Poezie
Perle...
2 min lectură·
Mediu
Alerg prin haos si bezna se sparge...
În stânga, aproape de inimă, stralucesc viu
doua licăriri de stea...
Roșu-verde, alb-galben...
Întind mâna și mâna nu poate pătrunde,
se oprește, șovăie...
Dar subconștientul poruncește:
\"Înainte! Nu te lăsa!\"
Și mâna lovește, iar bulgării de lumina
se sparg... Alunecă... Cad...
În ceața de-afară se-aude \"poc-poc\"
și luminile ajung la picioarele mele...
Le ridic și le văd - devin translucide.
Parcă și culoarea le-a pierit...
Le îndepărtez de ochi și le revine culoarea...
Și strălucesc din nou. Încep sa zboare...
În ceața ce se destramă sunt multe
și se-nvârt și se strâng laolaltă,
strălucire lângă strălucire,
culoare lângă culoare...
Un soare se ridică în fața mea...
Mă uit în oglinda lui și-mi văd chipul
dezbrăcat de orice mască,
limpede, așa cum era când m-am nascut:
chip sincer și candid și naiv...
Și ochii mei au străluciri de perlă veritabilă,
sunt când albaștri precum cerul,
când verzi ca peruzeaua,
când întunecați ca noaptea...
Și părul meu e plin de mărgăritarele
ce galbene-mi se zbat in pletele balaie...
Iar buzele se scaldă în rubine
ca sângele fierbând în vine...
Și perlele albe, mai albe ca prima zăpadă,
se-așează cuminți și-mi mângâie pielea...
Mă contopesc cu ele, devin la rândul meu
o veritabilă femeie-perlă
ce cheamă cu strălucirea si căldura ei
din haos și ceață, pe aripi de lumină
și strigă în scânteieri de foc
după iubirea sa pereche...
001832
0