de ce e capul fără minte gol
dar nu sună?
ce vid îl mișună și-l umple?
poate cenușă de pai
poate petale însorite de câmp
poate gâze stafidite de mai?
mai iartă, mai uită
copilul din umeri,
am intrat azi în debara
să îmi număr borcanele
dar mai mult să văd ce pot
să mai omor din gândaci
te întorsesei, cuminte,
de parcă nu murisei
de parcă nu luasei
vasul meu bun cu tine
cu
E liniște-ntre fontă, ciment și PVC
iar lemnul și bumbacul încă dorm.
Sticla-i crăpată larg si cei nevii
ascultă viața din pridvor.
Nerozii de amiază,
patimi amorțite
navighează prin
În seara cu vise
dansează în sufrageria pieptului cuțite
mintea se dezminte
lasă loc mobilei să țipe
amândouă tac
și se aud prelungirile mâinilor
împletind noduri în leagănul sângelui.
Te-am confundat cu soarele
mi-am făcut idol de carne
și nu m-am închinat lui-
n-am reușit să-i prind sufletul
în noaptea ochilor căprui.
Umblu hai- hui pe lângă drumul
pe care nu ești tu-
Vis, te ascunzi
în sufletul meu ghem
printre măști de colecție.
Mască, de dor
corp de gânduri îți țes
și te legăn pe sfori.
Ochi, de mai poți
clipește de trei ori
rupe sforile și zbori.
E liniște sub haina goală.
Străbate doar ecoul vocilor de-afară
izbindu-se de coaste și murind.
Norii deși dau ceață grea
așteptarea se vaită s-o tai
și mâinile adorm în lenea privirii.
În
Te-am îngropat o clipă sub speranțele mele fluide
Și inima mea se bucura și mintea mea stătea drept.
Te-am privit ca la început, cu un sfert de suflet,
Cum te uiți vizor la străinul ce bate la
Te-ai adăpostit în peștera inimii mele
Și ca să nu te văd ai pus perdele;
Noaptea, rătăcind bezmetic, m-am lovit de ele și m-am rănit
Dar durerea era cântec și-am zâmbit.
Cântecul s-a strâns în
Eram într-un parc, pe iarba goală,
cu tălpile dormind în leagăn de mers,
pe mâini și-n piept cu vocea ta domoală
ce sângera mai tare ca-n povești.
Adunam crâmpeie de suflet răsfrânt
de pe buze
