În căutarea efemerei clipe

După două ore de somn, Fănel s-a mai înviorat puțin. Ajunsese acasă foarte tulburat și după ce a mâncat, fără poftă, cu gândul plecat departe, s-a scuzat și a plecat în dormitor. - Hei, ce îmbraci în seara asta? l-a strigat Anca privindu-l cu milă cum își târăște picioarele. - Nu știu...Adică, am să iau costumul acela...gri-petrol și o cravată... - Îți aleg eu. Odihnește-te... Costumul atârna elegant pe umeraș. Alături, o cămașă albă călcată impecabil și o cravată asortată. Lângă ușă, pe șanuri, o pereche de pantofi negri, proaspăt lustruiți, i-au atras atenția când se deplasa la baie. Sub șuvoiul de apă ce se risipea pe umerii săi voinici, Fănel zâmbea înciudat. \"Tot ea se poartă mai frumos decât mine. Cred că i-a trecut supărarea...Și nu am avut puterea să-i cer iertare. Când venim de la nuntă vom dormi împreună. Sper să fie de acord și să dăm dracului neînțelegerile astea absurde. La ce folos atâta tensiune în casă? Nu am destulă la serviciu?...Da, am nevoie de liniște. Și termin cu toate prostiile dacă scap cu fața curată. Dacă nu scap...ce paștele mă-si fac? Nu știu. O să văd eu atunci...\". Anca a îmbrăcat o rochiță elegantă în ton cu costumul lui Fănel, la care un cordon fals și eșarfa purtau culori asemănătoare celor din cravata lui. Amândoi erau tineri și frumoși. Formau o pereche reușită. Multe priviri au zăbovit asupra lor după ce au intrat și până după ce s-au așezat la masă. Au fost întâmpinați de miri cu brațele deschise și sinceră bucurie. - Ce bine îmi pare că ați venit! a exclamat Olga, îmbrățișându-i pe rând. Am rămas în rochia de mireasă. Așa se spune, că este bine până mai către miezul nopții. Apoi ne schimbăm și noi... - Da, așa am procedat și eu. Ești fermecătoare, draga mea! i-a răspuns Anca învăluind-o cu priviri admirative. Nu am văzut o mireasa mai frumoasă, zău așa! - Ei, lasă că și tu ai fost la fel, mulțumesc! Toate miresele sunt frumoase, nu? Tu și acum ești, draga mea, a adăugat Olga îmbujorându-se în timp ce se îmbrățișau din nou. - Ei, ei! Ce risipă de amabilități, doamnelor, a intervenit Valentin. dar pe noi, bărbații, nu ne vede nimeni? Noi nu suntem... - O, ba da! Dar asta nu se spune, se simte. Mă bucur să te cunosc și să vă admir pe amândoi, i-a răspuns Anca însoțind cuvintele cu o reverență elegantă. Fănel a fost mai reținut. Aproba prin gestică și priviri tot ce se spunea. Când s-a îmbrățișat cu mireasa, nu și-a permis să o strângă în brațe, precum ar fi dorit din toată inima. Nici nu a privit-o mai sus de bărbie. S-ar fi emoționat prea mult și, în plus, simțea în ceafă privirea atentă, cercetătoare a Ancăi. S-au despărțit pentru ca mirii să primească alți invitați, după ce aceștia le-a indicat masa cu locurile rezervate pentru ei și Valentin a smuls promisiunea de a dansa mai târziu cu \"cea mai frumoasă soție a unui prieten ori colaborator\" de al său. Nu era nimeni cunoscut la vreuna din mesele alăturate, dar erau mulțumiți că toate cuplurile erau de vârsta lor. În schimb, le-a ținut de mai multe ori tovărășie nea Gheorghe, tatăl mirelui. Știa ori nu despre Fănel din vremea în care a fost coleg de liceu cu Valentin, nu s-a lămurit. Dar că-l simpatizează și-l apreciază ca fiind \"cel mai bun prieten al fiului\" său, părea destul de adevărat. \"Omul ăsta nu minte. Așa mă simte el acum, la un păhărel...Mai degrabă, așa i s-a vorbit despre mine. Nu-mi amintesc să mă fi văzut vreodată. Mare domn, Valentin, să mă descrie acasă așa de frumos\", gândea Fănel analizându-l pe nea Gheorghe în timp ce o privea pe Anca dansând. Îi ceruse permisiunea un tânăr de alături, a cărui soție era însărcinată în luna a șaptea ori a opta. Și cum Fănel nu avea o stare sufletească de invidiat, și-a dat consimțământul aproape în același timp cu formularea cererii de către acesta. Nu a uitat să-i șoptească Ancăi: \"Nu mă simt prea bine, crede-mă! Distrează-te, nu se pune problema\". Anca, aparent modestă și grijulie, l-a privit în ochi, a dat din cap înțelegătoare și s-a ridicat încet, mimând o părere de rău exagerată. După câțiva pași în ritmul melodiei, era deja alta. Dansul era o activitate care-i crea o stare generală de bine. În orice împrejurare. S-a apropiat de partener mai mult decât îndrăznise să o facă el și, după primul dans, au mai urmat și altele. Cu el ori cu alți bărbați care, din diferite motive, nu aveau cu cine dansa. Doar la sârbe și hore se codea ori chiar renunța. Fănel era indiferent. Ar fi dorit să invite mireasa la un tangou ori vals. Nu a îndrăznit. Citise în ochii ei amuzament și ironie. Nu știa ce să creadă, dar era dezarmat. În afară de nea Gherghe, femeia gravidă și alte două-trei persoane, s-a mai întreținut cu Valentin. Până la un punct în care l-a simțit pe acesta rece, ironic și aluziv, mai ales când se discuta despre fericire și despre femei... - Îmi amintesc cât de puternic susțineai că te vei zbate să obții fericirea, a început Valentin, după ce au epuizat problemele privind cursul băncii și mersul general al vieții românilor. Cred că ai reușit, după cum arați și după gradul pe care-l ai, a continuat el, privindu-l foarte atent pe Fănel. - Da, în linii mari. Fericirea este o noțiune greu de înțeles. Este foarte greu de explicat, a replicat Fănel. Pentru fiecare om este un altceva... - Da, sunt de acord. Poți fi fericit toată viața ori niciodată. Depinde ce ți-ai propus să faci ca să fii fericit. Adică, depinde cum vezi tu fericirea, ce te poate face fericit, a confirmat Valentin ideea. Mai degrabă, niciodată. Oricum, e imposibil să fii toată viața fericit. Eu cred că am început bine și sper să termin și mai bine, a precizat apoi, foarte sigur pe el, zâmbind satisfăcut. Presupun că și tu gândești la fel, nu? - De ce crezi asta? l-a întrebat Fănel contrariat. - Păi...te-ai căsătorit din dragoste, la fel ca mine, ai un serviciu foarte bun, cu salariu mai bun decât în cazul meu, presupun, ai o căsnicie fericită, cu o femeie foarte frumoasă...,aveți toți părinții în viață și cu ocupații excelente, poate și copii, dar nu am apucat să vorbim... - Nu, nu am și nici nu mi-am propus, a venit răspunsul imediat și privirea lui Fănel a devenit la fel de repede mai rece și bănuitoare. - Nu ai vrut copii? Asta-i bună!...Cum vrei să fii fericit fără copii? Nu ai urmași, nu ești bun de nimic. Plus că ei devin un liant excelent în căsnicie și... - Nu mă intereseaza aspectul ăsta. Pot fi fericit și în lipsa copiilor, dacă vreau, a precizat Fănel aproape morocănos, dar cu convingere. - Ei, dacă pui la socoteală fetițele ori femeile după care încă mai alergi... - Nu alerg de loc. Ce ți-a venit să spui asta? - Păi...cam așa pari și apoi, nu ne știm din liceu, Fănele? Nu erai tu primul în clasamentul cuceritorilor de minore? Nu mai practici sportul ăsta dacă te-ai însurat? Te-ai făcut bărbat de casă? Nu regreți? Întrebările lui Valentin veneau cu repeziciune, calculat, într-o anume ordine logică...În cazul ăsta, Anca este o femeie fericită..., a încercat el să continue, dar Fănel l-a întrerupt vizibil nemulțumit și destul de categoric. - Află că nu mai practic și... - Nici cu femei măritate? Mă uimești, domnule! Iată un polițist corect. Felicitări! - Nu ai de ce...Am nevastă și este suficient...Nu contest că se pot găsi din cele la care gândești, dar nu bag în seamă femei lipsite de scrupule. Nu agreez târfele . Crezi că se f..t mai bine, sau ce? - Mă gândeam că, la pretențiile tale, cauți profesioniste și... - Tot o gaură numită p...ă au și astea. Se mai f...t și-n alte găuri, dar tu nu știi încă s-o faci, îmi aduc aminte, a încercat Fănel să dea lovitura finală, precum o gândea plin de răutatea născută brusc în timpul dialogului. - Să crezi tu asta, amice. Sunt fericit cu femeia mea încă înainte de a avea relații intime cu ea. Sunt fericit că vom avea în curând copilul nostru. Te voi invita la botez în toiul verii...Câștigăm amândoi atât cât este suficient și necesar, iar în... - Nu știu dacă vă ajunge să mergeți în concedii afară ori să vă faceți o vilă, ceva... - Ha, ha, ha! Nu asta aduce fericirea, Fănele...Fericirea vine din noi, în cazul nostru. Din privirile și îmbrățișările noastre, din sufletul și din dragostea noastră. Și mai vine din ambianța de la serviciu, din dragostea și respectul prietenilor, din credință. Câte ceva din toate și... - Vorbe, vorbe, vorbe, domnule Vali! O să te văd după câțiva ani de căsnicie. Mai vorbim atunci, l-a întrerupt Fănel nemulțumit de cursul discuției. Hai să mai bem ceva și poate că dansez și eu... ...În prima zi a săptămânii, contrar obiceiului, Fănel se îndrepta morocănos spre locul de muncă mai devreme cu o oră. Nu a suportat să mai stea acasă după ce și-a băut cafeaua. Nu vedea pe nimeni și nu răspundea la salut nici chiar în incinta instituției. Era supărat pe el însuși și pe toată lumea... ...De la nunta lui Valentin a plecat înainte de a se aduce tortul miresei. Nu a mai putut suporta atmosfera apăsătoare creată poate doar în mintea lui. Orice dialog, după cel cu Valentin, i se părea a fi născut special spre a-l pune pe el în inferioritate. La fel ca unele glume sau bancuri cu și despre polițiști, chiar dacă mirele l-a încredințat că nu a spus nimănui ce profesie are el. O bănuia pe propria-i soție că \"a dat ca proasta din gură ca să crească în ochii bărbaților ce o dansau\". Poate că și din această cauză o privea pe Anca cu suspiciune. Era contrariat și nervos că, pe timpul singurului dans pe care-l aveau la activ, ea a fost crispată, fără chef, total indiferentă, rece, deși a văzut-o cât de degajată era cu alți parteneri de dans. Acasă, contrar planurilor inițiale, a fost nervos și cuvintele de reproș nu au lipsit. De aici, la acuze justificate ori ba, nu a mai rămas decât un pas și amândoi au ridicat tonul și s-au privit cu dușmănie, ca doi străini. Nici nu s-a mai pus problema să doarmă împreună. Duminica a fost destul de scurtă și săracă în evenimente. Amândoi s-au trezit târziu. Nu și-au vorbit nici în bucătărie, chiar dacă Anca a pregătit și a aranjat masa cu două tacâmuri. Înghițeau cu noduri, fiecare dus departe de propriile gânduri. Ea a plecat, după prânz, la serviciu. Supărată, mâhnită, dezolată. \"Cu omul ăsta nu mai e nimic de făcut. Oricum m-aș comporta, tot rău mă vede. În pat nu mai vine. Se gândește la alta, în mod sigur. O avea p...a mai fierbinte, nenorocita aia! Ei bine, lasă că am eu cu cine să mă simt mai bine decât cu tine, împăunatule! Þi s-a urât cu binele...Eu te plictisesc…\". El a trecut prin toate programele TV. Nu a agreat niciunul. S-a îmbrăcat și a plecat la restaurantul \"T\". Să o caute pe Mariana. Simțea nevoia să vorbească cu cineva. Să se destăinuie. Pe drum, s-a răzgândit. S-a îndreptat către biserică. \"Dacă a avut slujbă, ca în orice duminică, poate că-l mai găsesc la ora asta. O mai fi stat de vorbă cu oamenii. Cu babele, că alea stau toată ziua la biserică... N-o să mă confesez eu cu totul, dar popa ăsta are darul de a mă liniști. Numai statul în biserică și tot este suficient să mă calmeze. Să-mi așeze puțin gândurile\". A avut ghinion. Preotul plecase nu de mult timp. Era trecut de ora 15.00. \"Nu sunt întreg la minte dacă aveam pretenția să-l găsesc la ora asta! Nu m-am uitat la ceas când am plecat...Are și el familie. E duminică. Numai pentru mine nu este, băga-mi-aș p...a în ea de viață să-mi bag! Merg la restaurant. Ea știe să mă asculte și nu pune multe întrebări. Numai să fie în tură. Apoi, mănânc acolo...\". La restaurant, surpriză mare. Nea Vasile, șeful de sală, era patron. Separeul în care era obișnuit cu Mariana, era deservit de o doamnă între două vârste, amabilă, zâmbitoare, cu mare vioiciune în mișcări. Nu a cunoscut-o pe Mariana Iordache. Era de foarte puțin timp angajată. Dar l-a întrebat pe patron și acesta a venit personal să-l salute pe Fănel. - Vă salut cu respect, domnule! Tot ce consumați azi va fi din partea firmei... - Ei, nu e cazul...O căutam pe Mariana..., a refuzat el plictisit. - Îmi pare rău, dar nu știu ce să vă spun. După controalele alea dure pe care le-ați trimis aici, patronul a dat faliment. Nici nu știu dacă a scăpat numai cu... - Stai, stai puțin, domnule! Ce controale am trimis eu? Despre ce este vorba? - Păi, după petrecerea aia a dumneavoastră, biata fată a trebuit să plece. Nu se mai putea sta aici dacă l-a refuzat pe patron și am gândit că... - Cu ce l-a refuzat, domnule, pe patron? a întrebat Fănel subit interesat. - A refuzat să vă spioneze, domnule. Să-l informeze despre ce vorbiți... - Nenorocitul ăla? Mă urmărea pe mine?...Și, ce spuneai dumneata? - Păi, eu am crezut că, drept răspuns, l-ați reclamat, s-a explicat nea Vasile privindu-l încă bănuitor, chiar dacă entuziasmul manifestat era în descreștere vizibilă. A venit Poliția economică, a venit, Garda financiară, pompierii și sanepidul, cum ne exprimăm noi...L-au desființat, domnule, în mai puțin de o săptămână... - Mda, înțeleg...O merita nenorocitul, dar nu eu am făcut asta... - ...Nu-i nimic, domnule, ce doriți să comandați? Chem imediat fata să...Ba nu, eu personal am să... - Nu, mulțumesc. Unde o găsesc pe domnișoara Mariana? - V-am spus că nu cunosc. Îmi pare rău. Nu a mai trecut pe aici... ...Răstignit pe fotoliu, cu mapele pe birou nedesfăcute, scârbit de toate gândurile ce-i treceau prin minte, Fănel mustea de furie și neputință. Începea o nouă săptămână de muncă, fără vlagă, lipsit de entuziasmul ce-l anima de obicei. Aștepta să vină timpul pentru a merge la plictisitoarea ședință operativă de luni. Sunetul strident al telefonului în liniștea mormântală din birou l-a trezit din meditație și chiar l-a speriat puțin. - Am onoarea să vă salut! Ofițerul de serviciu, subcomisar Constantin. Domnul inspector-șef Nicolae, da? - Da, să trăiți! Despre ce este vorba? - Nu v-am văzut când ați intrat...Am o notă telefonică aici semnată de domnul comisar șef Ulieru. La orele nouă să fiți la dânsul în birou. Nu se mai ține ședința operativă de la ora opt. - Da, am înțeles...Dacă-mi permiteți, cam pe la ce oră a sosit nota asta? - ...Un moment...puțin după miezul nopții apare în registru...Caut imediat... - Mulțumesc, nu este nevoie...Să trăiți! Fănel s-a uitat la ceas total surprins și bănuitor. \"Un ceva nasol s-a întâmplat, fără discuție...La miezul nopții? Ce-i cu grija asta? Plecam undeva și nu mai veneam la serviciu? Putea să mă sune dacă este ceva urgent...Poate că m-a căutat acasă și nu a fost nimeni...Dar ce s-a întâmplat, domnule? Culmea e că a suspendat ședința!\". A scos agenda de lucru și a consultat-o. A desfăcut mapele cu documente. Le-a cercetat din ce în ce mai înfrigurat, hârtiuță cu hârtiuță. A desfăcut sertarele și a studiat tot mai nervos conținutul dosarelor existente. Nu știa ce caută. Nu avea o idee bine conturată. Spera să găsească o explicație a acestui ordin neașteptat. Și nu a găsit-o. Privea ceasul la fiecare trei minute. Când a venit vremea, si-a aranjat ținuta, a închis biroul și a plecat. În anticameră era doar secretara. Foarte sobră, nici nu a așteptat s-o salute și i-a comunicat pe un ton rece ca gheața: - Domnul comisar șef vă așteaptă. Intrați! - Am onoarea să vă salut, domnule comisar șef! a salutat Fănel imediat cum a intrat și, observând lângă șeful direct o altă persoană în ținută civilă, a rămas lângă ușă în poziția \"drepți\", continuând cu voce ceva mai scăzută: m-am prezentat la ordinul dumneavoastră! - Domnul comisar șef Panait de la eșalonul superior, l-a prezentat dl. Ulieru pe cel în ținută civilă, fără a-l privi pe Fănel. Vă rog, domnule comisar șef! l-a invitat apoi pe acesta să vorbească. - Domnule Nicolae, începând din acest moment, sunteți pus la dispoziția unității pentru o perioadă de trei luni. Deocamdată. În sarcina dumneavoastră s-a pus în mișcare urmărirea penală pentru o serie de fapte săvârșite în timpul serviciului și în legătură cu acesta. După această frază, comisarul șef Panait l-a privit țintă pe Fănel, a ridicat câteva hârtii de pe birou și a continuat: - În această perioadă de timp veți beneficia de drepturile bănești legale, corespunzătoare gradului profesional pe care-l aveți, mai puțin de indemnizația de comandă. Veți preda, în cursul zilei de azi, toate documentele de serviciu locțiitorului dumneavoastră. Pe bază de opis văzut și aprobat de dumneavoastră, domnule comisar șef Ulieru. - Am înțeles, domnule comisar șef! a răspuns acesta înclinând scurt capul. - Domnule Nicolae, dacă aveți ceva de spus, vă ascultăm. - ..Eu...aș...Nu, nu am nimic de spus, domnule comisar șef, a răspuns Fănel nesigur pe el, alb ca varul, privind fix covorul de sub picioare. - În acest timp veți îndeplini numai o serie de sarcini și atribuții de serviciu pe care șeful unității dumneavoastră le va stabili și comunica în scris...Cred, domnule inspector șef că ar trebui să vă căutați un avocat, a continuat să-i vorbească reprezentantul eșalonului superior cu voce scăzută, mult mai blândă și mai puțin oficială. Faptele pentru care sunteți cercetat se pare că sunt destul de grave. Vă veți plăti singur asistența juridică....Nu vă putem ajuta....Dacă nu aveți nimic de spus, sunteți liber. - Am înțeles,...să trăiți! a răspuns Fănel cu glas abia auzit și s-a întors cu capul plecat către ușă. S-a sprijinit o clipă pe clanță. Părea că dorește să se întoarcă. A renunțat și a ieșit umil, mișcându-și cu greu picioarele ce-i păreau a fi de plumb... Afară nu mai era cald ca în urmă cu o săptămână-două. Toamna își intra în drepturi încet, dar sigur. Octombrie debutase cu ploi mărunte care au făcut ca temperatura să scadă destul de repede. Apoi, după ce copacii aproape că au fost dezgoliți complet de frunze, s-a mai încălzit ușor. Aerul rece nu l-a înviorat pe Fănel. Cu pași șovăielnici și cu privirea încețoșată, se deplasa asemenea unui om rătăcit care-și caută calea fără speranță. De două săptămâni încheiate era alt om. Evita orice întâlnire cu persoane cunoscute, vecini de bloc ori colegi de muncă. Cu Anca a forțat o împăcare, rugând-o să nu-i pună întrebări și să-l aștepte până se eliberează în sine pentru a-i vorbi el deschis despre starea lui și situația lor. I-a cerut iertare pentru comportamentul din ultimul timp, dar nu i-a explicat și cauzele tensiunilor apărute și depășite cu greu. O simțea ceva mai aproape și ar fi dorit ca timpul să se întoarcă. Tânjea după zilele și momentele în care i s-a părut că a fost fericit. \"Doar clipe! Fericirea mea a fost doar de câte o clipă. Clipă efemeră. Iluzie deșartă. Într-un pat sau altul. Nu femeia, ci descătușarea propriu-zisă prin ea, prin trupul ei. Prologul, acțiunea reușită ori epilogul au fost clipele de fericire... Reușita profesională s-a fragmentat și mai greu în asemenea clipe. După muncă aiurea, tensiuni permanente și stres zilnic. Iar în afaceri, puține clipe de fericire am avut. Și acum se întorc însutit și mă distrug. Pentru o brumă de bani care să-mi aducă fericirea...Cu ce m-am ales? Cu distrugerea carierei și a familiei. Am uitat de părinți. Mare păcat, după spusele preotului. Am distrus căsnicia. Alt mare păcat. Și banii ăia adunați cu greu, ilicit, se vor duce pe apa sâmbetei. În buzunarul avocaților...Să fie ăsta cel mai bun pentru mine? Ce poate face el în plus față de alții? Dar, dacă doamna l-a recomandat, înseamnă că știe ea ceva\"... ...Doamna l-a ascultat cu atenție, fără să-l întrerupă. Venise la întâlnire după ce el a rugat-o cu disperare în voce și cuvinte. În aceeași garsonieră și la fel de grăbită ca prima oară... - Bine, am înțeles. Te-au trecut la dispoziția instituției. Nimic ieșit din comun. Conform Statutului vostru. Dacă se dovedește că faptele tale nu fac obiectul cercetării penale, adică nu sunt considerate ca fiind infracțiuni, se revine asupra acestei dispoziții. Reintri în toate drepturile. Poți fi sancționat disciplinar. Și fără asta, scuză-mă, nu vei scăpa. - Da, știu. Zilele astea abia sunt chemat în Consiliul de disciplină. După consultarea acestuia primesc sancțiunea... - Lasă asta. Cunosc. Ce te aștepți să primești? Amânarea în grad ori pierderea funcției? - Nu știu ce să zic...Dacă au toate datele....mă pot destitui din poliție... - Măi băiatule, îmi pare rău de tine și nu aș fi vrut să fiu eu primul om care-ți spune...Faptele pentru care ești cercetat atrag în mod sigur destituirea....Cred că ar fi mai bine, pentru tine, să-ți dai demisia până să se aplice această măsură... - Chiar așa doamnă? Nu se mai poate face nimic? - Sunt sigură că nu mi-ai destăinuit totul, dar unui avocat bun va trebui sa-i dai absolut toate amănuntele. Dacă vrei să te ajute cu adevărat... - Cu ce mă poate ajuta el, doamnă? - ...Să nu uităm că nu este obligatoriu să fii destituit din Poliție. Chiar dacă împotriva ta s-a început urmărirea penală. După soluționarea definitivă a cauzei, te poate destitui...Dacă avocatul nu a reușit să te scoată la suprafață și... - Și credeți că o poate face, doamnă? a întrerupt-o Fănel cu speranța lucindu-i în ochii măriți de atenția acordată spuselor ei. - Uneori...poate! Dar te va costa, băiatule, a precizat femeia cu siguranță, dar și adânc gânditoare în aceeași măsură. - Eu cunosc câțiva avocați. Nu știu dacă... - Am să-ți recomand eu unul. Poate cel mai bun. A scos la suprafață mai mulți polițiști. Notează-ți adresa... Fănel a notat numele și adresa. Ar fi avut și alte întrebări, dar era conștient că femeia i-a acordat destul timp, deși era grăbită. Mai avea o nedumerire. Se jena să o întrebe, dar curiozitatea a fost prea mare și a învins... - De unde cunoașteți toate astea, doamnă? Vă rog să mă iertați! De la soțul dumneavoastră? - Măi băiatule, măi! El nu este chiar așa cum îl crezi tu. Poate că în baza declarațiilor tale o să-i vină și lui rândul...ca și prietenului Ulieru...Scap și eu de o canalie! - Doamnă, vă rog! a implorat-o Fănel speriat. Nu vreau să știu... - Da, da...Nu trebuia să știi...Am convingerea că nu vei vorbi niciunde despre asta. Iar eu le știu pentru că sunt judecătoare, băiatule... - Dumneavoastră?! Fănel era uluit cu adevărat. Eu...nu știu cum... - Lasă! Nu trebuie să-ți faci probleme. Mi-a fost milă de tine acolo, la restaurant. Și am eu de plătit niște polițe...Ai grijă de tine. Du-te la cel recomandat de mine. Și cooperează cu anchetatorii. Altfel... ...Recapitulând întregul dialog, Fănel a ajuns, între timp, la adresa indicată de doamna Mia. A privit clădirea cu multă atenție și s-a apropiat. Citind cele înscrise pe firmă s-a convins că a ajuns unde trebuie. A inspirat adânc aerul rece și s-a hotărât să intre. A bătut la ușa avocatului ignorând persoanele aflate în sala de așteptare. Precum intuise, a pătruns în anticameră. Două secretare erau aplecate asupra unor maldăre de dosare și hârtii care aproape că îngropau computerele alăturate pe birourile lor. Una dintre ele, fără să-l privească, l-a întrebat grăbită: - Domnul este programat la această oră? Cum vă numiți, vă rog? - Doamnă, nu sunt programat...Nu știu cum se procedează aici...Vreau să vorbesc cu domnul avocat Victor Deleanu. Mă numesc Nicolae. Ștefan Nicolae...ofițer de poliție... - Getuța, lasă-mă să mă ocup eu de domnul Nicolae, te rog, a intervenit cealalaltă secretară care, de la primele cuvinte ale lui Fănel, se făcuse mică în scaunul său și asculta cu ochii ațintiți într-o hârtie ce-i tremura ușor în mână. A întors încet capul pentru a-l privi și a ridicat din sprâncene surprinsă de emoția ce se citea pe chipul acestuia. - ...Doamna...domnișoara Mariana, sărut mâna, a rostit Fănel cu greu, în timp ce-și trecea greutatea corpului de pe un picior pe altul și o privea plin de uimire. Te-am căutat...nu am știut și nimeni, cum să spun... - Nu e nimic deosebit, domnule. M-am angajat ca secretară...Peste o lună, cu ce am învățat aici și cu ajutorul Domnului, voi fi avocată. Tot aici voi lucra, l-a lămurit Mariana, scurt și direct, ridicându-se de pe scaun și apropiindu-se. Reușise să-și stăpânească emoția și vorbea cât de cât liniștită. În ochii ei mari, senini, se citea bucuria revederii. Era mulțumită că-l surprinde cu ceea ce a spus despre ea. - În interes de serviciu, domnule Fănel, ori alte probleme au... - Nu-s în interes de serviciu, Mariana, a întrerupt-o el îmbujorându-se subit și plecându-si privirea. Am necazuri mari. În legătură cu serviciul și vreau să apelez... - Am înțeles, l-a întrerupt și ea. Stai puțin, te rog, să vorbesc cu domnul avocat. Poate că te primește acum... A intrat ușoară ca o adiere și a dispărut dincolo de ușa capitonată. Câteva minute liniștea a pus stăpânire pe încăpere. Secretara îl privea cu coada ochiului. \" Fercheș bărbat și când este supărat. De unde o cunoaște oare pe Mariana? A cam căzut cerul pe el când a văzut-o. Doamne, dar ce priviri i-a tras! Ãsta e precis îndrăgostit de ea. Hai să-i ofer un scaun. Poate vorbește ceva...\". Intenția bună a secretarei i-ar fi prins bine lui Fănel. Părea că abia se mai ține pe picioare. Norocul a fost de fapt tot de partea lui. A apărut Mariana cu privirea strălucind a victorie. - Poftiți, domnule inspector șef, domnul avocat vă așteaptă! A însoțit invitația oficială cu o ușoară reverență ce amintea de vremea în care el o admira și curta la restaurant. Când a trecut foarte aproape de ea, l-a îndemnat în șoaptă, zâmbindu-i: \"curaj și sinceritate, nu uita!\". L-a privit lung în timp ce trecea pragul și a închis ușa, încet, după ce Fănel a intrat în birou...