din noi se deschid uși
prin crăpăturile lor latră cerbii
iubiri himere evadează
împăienjenesc lumea ca iederele otrăvitoare
apoi sub cerul iluzionist
dansează octogonal
sufletele noastre sunt
întunericul îți urlă în spate
te încolotăcește ca o cobră
în ritualul veninos al tăcerii
urme de surâsuri
se preling pe pereți
umbre îți dilată privirea
și gheare își plimbă obscurul
pe
din oasele noastre cresc
pene de bufnițe
blesteme la trecut
ce își potrivesc cu grijă reînvierea
ne simțim electrizați
de parcă printre vertebre
șuieră șerpii
în unghii se adăpostesc
pisici
acum vreau să ningă, să ningă
să ni se așeze fulgi pe suflet
să ne luăm zborul de la etajul trei
din inimi ne vor crește aripi
vom escalada înălțimile
fulguind a
ore pline de insomnii
sub povara amintirilor noastre
durerile prind contur
ca un cerc infinit
ce nu-și găsește punctul de sprijin
dragostea nu e o matematică
nu e o știință exactă
degeaba am
Peronul 95 miroase a gutui
a iubiri șterse și a ploaie.
Ghicește-mi în cafea destinația.
Trupurile noastre ca un pergament
se scriu în toamnă.
Felinare
cel cu o carte în mână
nu mai are nimic
gândurile-i sparte
se macină în gol
cel cu privirea răvășită
nu mai are nimic
creieru-i amorțit
se luptă cu existența
cel cu pălărie albastră
nu mai