Culese din instanțe (2)

Celălalt, în ținută sărăcăcioasă de zilier, nebărbierit și cu părul în dezordine, părea mult mai agitat. Era mic de stat și slăbuț, că aproape i se vedeau coastele prin maieul subțire și murdar pe care-l purta, în dezordine, peste pantalon. Amândoi erau bruneți. Cel modest îmbrăcat era chiar tuciuriu la față. Ușor de înțeles că era de etnie rromă. - Băi, gagiule, dacă nu ești de acord eu mă retrag, mă înțelegi? Să vedem cine dracu’ se angajează să te mai apere… - Stați, domnu’ șef liniștit că... să vedem cum merge treaba mai întâi, l-a întrerupt tuciuriul destul de speriat și neîncrezător. Să moară mama dacă nu dau cât am vorbit! s-a angajat el imediat, observând gestul hotărât al celuilalt. - Ce încredere să am în tine dacă nu te-ai achitat de prima obligație? Dacă eu nu-ți lămuream piranda să tacă, te tăiau gagii din familia ei, băi, prăpăditule! Te tăiau imediat, la divorț, dacă vorbea acolo, ai înțeles? - Am zis eu ceva, domnu’ advocat? - Păi, ai zis, băi! Ai zis că-mi dai zece sute… Mi-ai dat doar șase hârtii. Ai restul acum, sau ba? l-a întrebat cel cu geantă, aproape șuierând cuvintele printre dinți, privindu-l pătrunzător și, în aceeași măsură, amenințător. - ... Îi am la mine... Da’ de ce mai vreți și azi alții? a răspuns tuciuriul cu voce moale, nelămurit și nemulțumit la fel ca la începutul dialogului. - Băi neamule, greu ești de cap! Uite ce este, îți mai explic odată, a schimbat avocatul tonul, calmându-se. Te-am salvat la divorț. Dacă muierea povestea cum ai bătut-o, te legau. Dar, până să te lege, te omorau neamurile ei. Una la mână. Tu vrei și bunuri înapoi și mai vrei și bani în locul unora care nu se pot împărți. Nu vrei să înțelegi că femeia aia, aia care ți-a fost nevastă câțiva ani de zile, are drepturi egale cu tine la împărțirea bunurilor... - Păi... cât a cheltuit ea și cât am cheltuit eu, nu se pune? a cerut tuciuriul lămuriri, mișcându-și brațele în toate direcțiile și scuipând în lături. Eu am avut salar, că am fost angajat... - Ai avut, nu zice nimeni că nu, dar asta e legea, neamule. Amândoi, foști soț și soție, aveți drepturi egale. Ce nu pricepi aici? Nu e clar? i-a răspuns celălalt vizibil iritat, privind în jur cu destulă grijă să nu fie auziți. Tu i-ai plătit ei că ți-a făcut mâncare sau că ți-a spălat hainele? Hai, spune! I-ai plătit că a avut grijă de casă? Ai plătit chirie cât ai stat cu ea în casa lor, prăpăditule? - Păi... cum adică? Să plătesc muierea, f...i gura mamei ei? Ce treabă are una cu alta? a venit răspunsul omului nedumerit și iritat mai rău de o așa întrebare. Câteva clipe lungi s-au privit în tăcere. Brunetul, cu tupeu, deschis și stăpân pe sine și pe situația creată, drept în ochii celuilalt. Tuciuriul țintea doar bărbia ori umerii avocatului câte o clipeală, după care privea în pământ și freca nervos asfaltul cu vârful pantofului prăfuit și scofâlcit. - Uite ce este, peste o jumătate de oră trebuie să fim acolo, a reluat avocatul discuția. Dacă întârziem, se amână ședința. Asta înseamnă alt termen. Poate peste o lună sau două și chiar trei. Și nu ți-aduce niciu-un folos. Din contră!... Vrei să mai merg cu tine, în condițiile puse și discutate de noi la birou, ca să te susțin și să ai câștig de cauză, ori îmi văd de drum? Ultimele cuvinte au fost rostite cât se poate de amenințător. \"Cu asta l-am dat gata! Va ceda, că n-are-ncotro\", gândea avocatul în timp ce-l fixa sfredelitor pe omulețul din fața sa... Alte căteva secunde lungi de tăcere. Omul era nehotărât. Pe față i se citea îndoială, neîncredere și teamă. Își făcea calcule și strângea ritmic maxilarele, privind încruntat asfaltul ce începea deja să se încingă, deși nu trecuse decât cu puțin peste orele 9,30. După ce a dat din brațe agitat și a mai scuipat pe jos de câteva, părea că a luat o decizie. A privit chiorâș în jur și când s-a convins că sunt singuri în ulicioara aceea izolată, a băgat mâna dreaptă în buzunarul de la spate al blugilor lustruiți de îndelungată purtare și, fără să se uite la avocat, a șoptit descurajat: - Mergem, dom\'ne advocat că așa ne-a fost vorba. Eu mă țin de ce-am zis, să moară toți morții mei! Uite, am patru hârtii de-o sută și... - Băi, stai așa puțin! l-a întrerupt avocatul alertat pe nepusă masă. Mi-i dai când dăm mâna să ne despărțim. În birou n-ai vrut să înțelegi... Ce dracului, vrei să ne vadă careva aici, aproape de Judecătorie? S-a liniștit când l-a văzut pe celălalt că rămâne pasiv, fără să scoată mâna din buzunar. A mai dat odată roată cu privirea și i-a zâmbit liniștitor. - După ce plec eu, ieși și tu din străduța asta la două-trei minute după mine. Te duci în sală, că știi unde e. Prima pe stânga când intri pe hol. Stai acolo pe o bancă. Vorbesc numai eu. Spui prezent când te strigă și atât. Dar să fii atent la tot ce se discută, ca să vezi că te ajut. O să înțelegi că eu am aranjat treaba cu judecătorul. Să știi că piranda are și un martor... - F...i morții mă-si, cu martorii ei! a izbucnit omulețul fluturându-și mâinile dezordonat prin aer. Ce să spună ăia acolo? Contra mea, ceva? Ptiu! Le rup oasele, să-mi bag p...a în mama lor... - Băi, oprește-te băi, omule! Am zis că trebuie să plecăm, a intervenit hotărât avocatul, prinzându-l pe celălalt de braț... Martorul spune despre lucrurile alea de-mpărțit, dacă sunt, dacă nu sunt, cine a dat bani pe ele, cine le-a făcut... Ce să spună altceva? Să nu crezi că se termină azi totul și, gata, ai câștigat ce vrei tu. Se va amâna procesul, pentru că... - De ce să nu termine? De ce să amâne? Alți bani? Eu îmi bag picioarele în toți și nu mai vin... Să mor io dacă nu plec din țară, barosane! Și vin într-o noapte peste ea și iau tot și fărâm tot. A doua zi să mă caute pe dincolo, f...e morții-n c...r la toți! a izbucnit iar tuciuriul, fără să-și poată controla gesturile ori cuvintele și nu s-a liniștit până nu s-a răcorit așa cum era obișnuit. Avocatul l-a privit lung, cu milă și înțelegere, poate pentru prima oară de la începutul discuției și nu l-a mai întrerupt. „Credeam că e numai gura de tine, dar se pare că ai fi în stare s-o faci și pe asta la o adică... Acum, ce pot să fac eu mai mult? Să încerc să obțin cât mai multe în favoarea ta, deși, așa cum stau lucrurile, orice judecător ar decide la fel. Nu sunt mai multe soluții din care să aleagă. Problema e că... fiecare are interesul lui, iar eu nu vreau să ratez ocazia. Te-am speriat destul. Oricum, mașina e a ta, dar trebuie să te conving că o pierzi fără mine. Îmi pare rău, dar asta-i situația”. - Eu te sfătuiesc să nu faci prostii din astea orice s-ar întâmpla, i-a vorbit el la puțin timp clientului ce încă gesticula nervos, punând punct propriei meditații. Te prinde Poliția până să treci granița ori imediat ce ajungi. Nu scapi de pușcărie nici cu slujbele Mitropoliei, pe urmă. Va fi vai de viața ta... Plecăm! Scoate hârtiile alea și te găsesc în sală. Luat prin surprindere, tuciuriul a rămas fără replică. A băgat nehotărât mâna în buzunarul de la spate. Știa că acolo este suma de bani pe care o pregătise să o dea. În toate buzunarele știa exact ce are. Bancnotele erau îndoite în două. Acolo, în buzunar, cât avocatul a scrutat cu privirea în toate direcțiile, el le-a mai îndoit odată și când a scos mâna erau deja făcute sul. Nu se vedeau și așa le-a depus în palma avocatului când i s-a întins mâna ca de rămas bun. După câțiva pași, în ritmul cărora era balansată ușor geanta-diplomat, până în strada principală, avocatul și-a introdus mâna dreaptă în buzunar. A scos batista, și-a tamponat ușor fruntea, în cel mai firesc gest cu putință, continuând mersul, constant, fără să privească înapoi. Până la ușa biroului său, la mai puțin de o sută de pași de clădirea Judecătoriei, a schimbat câteva formule de salut cu persoane cunoscute, zâmbindu-le profesional. După circa zece minute a ieșit și s-a îndreptat liniștit către intrarea principală în Judecătorie, îmbrăcat în roba-i neagră. Celălalt, negru de supărare, scuipa într-una și se învârtea ca un leu în cușcă în jurul chiștoacelor parțial strivite cu piciorul. Când avocatul intra în clădirea instituției în jurul căreia era multă mișcare de oameni ce păreau foarte preocupați de câte ceva, tuciuriul a mai tras câteva înjurături în fața bisericii și a ieșit din uliță. Era supărat pe el, pe avocat, pe oameni și pe soarta lui. „Ãștia sunt în stare să-ți ia și sufletu’ din tine, f...e morții mamei lor de advocați! Nici în c...r nu te doare, rumănașule de mine, f...i gura mă-tii cu neamu tău cu tot! Tot mai vrea, băi, tot mai vrea! Îi sticlesc ochii-n cap, să moară mama! Am fost eu moale că am zis că-i dau bani. Aia e, băga-mi-aș p...a să-mi bag în mă-sa moartă! ... Da’, dacă țiganca dă la al ei mai mult? Ce, țiganca n-are bani? Dacă ai ei miroase mai bine, pe unde dracu scot cămașa, Doamne, f...e dumnezeii lor de hoți! Că are și ceva cocooșei, că gaboru n-a fost în stare să-i șparlească... Bă, da prost am fost, ptiu!” Atât de supărat și ocupat era cu astfel de gânduri că nici n-a observat când a trecut pe lângă o ușă larg deschisă sub firma elegantă de avocatură. În pragul ușii era fosta lui soție, cu spatele la stradă. Nici ea nu l-a văzut. Dar, după cele întâmplate în căsnicia lor de nici patru ani împliniți, nici că și-ar fi dorit...