Poezii

Nu mai pot să visez: Stau mereu trează cu gândul la tine. Nu mai pot să gândesc: Rațiunea mereu se împiedică de dragostea ta. Nu mai pot să mă împiedic:

E liniște. Strigoii mișună mereu în mine… Un sunet surd încearcă să evadeze! Răsfoiesc încet filele trecutului Și nu mă opresc. Să fi găsit calea?

Misterul unei nopți împrăștiate Se-așază între valurile ei, Și toate gândurile mele adunate Înoată pe sub peștele cât trei. Adânc străbate raza de lumină Până și-n piatra rece de sub

E noaptea vârcolacilor albaștri Ce ies și se-nfășoară Pe marginea unei prăpastii Ce zilnic te-nconjoară. Așteaptă și privesc cu ochii roșii Cum victima se

De când mă iubești simt că ziua e noapte. De când mă săruți îmi simt buzele coapte. De când ești aproape infinite despart și orele grele cu tine le-mpart. Pe aripi de foc arde-amorul în

Parfum de crini, Castele negre, Dulceag sărut Și om de verde Am. Strănut închis, Un gust amar, De gheață jar Și om de verde Simt… Un singur eu, Un unic val, Chibrit aprins, Pe tine

Ochi de sânge pe un portativ de apă Atinge corzile încetișor... Și taie inimile printr-un glonț de sunet Durere afundată într-un ton. Cu gândurile într-o altă lume