Chemarea destinului

– Tot acolo ești? Tu crezi că aștept o oră să te văd dansând, târfa dracului? Mișcă-te! Dă din mâini și din picioare! Dă din cur, f...i curu’ mă-tii de toantă! a țipat bărbatul înfuriat la amărâta ce se chircise toată de frică, de rușine și de frig. Ea a rămas încremenită. Chiar să fi vrut, nu ar fi reușit să miște un picior. Nu-și ridica privirea îngrozită din podea. Cu un braț încerca să-și ascundă sânii, cu palma și cotul, în timp ce pe celălalt îl apăsa în neștire între picioare. Strângea din dinți ca să-și stăpânească plânsul. Observase că lui îi făcea plăcere s-o audă văică­rindu-se, țipând ori plângând. Oricum, nu mai avea vlagă să țipe. Se simțea secătuită de putere. Singura fărâmă de voință era tăcerea. Nici să gândească nu mai putea. Tremura într-o așteptare chinuitoare, lipsită de speranță. Într-o așteptare de la care nu știa ce așteaptă… Cu picioarele pe podea și cu umerii apăsați pe spătarul scaunului, el o privea din ce în ce mai amenințător. Ochii i se tulburaseră de mânie. Brusc, a zvârlit paharul în peretele din fața sa și s-a ridicat arțăgos în picioare. S-a apropiat de fată și a lovit-o cu pumnul în piept așa de tare încât a aruncat-o pe pat. S-a dezbrăcat de pantaloni și s-a aruncat peste trupul ei încercând să o posede. Nu a reușit. Ea stătea nemișcată, cu ochii închiși, strângând puternic picioarele, în timp ce el îi strângea sânii și umerii cu degetele-i noduroase, mușcând lacom de unde se nemerea. Simțind că nu ajunge la o stare de erecție normală, după ce i-a depărtat cu greu picioarele, i-a cerut furios să țipe, să plângă, să se zbată, dar Iuliana a rămas nemișcată. Nu auzea și nu vedea nimic. Simțea cu mare scârbă atingerea limbii lui, plină de salivă puturoasă, mirosind a alcool ieftin și tutun. Era totuși mulțumită că nu-i atingea și fața. Nici în timpul nopții nu-i atinsese gura peste care o lovea cu palmele, înverșunat. Strângea maxilarele și se întreba când îi vor ceda tâmplele care-i pulsau puternic sub presiunea sângelui. Neputincios și înfuriat că bărbăția nu-i era stimu­la­tă precum era obișnuit, s-a hotărât să renunțe, dar nu înainte de a o lovi și a o înjura printre dinți. A coborât apoi din pat și s-a îmbrăcat în timp ce-i vorbea batjocoritor: – Nu ești bună de nimic, ori nu vrei să fii, târfulițo. Nici vaca nu stă ca tine, toanta dracu’! Dar te învăț eu carte până la urmă. O să joci după cum îți cânt eu, ai auzit? Așa se învață omul, lucrând, nu citind! Ia ceva pe tine și treci să mănânci până nu mă supăr iar. După ultimele cuvinte, rostite cu o ușoară tentă de omenie, s-a plimbat prin cameră, dintr-o parte într-alta, fără o privi cum se îmbracă încet, tremurând și suspi­nând. Părea mai liniștit după mișcarea asta. S-a așezat greoi la masă, a sorbit câteva înghițituri din sticla de coniac și a întors capul după fata care stătea temătoare, gata îmbrăcată, pe marginea patului, cu mâinile împreunate pe genunchi și capul plecat. – Hai, vino la masă. Nu trebuie să te temi de mine… Nu-ți fac nimic rău dacă mă asculți. Îți promit c-o să-ți fie bine. Hai! Încet, încet, covârșită de teamă și silă, dar învinsă de foame, Iuliana s-a ridicat și a venit. S-a așezat pe marginea scaunului. A mâncat câte ceva. Nu s-a atins de băutură. Nu obișnuia, dar nici nu dorea să-i facă bărba­tu­lui pe plac. Mânca încet, cu înghițituri mari, forțate, gândindu-se la părinți și la îngrijorarea provocată de lipsa ei, la ceea ce ar putea face ei pentru a o găsi. Era disperată, înfricoșată și umilită... În toți anii de liceu avusese atâtea propuneri și nu cedase deși, unele din ele, erau tentante cu adevărat. Chiar se îndrăgostise de doi băieți care, întâmplător, aveau și situații materiale foarte bune. Hotărâtă să-și clădească un viitor după dorința ei, s-a desprins din vârtejul jocului iubirii și a rămas lucidă. Dorea să fie fericită. Iar fericirea pe care o întrezărea atât de aproape și ușor de realizat se baza, printre altele, pe fecioria ei la începutul căsniciei. Dorea să aparțină numai bărbatului pe care urma să-l aleagă ca soț pentru toată viața. Visa ca în fiecare dimineață să se trezească în brațele lui drăgăstoase, sub săruturile lui pline de dorință și sub mângâierea primelor raze de soare venite să le lumineze chipurile fericite. Era în ea sămânța fericirii și de la o vreme o simțea că începe să încolțească puternic. Iar acum, realiza năucită că tot zborul spre un viitor frumos, spre fericirea visată, se rupsese cu brutalitate, pe neașteptate. Acum, după cele întâmplate, se gândea doar la viață. Nu și la felul în care va decurge viitorul ei. Ideea familiei la care visase, era deja îngropată. Era conștientă că toate visele s-au năruit și nu va fi posibil vreodată să reînvie. Spera. Și cu multă încredere se ruga în gând, între două îmbucături forțate: „Doamne, Dumnezeule, dacă așa-i scris în cartea vieții mele, ajută-mă să suport și să scap de aici. Că eu nu ți-am greșit Þie, Doamne. Nici părinților nu am greșit… Ale cui păcate le plătesc eu? Doamne, iartă-mă și apără-mă!”. Dorea, din toată ființa ei, să trăiască. Să scape cu viață. Să-și revadă părinții și să-i îmbrățișeze. Și toate speranțele ei se rezumau doar la telefonul din rucsac. Atâta doar că nu a găsit rucsacul când s-a trezit în dimineața în aceea. A iscodit cu priviri furișe prin toate cotloanele camerei și pe sub pat. Nu l-a găsit și era tare îngrijorată. Ca să nu dea de bănuit, nu l-a întrebat pe el și își muncea capul să găsească un motiv plauzibil pentru a-l cere. Nu a mai fost nevoie. După ce au mâncat, bărbatul i-a dat poruncă să facă ordine în cameră. O privea din ce în ce mai lacom, în timp ce ea trebăluia și el sorbea din pahar. Nici nu terminase Iuliana să întindă fața de masă, că el s-a ridicat încet, fără ca ea să-l vadă, s-a apropiat rapid, printr-un salt, a luat-o în brațe și a început să o sărute pe ceafă și să-i muște umerii, în timp ce mâinile-i frământau sânii cu putere. După câteva secunde, s-a năpustit asupra ei cu o ploaie de pumni și înjurături. Iuliana a încercat să se opună, să scape din strânsoarea bestiei dezlănțuite. A rupt bluza de pe ea, i-a tras pantalonii și a mușcat-o dureros de șolduri și fese. Apoi, a îngenuncheat-o din mijloc cu o lovitură, trântind-o și țintu­ind-o cu pieptul pe masă. Pe masa pe care mâncase și care acum era doar un suport banal pentru ca el să-și satisfacă instinctele, batjocorind-o pe fata ce își privea plină de neputință lacrimile fierbinți ce inundau fața de masă mototolită în mâinile-i chircite de durere și scârbă... * La ordinul comisarului Grosu, care studiase atent tot materialul prezentat de agentul Matei, după orele 16.00 polițiștii încercau să facă un portret robot al individului. Aveau, în principal, relatările farmacistei, referitoare la bărbatul care ar fi îmbrățișat-o pe fata dispărută în jurul orelor 20.00 ale zilei trecute. Au luat în considerare și puținele detalii ale unor copii ce loviseră cu mingea sau atinseseră cu mâna de câteva ori mașina de culoare albastră ce staționase în acea zonă în ultimele două trei seri. Un bărbat în jur de treizeci de ani, îmbrăcat în blugi de culoare gri și geacă din piele de culoare neagră, i-a pus pe fugă cu câteva amenințări și înjurături. Atâta doar că, în toată zona, nimeni nu putea da detalii despre persoana înfățișată de acest portret robot. Nici despre mașina în cauză nu se obținuseră date în plus. Doar un locatar pensionar a afirmat că mașina nu era de producție românească. Tot el susținea că nu a fost parcată în vecinătatea blocului decât în ultimele două-trei zile, spre seară. Din nefericire, nu s-a uitat niciodată la numărul de înmatriculare și nu-l văzuse pe conducătorul auto pentru a-l putea descrie. Din discuțiile purtate cu colegii de școală și câțiva vecini, polițiștii au început să formuleze ipoteze în baza cărora să obțină un cerc de bănuiți. Greu de realizat în condițiile în care fata era apreciată pozitiv peste tot. Nu se afla în relații care să pună semne de întrebare cu niciun coleg, profesor ori bărbat din cartier. Nu fusese amestecată în vreo intrigă ori ceartă cu colege și vecine care să-i devină ulterior dușmance. Investigațiile au fost extinse astfel încât să cuprindă toate persoanele la care Iuliana a fost prezentă cu ocazia unor zile aniversare, ori au însoțit-o la discotecă sau în alte locuri publice. Erau puține astfel de situații, dar se impunea a li se da atenția cuvenită. Nu existau argumente care să indice pe cineva că ar fi fost motivat să-i facă fetei vreun rău. În plus, printre aceste persoane, nu figurau posesori ai unui autoturism de culoare albastră ori care să fie de proveniență străină. Încă se mergea pe o posibilă legătură între bărbatul în cauză și autoturism. Până seara târziu, s au centralizat și studiat toate datele obținute. Niciun pas înainte. În această situație, comisarul Grosu a hotărât să raporteze cazul la Inspectoratul de Poliție al Municipiului București și să înainteze rezultatul investigațiilor efectuate până în acel moment. Ca urmare acestui demers, fata și presupusul autor al răpirii au fost dați în urmărire generală. Copii după fotografiile ei și după portretul robot al individului în cauză au fost transmise la toate secțiile de poliție ale Capitalei, la Inspectoratele de Poliție Județene și la Poliția de Frontieră. Dispeceratele au fost alertate. De asemenea, Poliția Comunitară. Secțiile de Poliție ale Capitalei și Posturile de Poliție Comunale din județele limitrofe ale Bucureștiului au primit de îndată primele date obținute prin investigații, portretul robot și fotografiile Iulianei. În limita dotării tehnice și a personalului de serviciu, au fost organizate patrule auto pe toate drumurile naționale și județene din județul Ilfov și cele învecinate. Până dimineață, nimic nou în legătură cu dispariția fetei. Nicio sesizare și nicio informație. Totul părea blocat din lipsa oricăror informații. * După ce a încuiat ușa și a avertizat-o să nu se miște din pat dacă ține la viață, omul s-a întins, răpus de oboseală și alcool. A dormit până seara. Ea a rămas chircită de spaimă și scârbă lângă el, la perete, sorbindu-și lacrimile ce-i brăzdau obrajii. Abia dacă o lăsase să se spele. Nu avea curaj să coboare nici să și astâmpere setea ce-i uscase cerul gurii. Strângea păturile de lână până sub bărbie și nu reușea să și oprească tremurul. Se simțea sfârșită și frigul accentua starea de rău ce-o cuprinsese. Nu i-a permis să se îmbrace și i-a aruncat pantalonii și bluza în camera de alături. Vremea se răcise brusc și se mohorâse față de ziua precedentă. Umezeala de afară pătrunsese în cameră, chiar dacă aceasta fusese permanent închisă. Când soarele trecuse spre asfințit, el s-a trezit. A tras-o lângă el și a început să o mângâie pe trup, pe picioare, pe sâni, fără să o brutalizeze. Era întâia oară când proceda într-o manieră domestică. Dar, pentru că nu a reușit actul sexual pe care-l pregătea, s-a înfuriat și a bătut-o, condamnând-o că nu încearcă sa-l iubească. După ce s-a calmat, i-a vorbit cu hotărâre în glas, fixând o cu o privire rece și batjocoritoare: – Îmbracă-te și fă ordine în cameră. Plecăm. Te duc la mine acasă, târfulițo. Ai scos o vorbă, te-am terminat! Ai înțeles? Și, pentru că fata, care suspina, nu ridica ochii spre el, a tras-o de păr și a țipat la ea: – Ai înțeles, târfă? Iuliana a reușit să miște capul în semn de aprobare și un „da” scăpat cu durere s-a auzit înăbușit printre suspine. S-a îmbrăcat încordată, cu gândul la o posibilă scăpare din infernul în care s-a trezit pe nepusă masă, a făcut patul, a pus oarece orânduială în puținele lucruri din încăpere și a apucat ligheanul cu apă murdară și resturi de tot felul, hotărâtă să-l ducă afară. – Nu! Nu face glume cu mine că te plesnesc rău de tot, a țipat el cu răutate și a scos ligheanul afară după ce, din cadrul ușii, a avertizat-o să nu treacă pragul fără aprobarea lui. Rămasă singură, Iuliana căuta înfrigurată un cuțit ori altă unealtă pentru a-si împlini gândul ce-i venise cât zăcuse în pat. Nu a găsit nimic care să i fie de folos. În cutia mesei erau doar câteva linguri de lemn. Nimic metalic în toată încăperea. Nici rucsacul ei, în care avea speranța împlinirii celui de al doilea plan, nu era de găsit... Când toată așezarea era cuprinsă de întuneric, bărbatul a tras-o de mână și a dus-o în mașină, avertizând-o să stea întinsă pe canapeaua din spate și să nu privească pe geam. A condus atent pe panta abruptă, cu viteză redusă și fără să aprindă luminile, până a ieșit din curte și a oprit imediat. După ce a închis porțile, a demarat în forță, fără ca Iuliana să își dea seama în ce direcție se îndreaptă. A realizat doar că nu traversează o localitate și că se întâlnesc destul de des cu mașini de tot felul, după zgomotul motoarelor și lumina farurilor. Când s-a întins pe canapea, a simțit rucsacul aruncat cândva acolo și l-a mângâiat plină de speranță, rugându-se Domnului să aibă posibilitatea de a găsi telefonul și de a-l folosi. Nu avea curaj să umble în el. Ochii omului de la volan se opreau adeseori asupra ei prin oglinda retrovizoare. Mai mult simțea acea privire răutăcioasă, decât o vedea din poziția în care se afla. După mai puțin de o jumătate de oră, bărbatul a încetinit mersul mașinii și i-a pus în vedere cu duritate în voce: – Coborâm imediat, târfulițo. Nu ai voie să vorbești decât dacă te întreb eu ceva. Altfel, știi ce te așteaptă. Faci exact ce-ți spun eu. A oprit mașina. A coborât și a deschis poarta mare a unei curți în care abia se zărea o casă la aproape 30-40 de pași departe de gard, privind aproape tot timpul către mașină. Doi câini mari, corciți, ieșiseră în întâmpinare și săreau voioși pe bărbatul care încerca să-i îndepărteze fără să fie impresionat de bucuria lor. A băgat mașina în curte, a coborât să închidă porțile și a revenit parcă mai bine dispus. – Hai jos, târfulițo! Nu uita ce ți-am spus. Câinii ăștia sunt cam flămânzi. Să nu spui că nu te am avertizat! Și, parcă înțelegând vorbele stăpânului, când fata era cu un picior pe pământ și cu altul în mașină, câinii s-au și repezit spre ea. Râzând, el i-a îndepărtat cu greu, vorbindu-le și mângâindu-i cu mândrie și cu ușoară urmă de duioșie, timp în care o femeie între două vârste, destul de modest îmbrăcată, se apropia de mașină. – Ia-i de aici până intrăm în casă și să vii să-ți vorbesc, i s-a adresat bărbatul, fără să o salute, după care a deschis portiera și s-a răstit la fată: – Aștepți să te iau de mână, toanto? Hai mai repede! Iuliana a coborât după ce a mai stat un moment pentru a se hotărî dacă să ia ori nu rucsacul cu ea. A întins mâna în ultima clipă și l-a apucat strâns, târându-l peste pragul portierei. Atâta doar că a văzut și el. I l-a smuls din mână și l-a aruncat în mașină. – Ești nebună sau crezi că te afli în concediu, toanta dracu’? Ce faci cu el? – Am, am...am acolo caietele de...de școală... – Lasă-le dracului de caiete! Ce ai de învățat, înveți cu mine. Meseriașă te fac, să mă ții minte și să-mi mulțumești... Casa era mai mare decât cea în care au fost cu o noapte înainte și parcă mai curată, cu mai mult mobilier. Iuliana nu își dădea seama câte camere are. Nici nu o interesa. A descoperit, de cum a intrat, că mirosul de mucegai se simțea și aici. Ea nu era cu gândul decât la rucsac. Regreta dureros de mult că nu a putut să-l ia, dar o nouă speranță, legată de femeia pe care o văzuse în curte, se născuse și parcă-i dădea curaj. Pentru puțin timp doar, pentru că, ascultând la ușă, a auzit câteva frânturi din dialogul de pe hol. Femeia primea instrucțiuni cu privire la niște cumpărături. A înțeles că este vorba de mâncare și băutură pentru mai multe persoane. Deci, femeia trebuia să plece, nu rămânea acolo. În plus, părea foarte supusă bărbatului, după felul în care vorbea. Despre fată nu s-a zis nimic. – Vino să-ți arăt baia! i s-a adresat el din pragul ușii. Este ultima încăpere pe partea asta. Dacă greșești ușa, ai grijă că ieși în curte. Câinii sunt cam înfometați. Dacă-i preferi, treaba ta... Nu am apă în bazin. Mâine o să pun eu. Folosești apa din cadă. Iei cu gălețica asta sau cu ligheanul cela de colo. Încăperea era simplă, chiar dacă era mai mare ca cea de la bloc, cu chiuvetă și oglindă la două palme mai sus de ea, cadă de fontă și WC cu bazinul pe partea din spatele scaunului. Ciment pe jos și două rânduri de faianță la chiuvetă. Câteva suluri de hârtie igienică ieftină erau aliniate pe un stativ din lemn pe care zăceau ustensile de bărbierit și un săpun. – Treci și te spală. Ai zece minute la dispoziție. Când a revenit în cameră, bărbatul i-a arătat masa pe care se găseau ceva merinde și a îndemnat-o să mănânce. El era deja cu o sticlă de coniac în mână și a tot degustat-o în timp ce Iuliana înghițea greu câteva bucățele de brânză și puțină pâine. – Dacă nu mai mănânci, strânge masa, i-a vorbit el răstit și a dat pe gât ultimele picături de pe fundul sticlei. Apoi, întocmai ca în noaptea precedentă, privind-o cum face ordine, bărbatul s-a ridicat încet, pe nesimțite, a cuprins-o pe la spate în brațe și a început să o dezbrace cu brutalitate. De data asta a aruncat-o pe pat și a frământat-o în același fel, până când s-a simțit satisfăcut ori, mai degrabă, obosit. Iuliana nu mai avea putere să riposteze la nimic. A încercat să se opună la început și l-a lovit cu fărâma de forță ce o mai avea, dar a obosit curând. Norocul ei, pentru că bărbatul nu a mai avut motive să o lovească și de data asta. Atât cât s-a mișcat femeia de sub el, zbătându-se pentru a scăpa, a fost suficient să aibă erecție și să finalizeze actul sexual. – Vezi că pricepi repede, târfulițo? Dacă ești cuminte, mâine te voi învăța primele lecții. Am o mare surpriză pentru tine. Acu, gata! Treci la culcare și ai grijă ce faci...