P o e n a r i

lumini zgâriate în veșmânturi coboară Bucegii râuri adunate din sărutul norilor pe buze petale de fluier așează erau mărăcini cândva înconjurați de bocetul pământului neștiut de nimeni își citește chipul în desene ziditorul în descântec lung pictează ferestre spre vinul roșu popas de cântec caiși gutui pruni nuci... văd prin rădăcini umbra visătorului sfințit de nostalgie creator de țară din partea cealaltă a dealului picături de cerneală apasă memoria locului cârduri de cocostârci inimi despletesc zborul înserare mi-a umezit ochiul conturul notelor freamăt de muguri răsaduri adânc înfipte în inima pământului pulsează verdele multicolor margini cu muchiile tăiate vertical privesc adopția ținutului tu el ea... și noi poem pătruns de tăcere țipăt de mâini melodia inimii iarba cântă p o e n a r i