Poezie

Trenul

1 min lectură·1 februarie 2006

Mediu

Făcând curățenie în pod

am dat peste un sac peticit

din care s-a auzit

clinchet suav de clopoțel...

Am zâmbit și l-am desfacut,

iar din el au dat năvală,

ca o mare furioasă,

o cascadă de râsete,

câteva amintiri zglobii,

trei-patru păpuși ciufulite,

poze de toate mărimile și toate culorile

și jos de tot era un tren...

Era un tren ce-avea-n vagoane

minunata mea copilarie

cu bucurii și cu necazuri,

cu zâmbete și lacrimi,

cu pisicuțe si cățeluși pufoși,

cu casa bunicilor de fiecare vară,

cu pomii plini de fructe din livadă,

cu leagănul meu micuț din crengile gutuiului,

cu fundițe si rochițe roz,

cu mușcate și oameni de zăpadă,

cu obrajii mânjiți cu marmeladă

și cu genunchii plini de vânătăi,

cu geamurile de la stradă sparte,

cu patul călduros de lângă sobă

și podul plin de vechituri...

Mi-au sărit în față și au început să danseze

cuprinse de frenezie, toate amintirile copilăriei...

Și trenul a plecat pufăind,

așa cum trage bunicul din lulea

supărat ca nu îl bag în seamă,

lăsând în urma lui doar niște închipuiri

și multe regrete ale pierdutelor amintiri...

001.910

Maria Cristina Bijnea. “Trenul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-cristina-bijnea/poezie/163424/trenul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.