Stanță
Se pierde orașul În șoapte albe, În pulbere albă, Târziul minut. Se cufundă zarea În valuri de roșu, În seara cea roșie De dorul temut. Albește colina Sub cer plumburiu, Sub nouri de
MAManescu Claudia Ana-MariaParadă de umbre
Un marș funebru însoțește zarea Și-un arlechin în negru se pierde în ciment; O foaie de unghii smulse înroșește seara Și-n gardul ruginit flutură un bilet. Parada de negru încinge amurgul, O
MAManescu Claudia Ana-MariaDe dragul acelui „cândva”
Ochii-mi au rătăcit lumina. Sunt goală Pe dinăuntru. Exist Doar pentru a te face să zâmbești. Mă frâng În luminile întunericului. Umbre Mă-nconjoară. Răsar În albul
MAManescu Claudia Ana-MariaLumina
Nu este vis, dar nici real nu e. Totu-i al meu. Dar eu nu am nimic. Văd o lumină; nu e lumina mea... Eu doar rămân în întuneric și în frig. Aștept la rând să întâlnesc Speranța. Dar șiru-i
MAManescu Claudia Ana-MariaÎn noapte de iunie
În noapte de iunie, În pustiul mormânt, Mâna-ți albă ne-acoperă cu-o mantie de vânt. Și-n caldul pustiu Mă frâng. În noapte de iunie, Tu, iubite, pășești Printre trupuri golite de vieți
MAManescu Claudia Ana-MariaSperanță
Învie soarele cu-n zâmbet Și șterge tot ce ne-a fost scris. Destinu-i crud – soarta-i amară; În cer, în noapte, în furtună – Un fulger s-a stins. Doar tu mai poți deschide
MAManescu Claudia Ana-MariaIubirea dintre doi nebuni
Pășeșc pe o potecă vie – Citesc în cer însemne noi; Lacul în mantie se preface – Să ne acoperim noi doi. Dar tu nu ești – sunt numai eu Și norii grei mă adâncesc În calea vie.
MAManescu Claudia Ana-MariaCat sa traiesti o clipa
Cât să trăiești o clipă – călătorie Nu cugeta peste zări, căci nu trăiești dintr-o cugetare. În lume găsești durere și tristeți Și-un gând e suficient să treci în zbor, cu el, peste
MAManescu Claudia Ana-MariaOchii verzi
Cu ochii verzi – ce verde-ntunecat și straniu! – Te regăsesc. Sunt semne. Însemnate-n craniu, Mă fac să amuțesc. Sunt verzi. Sunt ochii tăi, smaralde... Îi iubesc. Îi caut în pustiu, în vid.
MAManescu Claudia Ana-Maria