Poezie
Copilul albastru
1 min lectură·
Mediu
La egala distanta
intre privirea ta albastra
si privirea mea albastra
se infiripa viata
copilului albastru.
Privirile noastre pofticioase
ii mesteresc bratele
apoi trupul de alabastru
apoi chipul frumos
cu totul si cu totul albastru.
La strafulgerarea genelor
copilul albastru
incepe sa pluteasca in aer
se-ntinde somnoros
si da semne clare
ca vrea sa se nasca.
Copilul albastru
nu poate niciodata
sa atinga pamantul,
copilul albastru
nu stie sa scrie, nu stie sa vorbeasca
nu stie sa umble, nu stie sa planga
nu stie sa-noate, nu stie sa ceara,
copilul albastru stie doar sa pluteasca
in aerul dintre privirile noastre
acolo unde-ncepe
si unde se sfarseste
viata lui stravezie.
In sclipirea de aur
dintre privire ta albastra
si privirea mea albastra
copilul albastru se naste
isi traieste clipele pretioase
plutind somnoros,
cu ochii aproape-nchisi
atata timp cat noi ne privim.
Cand eu clipesc fugar
contururile-i devin neclare
iar cand mai apoi
tu iti muti o secunda privirea
trupul lui firav de ceturi
se-ntoarce-n ochii mei
si-apoi in ochii tai
se scurge in podele
se-mbiba in pereti
si iese pe fereastra
se urca la ceruri
si-apoi se face pulbere de stele
in sclipirea de diamant
a dorintei.
003.755
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marcel PETRISOR
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 196
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 50
- Actualizat
Cum sa citezi
Marcel PETRISOR. “Copilul albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marcel-petrisor/poezie/162743/copilul-albastruComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.