Poezie
introspectie
1 min lectură·
Mediu
Îmi desfac brațele, pleoapele, aripile
ținute strâns în sufletul meu.
O, Doamne mai lasă-mi culoarea
și putința de a visa
până la plus infinit.
Îmi desfac gândul
ca pe un sul de hârtie,
și-l întind peste pereții din jur
iar aceștia se clatină ca beți
și cad sub povara
dorinței de a mă regăsi.
Și atunci vin spre mine ca o ploaie
atâtea forme, atâta viață și zbor,
mă ridic ca o ninfă din apă
și știu voi birui
întunericul înainte să mor.
Am puterea vieții în mine
și sânge de rege îmi curge prin vene.
Tot universul ce stă ca un miracol în mine
îl voi străbate cu o făclie în mână.
002479
0