femeia lipită

Protezele "femeii din șoubiz", pentru descărcare nervilor "electrizați în zbâțuiala anomică" (așa cum ziceam eu într-o poezie de acum vreo șase ani) par a fi nimicurile de care și-a legat întreaga viață, acele nimicuri fără de care nu ar găsi sens sub lumina efemeră a reflectoarelor. Deși scrii atât de diferit, uite că ne mai întâlnim, poetic, uneori, deși rareori eu am fost așa de sarcastic. Chestia cu "zburdatul" m-a enervat mereu în ceea ce scrii, deși pare să devină un loc comun în crerația ta. Tenta anecdotică din final nu prea se leagă. Sau, mă rog, ai vrut să fii în aceeași linie caricaturală. Ai o formulare cam ambiguă în ulitmele două versuri din strofa a doua. Presupun că ai vrut să spui că acel tablou este coborât în casă. Așa cum ai scris se înțelege că dușul și dealul sunt în casă. Poate chiar așa ai vrut.
Salut, în creația aceasta, pe "femeia din șoubizul românesc"! Pasrbrizul nu există în text, dar ne putem gândi și la consecințe, dacă ar prinde-o soțul împreună cu "feciorii din cartierul vecin".

Mulțumesc George pentru aceasta aplecare asupra poemului. Titlul cred ca se poate modifica pentru a relev mai bine condiția exprimata în versuri.

Ambiguitatea este dorita .... ironia și limbajul uneori prea colocvial cu infuzie de englezisme este dorit pentru a confirma un fond fără forma autohton prezent.

Mă rog, nu sunt niciodată împotriva ambiguizării discursului, dar nu în acest mod, când formularea enunțului spune altceva decât intenția. Spre exemplu, în ultimul enunț al comentariului meu, este o greșeală de topică. De aceea, reformulez: "... dacă soțul ar prinde-o împreună cu "feciorii din cartierul vecin". Celelalte erori ("zbâțuiala", "crerația", "ulitemele", virgula neadăugată după acea paranteză etc.) sunt de la tastare, dar se înțelege, totuși, ce am spus.

Eu știu ce ai vrut sa spui George ... iți știu toate mișcările .... (ca sa parafrazez un "mic" poem)