Poezie
Din nou
1 min lectură·
Mediu
Rătăcind infinit prin albastre ruine,
Ca spirit prea stins,
Invizibilul “mine”-
Își caută viața pierdută demult…
Dorind s-o găsească,se-aruncă-n trecut:
Narcotic e drumul,simțiri se aprind,
Revin amintiri…și nu se mai sting…
Tablouri ca-n vis mi se-arată pe rând,
E tot ce-am pictat,tot ceea ce-ascund…
E timpul în care știam să iubesc,
Sunt zilele-n care puteam să trăiesc…
Și lacrima-mi caldă topea tot în jur;
Acum sunt de gheață,sunt munte prea dur…
………………………………………………
Ruinele-apar,
Trecutul se stinge…
Și…totuși tresar,ceva mă atinge…
E flacăra albă,mă-ntorc la-nceput…
Speranța revine,căci am renăscut…
002367
0