Poezie
Fiică de lup
1 min lectură·
Mediu
Fiică de lup
M-am născut plângând la răsărit,
Pe o căldură ce-am iubit-o întreit,
Eram subțire la simțire și la trup,
Am fost hrănită cu iubire de un lup.
În haită nu eram ca ceilalți, știu!
Și fiecare m-ar fi trimis sub cer pustiu,
Dar lupul ca părinte ce era
Þinea la mine, la fata ce creștea.
Instinctele mi se păreau bizare,
Iar lui i se părea că sunt prea mare,
Chiar și așa m-a îndrăgit săracul,
Cu anii a aflat tot satul.
Ne-au despărțit când viața era vis,
N-am auzit de el, probabil l-au ucis
În anul ce-a urmat, cu disperare
L-am așteptat, dar în uitare.
023.223
0
Să fie slăbiciunea mea pentru lupi, ori chiar mi-a plăcut poezia? Și să știi că da, lupii sunt vânați și uciși, de cele mai multe ori cu o foame nebună, și furie pe măsură. Gratuite. Dar iubirea unui lup e cea mai adevărată; și aici se pot scrie tomuri, dar: cred că și pseudonimul tău nu e ales la întâmplare, prea aduce a ceva din dialectul gaelic al celtei, sau mă înșel? (eu îl știu sub forma \"cailean\")
Cu siguranță l-au ucis, dar să nu lași așteptarea să te facă să devii altceva decât o fiică de lup.