În căutarea efemerei clipe

În fiecare an, în timpul concediului de odihnă ori cu ocazia unei mari sărbători religioase, de Sfintele Paști ori de Crăciun, Fănel mergea acasă la părinți pentru două sau trei zile. După ce s-a căsătorit, vizitele s-au rărit. La început ori la sfârsit de concediu, rămânea cu Anca aproape o săptămână pe an și atât. Și tare mult o îndrăgeau pe fată părinții lui și o tratau ca pe propriul copil. Doamna Elena, \"mama Nuți\" după cum i se adresa nora, discuta cu ea câte-n lună și-n stele când rămâneau singure la cafea. Ea nu fuma, dar nu se simțea deranjată când Anca își aprindea țigara la fiecare ceașcă în parte și povestea cu lux de amănunte fiecare întâmplare deosebită din timpul concediului ori momente tragicomice de la serviciu. Spălau amândouă vasele, făceau prăjituri împreună și puneau \"țara la cale\" chiar dacă știau prea bine că, în final, doar planurile bărbaților erau puse în aplicare. Fănel era mai stingher, rezervat în orice dialog și părea a nu fi interesat de vreun subiect, mai ales în prezența tatălui său. Din politețe și urmare a respectului ce i se inoculase față de părinți și persoanele mai în vârstă încă din vremea copilăriei, asculta aparent atent. Dar intervenea întotdeauna cu întrebări menite a schimba direcția discuției de câte ori se aducea vorba despre căsnicia sa ori despre serviciu. În primii doi, ani povestea cu lux de amănunte despre programul său și problematica complexă a circulației rutiere și pietonale din București. Nu uita să relateze, cu deosebită plăcere, despre unele intervenții ale sale în trafic ori despre întâmplări pline de haz ale colegilor săi. Vorbea mult despre relația sa cu Anca, până i-a devenit soție. Mai apoi, după ce a avut acea discuție cu tatăl ei referitoare la gafa ce a atras schimbarea locului său de muncă, nu a mai relatat vreodată despre relația lor de cuplu. Era sigur că nimeni nu știa ce au vorbit acolo, în biroul socrului. Acesta subliniase foarte clar că totul rămâne între ei dacă el, Fănel, nu va mai oferi o asemenea ocazie \"degradantă, dezonorantă și oricum vrei tu s-o numești, iresponsabilule!\". A trecut mai bine de un an de la ultima vizită la părinți. Câteva telefoane, din ce în ce mai rar, apoi nicio veste... - Mai e puțin până începe anul școlar, Mitică...Ce ai zice tu dacă dăm o fugă până la București? Mai ai câteva zile de concediu și mă gândeam că... - În zilele acelea mergem undeva în vreo stațiune, să ne mai relaxăm și noi. Nu vrei? - Ei, cine nu ar vrea? Dar...copiii n-au mai dat semne de viață cam de mult, știi bine. - Și?...Acum se pare că vrei, să ne rugăm de ei, a mormăit bărbatul vizibil iritat. Când ați vorbit ultima oară? - Ultima oară...a sunat Anca din Vatra Dornei. După ce au venit din Grecia. Cred că prin iunie, parcă... - Aha! Iată că suntem aproape la sfârșit de august. Băiatul nostru a uitat că mai existăm...Au cheltuit prea mult pe unde au fost și nu mai au bani pentru telefon, dragă…, a subliniat el plin de năduf, fără să-și poată ascunde amărăciunea. - Ei, nu o lua și tu așa...Au și ei probleme, au serviciu. În capitală e viață încărcată, bogată în evenimente. Este mai grea, știi bine, față de cea din provincie... - De ce nu le dai un telefon? Sună-i acasă! - Eu știu? Nu știu de ce nu le dau, a șoptit Elena îngândurată și vizibil îngrijorată. \"Dacă aveau probleme, mă suna băiatul...Ori, mai degrabă, Anca, mititica de ea, că ea este mai comunicativă. Parcă ea ar fi fiica și Fănel al nostru ar fi ginere. Uf, cât de mult s-a schimbat băiatul ăsta, Doamne! Dacă ar avea un copil poate că ar fi altfel. Dar nu vrea. Anca, sărăcuța, a fost sinceră când mi-a spus că își dorește mai mulți copii dar el nu vrea să audă de așa ceva. Nici nu m-a lăsat să vorbim despre asta. Hai să dau telefon, totuși, că am inima grea de parcă se întâmplă ceva rău cu el, Doamne ferește!\". Doar câteva secunde a stat Elena în cumpănă, strângându-și buzele și privind lung telefonul așezat pe o noptieră, dar acest răstimp i s-a părut o veșnicie soțului care-i privea întrebător chipul brăzdat de umbrele vizibile ale îngrijorării... Telefonul a sunat strident în liniștea apăsătoare din apartament și Fănel a tresărit speriat. Era încă în picioare și derula filmul conversației cu Gaby. Își făcea reproșuri pe două direcții: că nu a procedat corect față de o prietenă atât de bună a familiei și că nu a fost convingător atunci când s-a hotărât să treacă la acțiune. Era plin de contradicții. Ajunsese la momentul în care nu se mai înțelegea pe sine. \"Ei bine, dacă a fost o înscenare premeditată? Anca va avea motiv să mă acuze dacă femeiușca asta va povesti. Asta-mi trebuia mie, băga-mi-aș p…a să-mi bag, tocmai acum când mă vânează ăia la serviciu? Evident că voi nega și chiar voi inversa rolurile...Ha, ha! A venit când știa că nu ești acasă, dragă și mi-a făcut avansuri. Dacă eu vream, mă culcam cu ea. Dar am refuzat-o, iubito și iată, drept răzbunare mă acuză pe mine! Vezi că nu-ti cunoști prietena bine și o crezi cu ușurință?...Și dacă o caut eu și o ameninț că-i spun lui Cezar exact varianta asta, nu e mai bine? Dacă începe să aibă bănuieli, chiar dacă mă crede, Anca se va schimba și...al dracului telefon, mă scoate din sărite! A privit lung aparatul fără să facă un gest. \"Dacă sună fixul, nu e Anca și nici de la serviciu nu este. Cine p...a mamii lui nu mă lasă să mă liniștesc?! Și dacă e de la șef? Au! Am uitat să stabilesc o întâlnire cu el. Trebuie neapărat, paștele mamii ei de viață! Dar zicea că am telefonul sub ascultare, deci nu e el. Nu poate fi atât de prost ca să uite o treabă ca asta. Ei, hai să vedem, că doar nu e sfârșitul lumii\". - Alo! A recunoscut imediat vocea mamei sale. Cu mâna liberă și-a plesnit fruntea a ciudă și a eliberare în același timp. A făcut doi pași și s-a așezat comod pe fotoliu. - Da, mamă...suntem bine, da, da! ...a, nu cred că e o idee prea bună, a exclamat Fănel deodată iritat și s-a ridicat nervos, cu aparatul în mână. ...nu, nu despre asta e vorba, mamă, sunt într-o perioadă foarte încărcată. Am atâtea cazuri în cercetare, chiar nu înțelegi, ce naiba! ...nu, nu! Are gărzi de noapte în afara turelor....e obosită...nici nu are timp să se odihnească... ...lasă, venim noi de Crăciun..., a promis Fănel împăciuitor, încercând să imprime puțină căldură vocii, deși se învârtea iritat pe cei doi metri pătrați în care-i permitea firul telefonic. ...cum? Vă trimit eu bani...Da, e mai scump la Sinaia... ...ești sigură? Vă ajung?...Bine, bine, mă gândeam că...Da, tata e mereu prevăzător!...\"Pentru că e prea zgârcit, de aia!\" a fost tentat să adauge, dar s-a oprit la timp... ...la Olănești e ca lumea...Da, la izvorul 9 și la 2 parcă....nu sunt sigur, vedeți acolo...\"Uf, nu mai termină odată, domnule, că-i închid telefonul în nas!\" ...da, și ea la fel, nu ne lipsește nimic... ...bine, mamă, bine...da, da, le transmit... ...bine, sărut mâna, să ai grijă, da, pa-pa! \"Vizita lor mai lipsea acum!\", a exclamat Fănel înciudat și a trântit neglijent și furios telefonul pe suportul său. \"Le-am spus de-atâtea ori să mă lase-n pace. Să se ducă la Olănești, la Moneasa, unde vor. Ce treabă am eu cu planurile lor! Ce să facă la mine după ce mă văd?...Și cu toanta aia cum procedez, domnule? Nu, nu pot să-i fac lui Cezar figura asta. E băiat salon și prea inteligent ca să înghită o așa gogoașă... Ãștia doi se iubesc cu adevărat. Trebuie să fii chior să nu vezi. Cred că nici când e plecat la mina lui de uraniu nu o înșeală... Totuși...să-i fi plăcut ei de mine? Să mă fi dorit? Si, ce dracului, să le distrug căsnicia pentru prostia mea? Hm! Mă descurc eu cu credula de nevastă-mea, la o adică...Problema urgentă e să vorbesc între patru ochi cu șefu. Cât mai repede. Cu ce telefon? Să merg la unul public? Nu, să încerc la Mariana. Asta e femeie discretă. Am început să am încredere în ea. Păcat că nu-mi permite niciun avans. Dar, una peste alta, e bine să ai o prietenă sinceră la care te poți confesa fără teamă\". S-a uitat la ceas, s-a îmbrăcat în grabă și a ieșit în stradă încruntat și tensionat peste măsură. Era mare aglomerație pe bulevard și pe trotuare. S-a hotărât să folosească mijloacele de transport în comun. \"Ajung mai repede și sunt destul de nervos. Un accident mi-ar mai lipsi ca să umple paharul!\" Un grup de tineri îmbrăcați neglijent și nebărbieriți de multă vreme, atrăgea atenția tuturor celor aflați în vagonul arhiplin și multe priviri pline de reproș le urmăreau gesturile necuviincioase. Își plimbau mâinile pe brațele și sânii fetelor ce stăteau pe scaune până ce ele se ridicau și încercau să se îndepărteze. Nu era femeie neprivită cu obrăznicie, pipăită și apostrofată cu vorbe urâte și înjurături la cea mai mică încercare de ripostă. Fănel a privit în apropierea sa, încercând să citească privirile puținilor bărbați în putere, excluzând bătrânii și copiii, pentru a se asigura că dacă intervine are cine-l sprijini. La semnele lui discrete, doar doi tineri au înclinat capul aprobator. Ceilalți au fixat geamul metroului ori podeaua vagonului. Fănel a numărat 10 -12 derbedei în grupul cu pricina. Erau prea mulți și el era pățit. Mai intervenise cândva într-o situație asemănătoare...Doar o femeie matură a sărit să-l scoată din mâinile bătăușilor care au coborât la prima stație cu telefonul mobil și ceasul de mână al lui Fănel. A strâns din dinți și a hotărât să nu intervină. Nu s-a mai uitat la ei. În privirea lui, plină de mânie neputincioasă, se putea citi ce gândește și ce intenționează. Derbedeii abia așteaptă un motiv de acest gen ca să sară la bătaie. Erau prea mulți. Bine că au coborât la prima stație. Simțea că face explozie și nu se mai poate abține. A numărat bărbații ce puteau lua atitudine și i-a privit cu dispreț în timp ce ei încă fixau podelele ori geamurile pentru a-și ascunde indiferența sau lașitatea. A ajuns curând, transpirat, obosit și plin de amărăciune... - Mariana, în interes personal, pot folosi telefonul tău pentru două minute? Înciudată că nici nu o salutase, ea l-a privit cu evidentă surprindere, nevenindu-i să creadă. - Da, se poate...dar tu nu ai? Ce s-a întâmplat?! - Ba am! Il poți folosi și tu, dar eu nu...Te rog să mă înțelegi! - Aha...Poftim! \"Băiatul ăsta are probleme grave, am impresia...Și e așa de mult schimbat la față...Să nu ai curaj să-ti folosești telefonul, presupune că ești ascultat. Dar…de cine și de ce?!\" - Dacă invit aici un șef mare, poți asigura discreție totală și servire exemplară? - Mă jignești, domnul meu, cu o așa întrebare, i-a răspuns Mariana, cu adevarat ofensată dar și preocupată să ghicească despre ce ar fi vorba. - Da, bine, scuză-mă! A introdus numărul cu atenție și s-a retras în colțul separeului. Ușoară ca un fulg, Mariana a ieșit și a tras draperia de catifea, zăbovind apoi lângă ea... Cu mâinile pline de pachete și pachețele, ieșeau glumind și râzând dintr-un magazin, le aranjau în mașină și plecau la altul, după ce-și consultau lista destul de lungă pe care o pregătiseră o noapte întreagă. Au hotărât să nu facă pe comandă rochia de mireasă. Ea nu dorea să epateze și nici să ignore tradiția. Costum negru de ginere și rochie albă de mireasă, cât mai simplă, cu voal bogat, pentru căsătoria religioasă. La oficierea căsătoriei civile au hotărât să poarte costume asortate, în culorile ce-i avantajau pe amândoi. Au fixat și ce să îmbrace în partea a doua a nopții de la restaurant, pentru a fi cât mai lejeri. - De ce nu vrei să mergem la o croitorie specializată și să alegi din modelele cele mai... - Te rog frumos, dragule, nu mă supăra! Știi că nu sunt adepta luxului în nicio împrejurare. Vreau ceva frumos, vreau ceva comod. Nu-mi plac rochiile somptuoase de firmă. Nu păstrează tradiția. Să nu mai zic de cele violete ori roz sau alte culori aiurea! Rochia trebuie să arate puritatea miresei...Ai văzut în vitrinele acelea, ce frumoase sunt? - Da, dar magazinele astea nu sunt... - Că nu sunt de lux?! Nu mă interesează, repet. Tu de ce nu ți-ai făcut pe comandă? - ...Nu am încredere deplină și, în plus, mărimile mele sunt stas. Nici nu am nevoie de modificări. Doar costumul celălalt, pentru restaurant, să nu zică lumea că... - Puțin îmi pasă de ce zice lumea. Dacă mă aranjează și tu spui că-ți place, pentru mine este mai mult decât suficient, dragule. - Atunci, dacă ție îți place ce îmbrac eu, pentru mine este la fel de suficient, Olguța. Gata! Să mergem. Am mai scăpat câte ceva? - Nu! Am verificat. Ciorapi asortați, să nu uiți, pentru tine, că nu am trecut în listă. Atenție la cravată! Dar te verific eu... În al treilea magazin din cartierul \"Militari\" au găsit și au cumpărat exact ce și-au dorit. Erau foarte mulțumiți. În schimb, pentru \"mărunțișuri\" au avut de alergat aproape jumătate din capitală. Numai pentru lenjeria intimă a Olgăi, diferită pentru fiecare rochie ori costum în parte, au fost nevoiți să intre în cel puțin cinci magazine. Culmea, era mai pretențioasă decât în cazul rochiei de mireasă, deși aceasta era îmbrăcată \"doar o singură dată în viață, dragule, pentru tine și numai cu tine\", după cum se exprima ea cu totală convingere și drăgălășenie! La ultimul magazin, nerăbdător și puțin obosit de atâta alergătură dintr-un cartier în altul, Valentin a ridicat perdeaua cabinei de probă și, imediat, a lăsat-o și a așezat-o bine să nu se vadă nimic în interior. Olga nu a apucat decât să-și ducă repede o mână la gură și cu cealaltă, în care ținea un sutien a încercat să-și acopere sânii frumoși ce se scăldau în lumina uniformă a lămpilor economice. Era cu bustul gol și o mulțime de articole de îmbrăcăminte de vară atârnau în cuier. - Scuză-mă Olguța, dar am obosit, crede-mă, a încercat Valentin să o impresioneze cu voce prefăcută, abia abținându-se să nu râdă. - Imediat! Și să nu mă mai sperii, că uite cum îmi bate inima, s-a plâns ea cu intonații de copil răsfățat. - Bine, bine, liniștește-te! Știai că sunt paznic și doar eu puteam intra. Câte mai măsori și câte mai probezi? Ma gândeam că plec să...beau o bere, a speriat-o el țopăind pe lângă perdeaua subțire. - Hai, nu fi rău! Mergem împreună după ce terminăm, a raspuns ea luându-l, aparent, în serios. - Da, da, adică după alte trei-patru ore, a insistat el jubilând că-i reușește stratagema. - Uite, vino să-l vezi pe ăsta și atât, l-a invitat ea direct, după ce-și scosese fusta și o atârnase la întâmplare pe lângă celelalte articole, amuzandu-se: \"Na, că ți-o fac eu ție, frumosule, să nu mai râzi de mine!\". - Ce să caut? Nu ai zis că mireasa nu trebuie văzută îmbrăcată înainte de... - În rochia de mireasă, dragule, nu în sutien și chiloți. Hai, nu mă necăji, intră! Bucuros ca i-a reușit provocarea, Valentin a privit în jur. Nu erau în apropiere alte persoane. S-a furișat cu abilitate, fără zgomot. A văzut-o pe Olga goală și a avut-o în brațe de atâtea ori, dar parcă niciodată nu i s-a părut a fi mai frumoasă ca în acel moment. Era cu fața la oglindă, în bikini, încălțată cu pantofi ușori cu tocuri de mărime medie. Picioarele drepte se înălțau zvelte până în coapsele arcuite armonios sub talia subțire. Părul bogat se răsfăța pe umerii rotunzi, micuți și parcă mai puternic bronzați decât restul corpului. Măsura cu privirea un sutien pe care-l ținea cu brațele întinse. A simțit respirația lui fierbinte în ceafă și a întrebat șoptit: - E bun? - Nu știu, Olguța, până nu-l văd pe... - Pune-mi-l tu, dragule, l-a întrerupt ea fără să se întoarcă. - Bine...dar ce-ți veni? Intră cineva..., a îngăimat Valentin îmbrățișând-o cu privirea. - Sssst! Nu vorbi, ca să auzim, a șoptit Olga și s-a răsucit încet către el cu buzele pregătite pentru sărut. A primit-o cu brațele deschise și a sărutat-o lung și apăsat, pătruns de emoție și dorință, stârnit de ruga ei exprimată cu privirea și gura ușor întredeschisă. \"Doamne, suntem nebuni amândoi și mai mult eu decât ea. Dar cât e de frumoasă! Ce trup și ce sâni și cât de dulce e, Doamne...Îți mulțumesc că mi-ai scos-o în cale și mi-o dai de soție!\". A întors-o apoi cu blândețe cu fața spre oglindă și, cu degetul arătător pe buze, s-a întors și a ieșit fără zgomot, după ce s-a asigurat că nu privește nimeni către deschizătura prin care se strecurase. Olga l-a urmărit cu privirea prin oglindă și, fericită că l-a avut în brațe câteva secunde și i-a văzut privirea inundată de dorință și iubire, a sărit ușor într-un picior privindu-și chipul îmbujorat, mângâindu-și coapsele și clătinându-și capul de la un umăr spre celălalt. Apoi a început să se îmbrace în grabă, avertizându-l: - Gata, mă îmbrac, nu mai probez nimic și mergem direct acasă... - Ba, la o bere, precum ai dorit... - Ba te doresc pe tine, dragule! Acasă... - Treacă de la mine, iubito, renunț eu, dar hai mai repede! - Vino să mă ajuți, te rog, a exclamat Olga și a tras draperia cu putere, descoperindu-l pe Valentin râzând pe înfundate… - Așa deci, râzi, hoțomanule! Ajungem noi acasă. Te voi devora! - Waw! Ce teamă-mi este! Au dus toate articolele către casa de marcat, au plătit în fugă și au plecat veseli și plini de viață, urmăriți de privirile pline de simpatie ale vânzătoarelor... Va urma.