Poezie
Vulturul
1 min lectură·
Mediu
Se înalță falnic, el,
Fiind dezmierdat de cer
Aripile îi plutesc,
Ca un rege îl primesc
Norii, stelele și luna.
Privirea lui omoară prada,
Ochii mari și pana deasă,
În munte el își face casă;
De-acolo pleacă la vânat
Șoarecii în cioc îi cad.
Când se află-acolo sus
În albastrul cel înalt
Vântul parcă îl răsfață,
De acolo prinde viață
Și puterile nu-i scad.
Omului nimic nu-i strică
Și se-nalță tot mai sus.
De un glonț este rănit
Și ce folos că a căzut
Un prinț răsfățat de vânt.
Casa lui este în cer,
Doar aici nu e stingher,
Acum se stinge câte-un pic
Din urias, e tot mai mic,
Moartea-i este un mister.
012.234
0