Poezie
Demon
2 min lectură·
Mediu
DEMON
Un demon e viata insasi, un demon far’ de crezare
Paseste stramb adesea si-si scutura-mplinirea
Presara-n juru-i haos si-aduna in desaga
Tot ce un alt demoniu lasat-a sa se vada
Cand spulberat de-o raza ce-a cucerit privirea
S-a impartit in orizonturi reci, intunecoase
Ca mai apoi acesta s-adune iar pe primul,
Cristalele din pesteri in ochi sa se cufunde
In negura din noapte, la flacara ce arde
Sa-i fie iar alaturi si-aceasta-mpreunare
Sa nu se-atace-n sine, lucrand la vesnicie
Sa nasca forte sumbre, infricosate poate
De oglindirea lor in ape fermecate
Pe care sa le soarba, sa clocoteasca-n demon
Sa duca anxietatea la creierul cenusa
S-o-napoieze-n data in inima cu fumuri
Sa dea in schimb lumina focului de-arama
In timp ce mana-i plina de ura, de manie
Cuprinde o farama din cimitire goale
Din care mai se-aude un tipat de-ndurare
A celor ce odata fugit-au de-al meu demon
Sub tarana plapanda, usoara si tacuta
Acum in focul luciu al pasiunii sale
Demonul s-arata mai iubitor de toate
De suferinta care candva au neglijat-o
Aceia ce acuma se bucura de moarte
De marele ecou al faptelor trecute
In marea-mprastiata pe sterpele hotare
Ce demonul de-acuma le-a ridicat in noapte
Si vai si munti exista, de piatra ruginie
Pe care lin se scurge placerea suferintei
Doar dealuri inflorite se mai pastreaza-n noapte
Cu stele rosiatici si luna de calvar
Cu meteori ce-n arsiti pastreaza-ntunecimea
Pe cerul plin de cale ce stau la-ntrepatrunderi
Ce-asteapta-ntampinarea sa fie cat mai alba
Cand soarele rasare de veacuri doar pe urma
Si-asa ne ploua iarasi cu bucatele fine
Din demonul ce astazi e fost-a in visare
Ce s-a nascut pe sine din vremurile apuse
Si ce la randu-i poate va fi o prima sursa
De intregire-a altui iubitor de soapte
De-acum luati aminte ca lumea nu-i ce pare
Ca aurul ce-n soare se-mbata-n stralucire
E fierbanteala-n care stau noaptea cei ce-ngana
Un nume scurt, sinistru de demon, in visare,
Iar apa, focul, solul si aerul din ziua
Sunt pe-ntuneric moartea, suspine si regrete.
Nu vreau sa sperii lumea ce raze cucerinde
Primesc in suflet ziua si noaptea le socoate
Previn doar nestiinta de-a crede in imagini
De-a irosi putinul pe care-l mai avem
Din ingerul ce zboara spre infinit, spre totul.
001165
0