul în care arată, femeia asta să n-aibă o legătură! Trebuie să știu cu cine și unde se întâlnește”, presupunea el încântat de felul în care gândește, fără a observa umbra căzută pe spatele mașinii sale și fără să fi simțit privirea plină de ură ale ființei ce trecuse ca o nălucă și dispăruse în semiîntunericului serii. Staționa mai mult de o jumătate de oră în fiecare seară și se retrăgea nemulțumit că a pierdut timpul aiurea. Pe de altă parte, se bucura că femeia urmărită nu pleacă, semn că nu are obligații de genul la care gândea el și n-o întâmpină nimeni. Se întorcea pe același traseu și examina atent toate detaliile din teren. Cunoștea unde sunt zone aglomerate, unde nu sunt strada ori aleile dintre blocuri bine luminate și a reținut toate locurile în care nimic nu schimba înfățișarea de la o zi la alta. S-a hotărât să-și pună planul în aplicare a patra zi, care urma să fie vineri. „E numai bine, că nu cred să muncească și sâmbăta sau duminica. Dacă acceptă cu vorbă bună, o duc la conac. Stăm acolo până luni sau…cât o putea ea. Rămâne de văzut. Am s-o iau cu vorbe frumoase, că-mi amintesc cum se pierde de repede… O să-mi vină mai ușor acum. Am experiență, iar ea este femeie bine, deci îi plac expresiile galante. E frumoasă rău, f…i mama ei de țigancă! La așa femeie îți vin cuvintele repede, că-i faci complimente pe bune, nu în mod gratuit…”. În seara zilei de vineri, nerăbdător și puțin nervos din cauza unei emoții pe care nu și-o putea explica, a ajuns în zona firmei în cauză mai devreme. Și-a luat covrigi și o sticlă de „Prigat” cu pulpă de mandarine și s-a așezat comod în mașină, pe bancheta din spate. Asculta muzică și ronțăia covrigi în timp ce supraveghea ușile de la intrare în corpul principal al clădirii. La câteva minute după ora opt seara a văzut-o pe Violeta ieșind. Avea o poșetă în mâna dreaptă și o pungă de plastic în cealaltă. Ca de obicei, a mers pe trotuar fără a privi înapoi și s-a oprit la magazinul de pâine. După două intersecții, Mișu a accelerat și s-a deplasat până dincolo de scuarul pe care urma să-l traverseze fata. A oprit mașina, a coborât și s-a îndreptat în sens opus, pe același trotuar pe care urma să apară ea. Era o zonă aproape pustie la acea oră… O fixa pe sub sprâncene pe măsură ce se apropia de ea pentru a-i examina reacția când îl va recunoaște. Ea l-a observat când între ei mai erau doar vreo zece pași. A tresărit vizibil și a privit imediat în jur cu intenția de a se opri ori de a traversa strada. Până să se hotărască, Mișu a ajuns foarte aproape, s-a oprit și a exclamat ca și când doar în acel moment o văzuse, desfăcându-și brațele larg, în semn de mare și plăcută surpriză.: - Oho, ce minune! Cred că nu mă înșel, stimată doamnă… ești chiar Violeta, nu? Ca și când nu l-ar fi auzit, privind în pământ, ea a mărit pasul și a încercat să-l ocolească, ferindu-se să-i atingă brațul. El a fandat scurt și a prins-o de antebraț, reținând-o cu forța. - Frumoasa mea, sunt eu, Mișu! Nu mă recunoști? a întrebat-o, apropiindu-se strâns de ea. Hai, ridică-ți ochii și privește-mă! Sunt prietenul tău… - Domnule, nu vă cunosc și luați mâna de pe mine, i-a răspuns Violeta, încercând să scape din strânsoare. Vreți să țip să vină Poliția? a amenințat ea, nereușind să scape și simțind înverșunarea lui în a o ține pe loc. - Stai cuminte, măi fată, că nu-ți fac nimic rău. Vreau să vorbesc cu tine, atâta doar, i-a răspuns el privind în jur. Uite, mergem împreună și vorbim puțin. Te rog frumos, Violeta, a continuat el să-i vorbească, suficient de tare ca să audă cei doi bărbați ce se apropiau, privindu-i curioși, că-i spune pe nume, eliberându-i brațul chiar în acel moment. Ea nu a răspuns. Și-a tras mâna, în care ținea punga de plastic cu cele două pâini cumpărate și câteva dosare, părând că intenționează să lovească pentru a se apăra. Nu a făcut asta. L-a fulgerat cu privirea plină de ură și a plecat, speriată și nervoasă, cu pași repezi. Mișu s-a ținut aproape, rugând-o să-l asculte. În două-trei minute i-a vorbit de întâlnire, plimbare și dragoste la conac. Fata nu s-a oprit din mers, nu a întors capul și nu a vorbit nimic. Observând că strada e aproape pustie, s-a repezit și a prins-o iar de braț. Ea s-a întors furioasă și l-a îmbrâncit. - Ce vrei, băi, nenorocitule, fir-ar mă-ta a dracului de împuțit? Ce vrei băi, că mor cu tine de gât! Ptiu, dispari din fața mea, fir-ai al dracului cu neamu’ tău cu tot!! a ripostat Violeta strigând tare și s-a aplecat imediat să ridice o piatră pe care a văzut-o la marginea bordurii. Mișu a rămas încremenit, surprins și dezarmat de atitudinea și cuvintele ei. La orice se aștepta, dar la o așa reacție violentă nu s-ar fi putut gândi. Nu știa ce să spună. - Un pas de mai faci și m-atingi, îți crăp capu-n două, turbatu’ dracului ce ești! Ai auzit, nenorocitule? l-a amenințat ea, încurajată de momentul lui de ezitare și de apropierea unui grup de tineri. Observând și el că nu mai sunt singuri, nu a răspuns și nu a făcut nici un gest ce putea fi interpretat oricum în acel moment. A plecat strângând din maxilare și înjurând în gând. A traversat strada după câțiva pași și a mers la mașină, pe trotuarul celălalt, urmărind-o pe Violeta cu privirea cum mergea grăbită și se uita des înapoi. Nu a intenționat să o urmărească. Avea nevoie de timp să facă alte planuri, încăpățânându-se s-o aducă în patul lui. S-a urcat în mașină și a fumat o țigară pentru a se liniști. „F…i gura mă-tii de țigancă! Să mă ameninți tu pe mine, nu? Ei bine, dacă nu te fac eu să muști pământul, să nu-mi zici tu pe nume. O să vezi tu, țigancă împuțită ce ești!... Ia uite, băi frate, să-mi facă ea mie una ca asta! M-a scos din sărite rău de tot. Trebuie să beau ceva în noaptea asta. Singur? O, nu! Ia să plec eu la conac cu altă țigancă, să mă răzbun… O iau pe Angelica. Ba nu! Le iau pe amândouă, f…e muma-n cur de japițe, să mă satur!” A dat telefon și, după o jumătate de oră, la locul obișnuit, fetele s-au urcat în mașină vesele, elegante și învăluite în mirosul plăcut al unui parfum scump. Până la conac s-a risipit complet supărarea lui Mișu și a dat libertatea însoțitoarelor să aleagă ce vor din frigider, cămară și pivniță. Au început bairamul aproape de miezul nopții și n-au încetat până sâmbătă noaptea, când el a căzut primul din cauza oboselii și a consumului de alcool. S-au trezit duminică după orele nouă, mahmuri, înnegriți de cearcăne și mușcături, goi și înfometați.