Poezie
Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (24)
2 min lectură·
Mediu
ianuarie 2008
1.Puls
Penelopă în blugi și
celular roz sidef, citești
ziarul în metrou, ba nu
te prefaci – ca să eviți priviri…
Prilej să mă cred Ulise știind
că nu sunt și nici tu
aia țesând…
un moment am bănuit
că putem fi liberi, dar
nu suntem
cel puțin eu nu
pentru că m-a crescut așa de tare
de imens iubirea, încât tu
ai ajuns
să-mi fii… puls
am vrut, de fapt, să-ți spun
că m-am visat
cu capul pe genunchii tăi
așa, ținându-ți ziarul
în metrou, în drum spre casă,
și uite ce-a ieșit…!
_________________
2.Fii neutru
fiecare pas
l-am vrut cărămidă
liantul necesar așteptam
să-l aducă… un miracol?!
Mi-am topit inima
în matrițe adânci
și-am pornit
înapoi
fiece pas știindu-l cărămidă, aveam
acum doar genunchi
restul cenușă – vântul
spulberând proiecțiile
mai multor răsuciri nenumăratelor urme, toate tălpi
nicio inimă
înăuntrul meu, ca din altă lume
o voce: fii neutru…
cum
deja sunt implicat
în fiindul acesta șantier
perpetuu
_________________
3.Solitudine
căutam fotograme rătăcite
pășeam ușor, desculț, printr-un
fir de păr
aici am reîntâlnit uitate
bucurii
momente de bine, amar, diluări…
sunt, deci, singur
și spațiul acesta
ar fi trebuit
să-mi pară mai mare
fără tine
însă
totul se comprimă ori
a început un proces de disipare
ireversibil
deja nu mai văd
de la genunchi în jos nici
mâna dreaptă rămasă
probabil
în trupul acestei hârtii
_________________
Urări de sănătate și succese tuturor prietenilor cititori.
Barbu Valeriu
Str. Traian 252,
cod. 800186,
Penitenciar, Galați
Mulțumim.
001.943
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Tirenescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 248
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 74
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Tirenescu. “Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (24).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-tirenescu/poezie/1763611/dintre-poeziile-lui-valeriu-barbu-24Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
