Poezie
Sensui Tosca
1 min lectură·
Mediu
În paradisul cerului se risipește o negură de vânt,
Clipele se îngreunează in poala mea magnetică
Ca o ușoară adiere de parcurgeri stelare.
Oasele trecutului freamătă în copacii de hârtie.
Deplasarea mareelor oscilează între vid și acustica pierdută a unui disc secretor.
Pierd surplusul unor clipe acerbe
Care salășluiesc într-un fag bătrân
Uitat de aripa timpului .
Simpozionul cerberului se aude din frânturile materiei cenușii,
Adecvată într-un volum de semnificații senzoriale,
Plasate în sosul electricității magmatice.
Albinele solitare își creeaza drum,
În caverna vieții însăși
Retezată de apartenențele chinestezice a unui fluture
Care în trecutul sărat și-a vândut aripile de marmură
Unui negustor exarcerbat de valori morale și divine
Clarvăzător a nopților luminescente.
00986
0