Eterna epigramă

Cum numele matale crește -
Recunoscut e, unanim -
Îți dau un sfat, prietenește:
Semnează cu pseudonim!

Nu știu cum să procedez
Cu-a mea operă sublimă:
M-am gândit să o semnez
Și s-o public anonimă!

Umplut-ai pagini fără preget
Și, ca necunoscut să fii,
Îți pui amprenta – pui un deget
(Cinstit, a scrie nu prea știi...) :)

Sunt prea puțini acei ce știu
Că epigrama e un templu!
De-aceea, nu-mi permit să scriu
Prostii, ca tine de exemplu.

Te duc în templul plin de muze,
Cum și pe alții i-am mai dus,
Dar vreau ca tu, cerându-ți scuze,
Să ștergi prostia de mai sus.

Nu te supăra pe mine,
N-am vrut a te necăji.
Am văzut că nu-ți convine
C-am pus punctul chiar pe "i"!

Dacă-ți place compania
Culțillor (și cultelor)
Care știu ce-i poezia,
Pune punct insultelor.

În lupta de idei confuze,
Eu mult la vorbă nu mă-ntind.
În consecință, îți cer scuze!
Ai prins ideea? Le pretind.

Am prins idea foarte bine
Și-aș zice chiar un ”n-ai de ce”,
Dac-ai schimba puțin la ”fine”:
Pe t cu z și d cu t(e).

ideea :)

Ziceai, deunăzi, cam așa:

”Umplut-ai pagini fără preget
Și, ca necunoscut să fii,
Îți pui amprenta - pui un deget
(Cinstit, a scrie nu prea știi...):)”
(G.P.I.)

Fă ceva și drege-te,
Eu nu pot ca să te scap:
N-am atâtea degete
Câte bube ai în cap!