Poezie
Bunicii
1 min lectură·
Mediu
Bunicii
Bătrâni frumoși cu părul alb
Și privirea strecurată printre gene,
Pe prispa casei nepoții îi așteptați,
Fumând din pipa înțelepciunii,
Copiilor voi sfaturi
Nu încetați să dați.
Vă tremură bătrânețea-n glas
Și mâinile de-atâta muncă în viață,
Din ochii înfundați adânc în cap
Pâraie de lacrimi se revarsă,
De bucuria revederii cu cei dragi,
Fața uscată ușor se înviorează.
Căci de la viață nu cereți mai nimic,
Doar niște țoale și-un strop de sănătate
Și plângeți la orice mică bucurie,
Când cei dragi în seamă v-au băgat.
Mi-e dor de-ai mei bunici
Și de poveștile ce le spuneau sfătoși,
Când ne-adunam cu toți în jurul lor
Și-n hohote râdeam copiii,
De ne trânteam pe jos.
La voi acum eu vin mai rar,
Că ați plecat de tot din lumea noastră mare,
În minte amintiri vii mi-a rămas,
Iar cadoul cu care vă întâmpin,
E o pomană cu lumânări-aprinse,
Pentru călătoria voastră fără cale.
12-09 -2003
001.771
0