Nu mai pot să visez:
Stau mereu trează cu gândul la tine.
Nu mai pot să gândesc:
Rațiunea mereu se împiedică de dragostea ta.
Nu mai pot să mă împiedic:
Misterul unei nopți împrăștiate
Se-așază între valurile ei,
Și toate gândurile mele adunate
Înoată pe sub peștele cât trei.
Adânc străbate raza de lumină
Până și-n piatra rece de sub
E noaptea vârcolacilor albaștri
Ce ies și se-nfășoară
Pe marginea unei prăpastii
Ce zilnic te-nconjoară.
Așteaptă și privesc cu ochii roșii
Cum victima se
De când mă iubești simt că ziua e noapte.
De când mă săruți îmi simt buzele coapte.
De când ești aproape infinite despart
și orele grele cu tine le-mpart.
Pe aripi de foc arde-amorul în
Parfum de crini,
Castele negre,
Dulceag sărut
Și om de verde
Am.
Strănut închis,
Un gust amar,
De gheață jar
Și om de verde
Simt…
Un singur eu,
Un unic val,
Chibrit aprins,
Pe tine
Ochi de sânge pe un portativ de apă
Atinge corzile încetișor...
Și taie inimile printr-un glonț de sunet
Durere afundată într-un ton.
Cu gândurile într-o altă lume
