Poezie
Mars și Sirena
2 min lectură·
Mediu
Mars și Sirena
Ating și ard tot ce găsesc,
Asemănarea-n chip de toamnă,
Cu ochi de gheață te privesc
Și soarta mea… ea te condamnă.
Nu pot iubi la infinit
O stea căzută dintre stele;
Nu pot uita că am iubit
Un înger negru în castele.
Frumoasă eu? Așa credeam,
Prin tine strălucea și raiul,
Când tu plângeai și eu priveam
Mi se părea că plânge naiul.
Dar aripile ți s-au ars,
Și în castel păienjenișul
S-a pus pe un tablou cu Mars
Și am văzut că ești învinsul.
Din poartă scârțâie un pas,
E umbra dorului sinistru,
Sunt eu și-mi iau un bun-rămas
De la un vechi amic terestru.
Nu mă mai uit pe cer, dar plâng,
Căci știu că locul tău e-acolo,
De te-ai întors eu pot să strâng
În brațe fratele-mi Apollo.
El mă va duce printre stânci
În marea rece și pustie,
Mă voi uita dacă-mi arunci
O ultimă privire mie.
Și cufundată în adânc
Renunț la foc, renunț la tine,
În valuri albe mă arunc
Și uit instinctele feline.
Iubire pe uscat am vrut?
Iubire ți s-a dat și ție,
Dar nu știam că ce-am cerut
E clipa ruptă din vecie.
Un infinit e casa mea,
Iar dincolo de ea e cerul,
Aș vrea să pot să fiu o stea,
Dar soarta mea nu e misterul.
003114
0