Culese din instanțe (2)

Violeta începuse să plângă. Tot ce i-a explicat femeia pe care o angajase să-i susțină cauza la prima înfățișare de după divorț, i se părea nedrept și necinstit. Ea nu înțelegea legile și nu putea accepta să piardă toate bunurile în favoarea celui ce-i fusese soț. „Eu am fost cinstită. Am muncit pe unde am putut ca să am în casă puținul adunat cu greu. El nu mi-a dat bani în ultimul an, înainte de divorț... L-am ținut eu cu mâncare și tot eu i-am spălat și i-am fost ca o slugă. De ce? Ca să mă bată de câte ori venea beat acasă? Ca să-mi strige că am fost curvă și l-am mințit? El nici lumina nu a plătit-o vreodată...”. - Doamnă, dacă dumneavoastră nu mă înțelegeți, unde să-mi caut dreptatea? V-am explicat cum s-au cumpărat toate. De ce trebuie să cedez eu dacă… - Măi femeie, ți-a explicat doamna avocat de două ori numai de când sunt eu aici. Ce dracului ai de nu pricepi nimic? a întrerupt-o bărbatul care studiase în tăcere mai multe hârtii în timpul dialogului celor două. Să fiu în locul domniei sale, n-aș mai pierde timpul cu tine nici un minut, fi v-ar nația a dracului să vă fie! a încheiat el bătând cu pumnul în masă. I-a aruncat Violetei o privire tăioasă, plină de răutate și dispreț, după care și-a adunat hârtiile de pe masă și le-a introdus într-o mapă elegantă. A tras o robă din cuier pentru a o arunca dintr-o mișcare pe braț și s-a îndreptat spre ușă, nervos, nu înainte de a-i oferi colegei sale o privire complice, zâmbind satisfăcut. Descurajată, Violeta s-a ridicat de pe scaun. Și-a șters lacrimile cu podul palmei, mai întâi, apoi a tras o batistă din buzunarul blugilor strânși pe șolduri și a șters ce mai rămăsese. Nu s-a mai așezat. A privit lung, întrebător și plină de nedumerire la fața imobilă a femeii blonde ce ședea comod de partea cealaltă a biroului. O irita indiferența totală ce o manifesta aceasta față de impasul în care se găsea. Când a înțeles că nu-i va mai vorbi și nu o va mai asculta, s-a întors încet, descurajată și îndurerată, hotărâtă să plece. Și-a luat geanta de pe colțul scaunului, s-a depărtat încet, a deschis și s-a oprit în pragul ușii, hotărându-se să mai facă o încercare. „Poate că dacă suntem singure, va înțelege… Poate că mă va ajuta. Să îndrăznesc să-i ofer ceva? Dacă se supără și dau de alt necaz, Doamne ferește? Și ce? N-are ce să-mi facă… nu e nimeni de față”. - Doamna avocată, eu nu am cine știe ce, că n-am de unde… dar pentru dumneavoastră, găsesc eu ceva… Am plătit taxa. Pot să vă dau și fără chitanță… Numai să faceți ce trebuie... - Adică ce anume să fac? Ce insinuezi dumneata acolo? a intervenit doamna avocat, deloc surprinsă, cu voce calmă, împăciuitoare și chiar încurajatoare. - … Păi… să arătați judecătorului că am și eu dreptul la lucrurile pe care le cere el... Știu că toate se împart în mod egal... - În mod egal? În orice situație?… Ce studii ai dumneata? Câtă școală ai făcut? au venit întrebările cu iz de superioritate de dincolo de birou. - … Studii?… Am liceul terminat… Cu diplomă de bacalaureat… De ce mă întrebați acum treaba asta? - … Da..., mi-am imaginat... \"A naiba țigancă, cine ar fi crezut? E plină de surprize\"... Știi, dacă vrei, îmi poți povesti pe scurt cum de s-a ajuns la divorț. Acele aspecte pe care nu le cunosc poate că mă ajută să te pot ajuta. Te-ai măritat când erai elevă? ... Cum a fost? - Nuuuu! Imediat după liceu... Eu pot povesti, dar nu știu dacă fac bine… Este timp? - Da, este puțin timp și este bine. Te asigur... Închide ușa și așează-te! Mai avem aproape o jumătate de oră… Destul de surprinsă, dar plină de speranță, Violeta s-a întors să închidă ușa. În acel moment i s-a părut că-l vede pe fostul soț trecând pe stradă cu umerii plecați, vorbind de unul singur și scuipând pe jos cu înverșunare. Iluzie ori realitate, acea secvență de secundă i-a adâncit supărarea și a hotărât-o să povestească... S-a așezat pe marginea scaunului și a început să vorbească. Tristețea întipărită pe fața ei și durerea cuprinsă-n fiecare frază rostită, au mișcat-o mult pe doamna avocat. Nu a întrerupt-o. Era stupefiată și o privea pe Violeta cu multă milă. Scena consumării violului, deși în profesiunea ei cunoscuse și întâmplări cu mult mai zguduitoare, i s-a părut oribilă, dat fiind faptul că victima a fost o copilă inocentă, neștiutoare, de bună credință și lipsită de apărare. „Ce putea ști o fetiță de 10-11 ani? Mai ales că la țigani se respectă fecioria… E la mare preț, chiar dacă au început și ei să se „emancipeze”, luați de valul lumii moderne. Acum au televizoare și văd atât de multe porcării… Ce discernământ au ei? Ce să înțeleagă din toate scenele acelea oribile? Iar ea, fetița de atunci, câtă încredere a avut în animalul acela de băiat, în nemernicul acela! Îmi pot imagina cât a suferit... Pot înțelege cât a durut-o frângerea aripilor ei feciorelnice...”, medita avocata, uitând de trecerea timpului. O privea fără să o vadă. Vedea, în schimb, dureros de real, scenele înfățișate de Violeta printre lacrimi și frământări necontenite de mâini. A lăsat-o să se liniștească puțin. Timpul o presa și regreta că la prima înfățișare nu i-a relatat nimic din trecutul care părea a fi marcat-o mult mai mult decât se părea la prima vedere. A dorit să afle și alte amănunte, dar se temea să nu inhibeze femeia ce-și strânsese trupul pe scaun într-o încordare asemănătoare celei prin care trăise acele momente ce-i provocau și acum, teamă și scârbă, după atâția ani. Când Violeta a tăcut, a intervenit cu voce calmă, liniștitoare: - Mai avem foarte puțin timp și va trebui să te liniștești. Gândește-te că toate astea au trecut. Sunt fapte consumate. Știu că te-au rănit mult, știu că suferi și acum, dar viața nu se termină aici. Trebuie să mergi mai departe. Ești tânără și puternică. Nu se poate trăi din amintiri, mai ales din cele care te trag înapoi... Până la alte date despre căsnicie, aș vrea să te întorci la acel nenorocit de Mișu. Cum ți-ai explicat că a doua zi nu te-a forțat să te culci cu el. Am înțeles că nu a mai încercat niciodată… - ... El a plecat din oraș după ce a terminat liceul... Cred că undeva, la facultate. L-am mai văzut de câteva ori la bloc. Venea cu mașina plină de fete. Seara chema prieteni de ai lui și făceau chef. Se auzea muzica pe toată scara până aproape de dimineață. Și se auzeau multe chicote ori țipete de fete. Numai când erau părinții plecați. La sfârșitul săptămânii... Pe urmă, s-au mutat cu toții. Nu știu unde. Au vândut acolo, apartamentul... Atunci, a doua zi, s-a trezit greu să-mi deschidă. Se vedea că este nedormit și mirosea rău a băutură. În baie a vărsat. Am făcut eu curat. Și acolo mirosea rău de tot... Violeta nu avea de unde să știe ce întâmplare a salvat-o și nu a mai trebuit să suporte abuzul sexual la care Mișu se gândise să o supună. Chiar făcuse planuri mari în acest sens. În seara aceea, după ce a plecat ea, a făcut un duș rece pentru a-și mai reveni. „Am stat prea mult încordat, f...i gura mă-sii de țigancă! Am lungit chinul prea mult. Proasta dracului putea să se sperie și să țipe. Mai bine o regulam din prima, în baia de serviciu. Cu două palme o făceam să tacă în p...a mă-sii și-o serveam și la mansardă. Nu avea cum să scape de acolo... Am fost prost că am mai băut în dormitor... M-am speriat când am văzut-o așa, fleașcă. A dracului jigodie, credeam că a leșinat de-a binelea!”. Da, băutura îl muiase sub toate aspectele, dar îl durea doar cel referitor la performanța sexuală. Era conștient că nu a fost suficient de potent, dar nu vrea să recunoască asta și nimeni nu trebuia să afle. „Proștii ăștia vor înghiți ce le povestesc eu. Nu le dau ocazia să facă mișto de mine pe urmă. Ar vrea ei! Mâine voi fi odihnit și nu mai beau nimic. Să vezi ce tăvăleală-i trag, de n-o să uite toată viața! E mișto gagica și o să mă excite ca lumea. Și, dacă nu s-a plâns acum, e clar că nu mai poate zice nimic după a doua rundă. Cine o mai crede că am forțat-o?” se întreba Mișu în timp ce se îmbrăca încet pentru a ieși să-și întâlnească prietenii... Erau toți adunați la băncile pe care se pare că puseseră stăpânire totală. Nimeni nu avea curaj să le folosească seara. Se știa de cine vor fi folosite și erau ocolite și ele și ocupanții în cauză. L-au primit pe Mișu cu exclamații exagerate de bucurie. S-au bătut cu palmele pe spate, au scos la iveală câteva sticle de băutură și l-au provocat să povestească. - Hai băi, dă-i drumu’ odată! Să nu spui că ai luat plasă... Te-a refuzat piranda? - Bravo, bă, blegule! Eu sunt om de refuzat, nu? Așa mă știi tu pe mine? Nu există tipă să mă refuze dacă eu îmi pun în cap să o regulez... - Hai, lasă laudele, că te cunoaștem noi! a intervenit un altul mai curajos. A fost fată mare, puștoaica? Cum a mers treaba? - Sincer, nici nu mă așteptam, a început Mișu să vorbească foarte calm, cu voce joasă, plin de importanță. A fost dificil, că e mică, n-are experiență deloc. M-am înarmat cu răbdare și am amețit-o cu vrăjeala până aproape că s-a dezbrăcat singură... - Oho! N-ai ajutat-o de loc? l-a întrerupt un altul din grup, oarecum batjocoritor. Ce cumințică! Înseamnă că nu ai fost tu primul, bă prostule! - Prost ești tu, f...i curu mă-tii de bou! a exclamat Mișu, înfuriat. Vino, boule, să te șterg cu cearșaful plin de sânge la gură! Hai, mergi cu mine acasă să-l vezi! - Du-te bă în p...a mea, că am glumit. Hai, spune mai departe, nervosule! - ... Ce să mai spun? A fost ca lumea. Greu, la început, ca la orice virgină, dar am luat-o sistematic, puțin câte puțin. N-a țipat. A dat puțină apă la șoareci, s-a zvârcolit un pic și atât. Mi-a plăcut că mă dorea și a mai vrut a doua oară. Păi, băi fraților, în a doua rundă a fost totală. Gemea de plăcere gagica! Fierbinte, băi, fierbinte! Adevărată e vorba aia, că țigăncile te scoală din morți... Băi, uite că vin fetele. Nu trebuie să audă nimic. V-am zis că nu vreau să se știe că m-am culcat cu o țigancă, e clar? Au schimbat subiectul și au primit cu urlete și râgâieli cele câteva fete sosite. S-au giugiulit în grup, fără prea mari ifose și mai apoi, pe fondul consumului de alcool, „șezătoarea” s-a încins: bârfe, bancuri, lăudăroșenii, promisiuni năroade, râs necontrolat și înjurături. Toate, în cuvinte triviale, până după miezul nopții. Când s-au hotărât să plece, perechile erau stabilite. Unul din băieți a dat telefon la Poliția municipiului și a reclamat mare scandal chiar în locul în care se aflau. Au fugit imediat, în mare larmă și s-au înghesuit în cele trei mașini ce aparțineau unora din cei cu familii bogate. Mișu a plecat la scara sa cu o fată care nu era pentru prima oară preferata lui. Ea s-a dezbrăcat, începând de la ușă până la dormitorul pe care-l știa. El a mers direct la frigider. A adus votcă rusească, potrivit dorinței fetei. Ritmul melodiilor răbufnea cu forță din boxele ce trepidau și se împletea cu ritmul în care paharele se goleau ori trupurile se încleștau în cele mai ciudate poziții. S-au oprit toate atunci când el nu a mai putut păstra cadența nici în mișcările normale. - Am auzit că ai pus ochii pe o țigăncușă... E adevărat? l-a întrebat ea în pauza dintre două țigări ce au inaugurat a doua sticlă, dar de whiski cu gheață, nu de votcă. - ... Ce vorbești, băi! Cine ți-a spus? - Hai, mă... nu te preface, că știu de ieri, când te-ai retras misterios... Ai regulat-o? - Băăăă, numai’ prostu ăla de Gogu putea să-ți spună... Este? - Bine. Admit că el, dar cum te-ai gândit chiar la el, vrăjitorule? - Bă, parcă n-aș ști că ai făcut sex oral cu el. Voi ați rămas apropiați de atunci... - Nu fi prost, boule! S-a întâmplat acum doi ani, într-a noua... Dar, dacă e adevărat, vezi să nu dai de dracu cu țiganca minoră! - N-am avut treabă cu ea... De ce aș da de necaz? Ce știi tu și eu nu știu? a întrebat Mișu alertat, parcă trezit din aburii alcoolului. - Bă prostovane, aia e nepoata lu’ Barcan Grozavu! Te desființează ăla, blegule, dacă se plânge piranda! Ce, tu nu știi că e încuscrit cu ăia mari de la București? Mișu a rămas înlemnit. Nu a mai putut vorbi. „Chiar că dau de dracu!... Mâine... mâine trebuie să-i vorbesc proastei frumos, s-o iau cu lugu-lugu, să nu-i scape păsărica” și-a promis el hotărât și a dus sticla la gură cu gesturi mecanice. A expediat-o imediat pe fată, cu toată rezistența ei. Rămas singur, a căzut pe gânduri, cu paharul în mână și sticla între picioare. Se temea cu adevărat. Știa că ai lui Barcan sunt liniștiți, în general, dar erau mândri, plini de orgolii și cu spate puternic acoperit...