Poezie
ghimpi
1 min lectură·
Mediu
Dincolo de iubire e voința.
Dincolo de voință e suferința ta.
Dincolo de suferință e moartea
în care te-ai așezat singur
ca într-un mormânt,
înconjurat de ape
sau de prăpăstii adânci.
Aș fi putut lupta cu viața,
aș fi făcut-o până la ultima picătură
și aș fi câștigat.
Dar cu moartea,
cum să mă lupt cu ea ?!
Îți privesc ochii, chipul, trupul,
nici o mișcare…
totu-i pustiu și inert.
Cine-a spus că dragostea
poate totul ori a mințit,
ori nu te-a cunoscut.
Stau desculță și cu mâinile goale
în fața furtunii și râd de ea…
ce-ar mai putea să-mi facă ?!
002253
0
