Poezie
Praf de stele
1 min lectură·
Mediu
M-agăț cu disperare de-o speranță
Poate nu e nimic, sau poate-i viață,
Un loc numai al meu să îmi oferi,
Să râzi, să plângi, să nu-ncetezi să speri.
E toamnă și, ades, privesc la stele,
Eu le vorbesc de noi, nu de himere,
Aș vrea ca să primesc un colț de stea,
Iar noaptea lin, să scutur praf din ea.
Cu soarele și luna în tăcere
Dau bairam și fur a lor părere,
De locuri, de priveliști sau de ploi...
Unde să râdem și să fim doar noi.
Dar, toate-aceste astre sfinte
Iubesc doar cerul lor
Ne mint,... iar prin cuvinte
În taină fug de-această lume
Și noi rămânem singuri, etern printre ruine.
002378
0