Aruncându-mi zilele
În numărul destinului tău,
Îmi amestec fiecare celulă
Într-o fuziune extrasenzorială
Care ne duce la extaz.
Fiecare atom al ființei mele
Îsi caută haotic perechea în
Parc-ar fi singura persoana de sex masculin
Din toată înlănțuirea asta de agregate spirituale.
În ochii lui albaștri caut și găsesc
Oceanul,cerul,denotativ...
Nemărginirea și pe
În fiecare clipă a nesuferitei sale de viată,
Același chin.
În fiecare clipă trebuie sa se metamorfozeze în om…
În fiecare clipă trebuie sa-și limiteze orizontul,
Pentru a putea ajunge la
Leucocitele trupului meu, amnezice,
Rătăcesc, ahtiate de zbor, în plasmă.
Sfârșite de haos, își caută scopul,
Însă au pornit pe o cale cu un singur sens..
Conștientizând, urlă, țipă, zbiară.
Mă
Spirite alergând în jurul venelor mele,
ridicându-se și coborând,
pătrunzând în mine,
populându-mi ființa..
Sunt așa de blânde..
Tentativele să mă fure eșuează mereu.
Mereu mă trag de mână
Și
În absurditatea cu care-i strigă
Aproape în fiecare dimineață
Că nu e bună de nimic,
Găsește mereu câte-o speranță,
Că mâine el... va fi altfel.
În stoicismul cu care îi rezistă la fiecare
Chiar voiam să rămân în sfera amorului tău.
Dar nu am reușit..
În acel haos... oricât aș fi încercat să mă agăț de vreo speranță,
Oricum cădeam…
Mă pierdeam în alt haos.. în care se părea că
MD