Îți răstignești gândurile
Pe rugul lumii...
Păsări negre se rotesc,
Sfârtecându-ți rond
Ideile.
Cad fărâme cuvintele,
Șiroind tăcut
Pe pietrele albe de tristețe,
de tine, și mine, și
Ne este greu
să ne spunem
că ne este dor de viață.
Că buzele noastre
Au nevoie de vorbe,
Că ochii noștri
Sunt avizi de gânduri.
E liniște; ne privim
cu ochii adanci
de tăceri
Și ne
Þi-aș spune totul despre mine.
Aș simți că mor vis cu vis
Dacă n-aș putea fugi de iluziile
Ce se reazămă de mintea mea
-Frenezie de a fi-.
Cum aș putea totuși
Să ma dezgolesc de silabele
De
Macar o dată in viața ta
Taci și ascultă
Liniștea din frunzele
celorlalți.
Îndepartează algele
De pe ochii incărcați
de nostalgii
Și apucă-ți dorurile
Cu amândouă mâinile.
Þine-le
Doar două urme
De trupuri pe nisip
Ne mai trădează trecerea
Prin această dragoste.
Valurile mării poartă
Șoaptele noastre, departe,
În zări.
Privirile
Nu le mai cuprind
Așa, săgetând
