Poezii

Îți răstignești gândurile Pe rugul lumii... Păsări negre se rotesc, Sfârtecându-ți rond Ideile. Cad fărâme cuvintele, Șiroind tăcut Pe pietrele albe de tristețe, de tine, și mine, și

Ne este greu să ne spunem că ne este dor de viață. Că buzele noastre Au nevoie de vorbe, Că ochii noștri Sunt avizi de gânduri. E liniște; ne privim cu ochii adanci de tăceri Și ne

Þi-aș spune totul despre mine. Aș simți că mor vis cu vis Dacă n-aș putea fugi de iluziile Ce se reazămă de mintea mea -Frenezie de a fi-. Cum aș putea totuși Să ma dezgolesc de silabele De

Macar o dată in viața ta Taci și ascultă Liniștea din frunzele celorlalți. Îndepartează algele De pe ochii incărcați de nostalgii Și apucă-ți dorurile Cu amândouă mâinile. Þine-le

Doar două urme De trupuri pe nisip Ne mai trădează trecerea Prin această dragoste. Valurile mării poartă Șoaptele noastre, departe, În zări. Privirile Nu le mai cuprind Așa, săgetând