Chemarea destinului

Ușa a fost trântită la ieșire cu toată forța de care femeia era în stare să se manifeste într un acces de furie. În liniștea profundă ce a urmat, Gabriel și-a ridicat încet capul, ce rămăsese mult timp proptit cu bărbia în pumnii adunați unul într-altul și strânși așa de tare, încât brațele încă mai tremurau de încordare pe coatele înfipte în masa de lemn. Era poziția în care el găsise tăria de a se abține să riposteze verbal ori fizic la vorbele grele ce ieșeau din gura femeii nervoase, plină de supărare, de mânie și ură. S-a ridicat încet, parcă îmbătrânit de această discuție, ce părea că pune capăt relației de cuplu cu Amalia, și a mers la ușă pentru a o încuia. A cules de pe jos câteva bucăți de tencuială căzută în momentul acelei izbituri de pe lângă tocul de lemn vechi. A rămas în fața ferestrei, cu mâinile înfipte adânc în buzunarele pantalonului de velură. Privea lung peste șoseaua aglomerată, de la înălțimea etajului șapte la care se găsea cocoțată garsoniera închiriată de el în urmă cu ceva mai mult de un an. În toamna anului 2008 o cunoscuse pe Amalia și, pentru că ea plătea o chirie de patru milioane într-un apartament de două camere pe care-l împărțea cu alte trei fete, a convins o relativ ușor să se mute cu el. Se înfiripase o legătură destul de apropiată între ei. Ar fi fost o idilă frumoasă, dacă nu veneau amândoi în întâmpinarea dragostei, după gustul amar al divorțului. Încă erau sub impresia momentelor de disperare prin care au trecut amândoi, fiecare din alt motiv. Pe parcurs a căpătat o altă turnură relația lor. Se obișnuiseră împreună și au descoperit că au în comun felul de a fi și de a gândi, chiar facă statutul lor social era puțin diferit. Femeia se gândea serios la căsătorie. Chiar spera să fie cât mai curând posibil, dar se lovea de îndărătnicia oarecum nejustificată, după propria-i judecată, a bărbatului. Amalia era căsătorită la Brașov, cu un fost iubit al uneia din cele două surori ale sale, fără să i cunoască acestuia trecutul. Când l-a surprins cu aceasta în pat, la sosirea de la examenul de licență susținut în capitală, a suferit o cădere psihică ce părea a fi destul de gravă. Și-a revenit după două săptămâni. După altele două, când a fost sigură că este însănătoșită complet, a introdus actele pentru divorț. S-au despărțit după o ceartă cumplită cu individul, dar și cu familia ei. Își bănuia mama și cealaltă soră că au știut de relația existentă între cel ce-i fusese soț și sora ei cea mică, dar au tăcut cu bună știință, orbite de situația materială foarte bună a individului. A plecat în București să-și croiască un alt viitor, departe de familie, de bârfe și comentarii de tot felul. Diploma nu i-a folosit aproape la nimic. Nu a găsit post decât la un birou de avocatură la care trebuia să plătească mai mult decât câștiga. După ce a încercat la câteva firme să se angajeze juristă și a înțeles că, fără a oferi o sumă considerabilă de bani ori propriul trup în beneficiul patronului sau administratorului, nu va reuși, a renunțat la această idee. Nu avea vechime în domeniu, dar cu bani se putea orice. Nu-i avea! Se putea și în schimbul unor prestații sexuale. N-a acceptat! A fost de acord să vândă flori. A mers bine câteva luni, până când soțul patroanei i-a făcut avansuri insistente și i-a provocat intenționat un minus în gestiune pentru a o forța să accepte. A fugit și de acolo. S-a angajat la un restaurant de cartier, destul de bun de altfel, ajutor de ospătar. Acolo l-a cunoscut pe cel căruia i-a trântit ușa după ce i-a zis, jignită, câte ceva să-l doară, după cum i au venit în gură vorbele... Gabriel lucra de câțiva ani la o firmă de pază și protecție. Avea carte de muncă și salariu minim pe economie. La cât era de econom și fără pretenții de îmbogățire, reușea să-și asigure un trai apropiat de decență. Cu toate că suportase, în primă instanță, o condamnare, a fost reprimit pe aceeași funcție. La recurs s-a dovedit nevinovăția sa. Atâta doar că nu a putut să se bucure deplin de libertatea obținută, pentru că proba de nevinovăție a provocat ruptura definitivă a căsniciei sale. Dana l-a părăsit și, de rușinea pe care nenorocitul de bărbat i-a făcut-o, a părăsit și țara. A plecat în Italia să-și croiască un alt viitor. Când a văzut-o pe Amalia prima oară, cu o tavă încărcată printre mese, i-a plăcut prezența ei de spirit și a privit-o mai atent. A descoperit pe fața ei o tristețe adâncă, dar și o femeie cu trăsături frumoase și corp în linii aproape perfecte. Nu a stat prea mult pe gânduri. A dorit să o cunoască. Când i-a adus cafeaua, a intrat cu ea în vorbă și i-a propus să o aștepte. – Nu pot să accept acum... Să mă mai gândesc, a fost răspunsul ei. Dacă mai treceți pe aici, vom vedea... – Am să trec mâine, dacă nu vă deranjează... Am șanse să primesc un răspuns afirmativ?, a întrebat el liniștit, degajat, dar plin de emoții bine ascunse. – Să vedem... nu știu acum ce va fi mâine, i-a răspuns ea, nesigură, fără să-l privească, în timp ce debarasa masa de alături. A trecut chiar a doua zi. Nu a mai mâncat acolo, pentru că și-ar fi stricat echilibrul financiar, dar buzunarul său s-a deschis pentru o sticlă cu bere și a avut ocazia să repete propunerea. Amalia a acceptat după alte două zile și, în mai puțin de o lună, se cunoșteau atât de bine încât ea a acceptat să se mute la el. Suportau în comun toate cheltuielile, potrivit înțelegerii făcute, mai puțin chiria. În schimb, ea se ocupa de menaj și Gabriel era mulțumit de spiritul ei gospodăresc. După ceva timp, vorbeau despre căsătorie. Nu existau inconveniente. Relația intimă îi apropia cel mai mult. Se simțeau foarte bine împreună. Amândoi se aflau, întâmplător, doar la a doua experiență sexuală. Nu cunoscuseră alți parteneri în afara celor din căsătorie și descopereau împreună ceea ce nu obținuseră la prima experiență, chiar dacă nu vorbeau despre asta. Nu le plăceau comparațiile pe această temă. Necazul s-a ivit, aparent, din cauza unor lacune de comunicare și a lipsei de încredere. Într-o seară, dat fiind un contract de colaborare al firmei de pază, Gabriel a trebuit să intre de serviciu la un club de noapte. După un sumar instructaj în care i s-a adus la cunoștință consemnul particular al postului, șeful de schimb l-a dus acolo și a asistat la predarea primirea postului în cauză. Pe măsură ce trecea timpul, curiozitatea lui Gabriel creștea în intensitate. Până la urmă, nu s-a abținut și, după orele două, când afară era liniște și, practic, nimic nu putea naște evenimente de natură a solicita intervenția sa, a intrat pentru a arunca o privire. Nu văzuse niciodată un club de noapte. Nu știa ce se petrece acolo. A fost uimit de zgomot, în primul rând. Muzica era la intensitate maximă. Jocul de lumini l-a derutat pentru început. Localul era plin la refuz. Se dansa liber, dezordonat la prima vedere. S-a apropiat de zona în care trei femei aproape goale dansau pe un fel de ringuri special amenajate. A rămas cu ochii holbați la șoldurile aflate în mișcare ritmică neîntreruptă și la sânii goi ce se zbăteau în același tempo. Când a recunoscut-o pe Amalia, a rămas blocat. Nu-i venea să creadă ochilor. Ea se unduia în jurul unei bare verticale, cu ochii întredeschiși și cu buzele fremătând, cu părul despletit, lăsat să măture dușumeaua când trupu-i se îndoia pe spate, în timp ce genunchii-i strângeau bara aceea albă, lustruită de atâta frecuș. Preț de cinci minute a privit fără să clipească, orbit de furie și gelozie. \"Ce face nenorocita asta acolo, băi frate! Cum a ajuns aici? De ce mă minte că se închide târziu restaurantul? O credeam femeie cinstită și ea... Păi ce, nu se regulează cu ăștia de aici? Au angajat o așa, de florile mărului? Vii tu acasă, curvă ordinară! Am să te dau afară. Te-am luat la mine din milă și uite ce răsplată am...\" A ieșit năuc, împleticindu-se. Avea impresia că toți ochii îl urmăresc și râd de el. După zeci de minute de patrulare înverșunată în zona postului încredințat pentru pază, s-a liniștit. A hotărât să n-o aștepte la ieșire, cum își propusese cu puțin timp mai devreme. Gândea că este mai bine ca explicațiile să fie date acasă, nu în public, după ce se odihnesc, ca să aibă mintea limpede...