Copilarie

-Ce mai faci pustiule, l-am intrebat, nu te-am vazut de anul trecut, ia zi, te-ai mai gandit ce-o sa te faci cand cresti mare? (intrebarea mea favorita)
- Gondolier, nene.
- Adica barcagiu...
- Nu, gondolier, e diferit.
- Ce sa fie diferit, dai cu vasla pe langa barca.
- Nu, gondolierii trebuie sa cante, sa aibe voce, sa studieze canto, sa stie cantonete, arii din opere
- Cantonete, arii din opere, l-am maimutarit eu, la ce bun?
- Pentru ca turistii trebuie inveseliti, sa le oferi daca poti o clipa de liniste si fericire. O clipa lunga cat eternitatea.
- Eu n-am auzit de astfel de clipe, baiete, si eu cam am auzit multe lucruri la viata mea. Si-apoi va trebui sa-ti cumperi o gondola, si-apoi va trebui sa pleci in Venetia.
- Ba nu, am sa-mi construiesc singur gondola. Iar la Venetia nu merg, gondola mea va fi o gondola spatiala si am sa o conduc pe canalele Caii Lactee
-Aaa, pai de ce nu spui asa,copile, ca visezi cu ochii deschisi. As fi inteles imediat.
Am inchis oglinda, adica am bagat-o in buzunar, conversatia cu copilul se cam terminase.
I-am dat intalnire pentru anul urmator.

Sufletul meu era padurea,
era ascuns in iarba inalta
acopilariei.
Acum am suflet.
gasit intr-ozi,
pe o frunza de toamna.

Ma bucur ca iti place, nume albastru ;)

Cat despre gondolier ... nu prea inteleg.

Alecs