Poezie
Abia atunci
poeme scrise de Valeriu Dandeș Ganea
2 min lectură·
Mediu
ABIA ATUNCI
voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul șoaptei – taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i așteptarea mea
vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
și cenușă
va trebui să cauți
sub zăpezile care nu se știe
dacă se vor lăsa găsite
sămânța încolțind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul șoaptei – abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ți-e de ajuns
________________
NU EU
te prelinge în geometrii noi promisiunea
iată zorile și nu mă vezi
de teamă, te întorci… nu
nu lăsa cărarea neterminată, ține înainte
chiar dacă nu vor fi
nici intersecții, nici capăt câtă vreme
orizontul are silueta mea – sau invers
ca un vultur te voi prinde în gheare
și te voi trece munții
pe un pisc
sferele mirării, ovoide, în cuib sidefiu
se vor ciocni de vise colțuroase
frumoase, dar… încă vise și atât
împreună
ne vom preface-n sfere perfecte de lumină
nu eu voi împlini promisiunea
ea o va face, ea va ține
stările noastre de agregare
zorile celelalte vor avea astfel
culorile veșniciei
așa să știi!
001.999
0