Poezie

Lumina

2006

2 min lectură·10 februarie 2008

Mediu

Nu este vis, dar nici real nu e.

Totu-i al meu. Dar eu nu am nimic.

Văd o lumină; nu e lumina mea...

Eu doar rămân în întuneric și în frig.

Aștept la rând să întâlnesc Speranța.

Dar șiru-i lung - e mult până la mine -

Mă simt neputincioasă. Tu ai făcut atâtea

Iar eu ... eu nici măcar nu pot s-ajung la tine.

Sunt ca o picătură-ntr-un ocean -

Aștept sa mă evapor, să mă prefac în nori,

Ca briza să mă poarte-n aer

Și să dansez printre miliarde de vapori

Mai trag nădejde să te am alături

Acolo, printre stele. Parfum de îngeri

Să mă îndulcească, nectar sa beau și miere

Și ochii mei să îi surâdă privirii tale blânde.

Aștept Lumina. Înot prin întuneric,

M-agăț de-un fir imaginar,

Te caut. Te zăresc în chip feeric

Dar cad. Te pierd. Cad neîncetat. Fusese totul în zadar.

Apare o lumina nouă - nu-i a mea.

Privesc cu încântare și frică totodată.

Lumina se retrage; mai ia pe cineva.

Dar eu rămân. Mi-e frică, mi-e frig, sunt încordată.

Privesc văzduhul: puzderie de stele

Nu-i nici un nor. Doar luna

Și tu ești printre ele.

Nu ești o stea, ești Steaua, cum nu mai e nici una.

Și cerul se deschide. Zăresc din nou Lumina.

Este Speranța. E a mea. O simt cum mă atrage...

Înaintez ușor. Dispar cu ea;

În urma mea e liniște și pace.

002.268

Manescu Claudia Ana-Maria. “Lumina.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manescu-claudia-ana-maria/poezie/1767692/lumina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.