Mediu
Toata sala nelinistita asteapta chemarea mea.Ochi obositi si ingrijorati se atintesc mecanic spre mine.Eu fac un pas inapoi calcand maduva cuvintelor de inceput , ma retrag odata cu privirea ce nu inceteaza a ma cauta , cu irisul femeiesc cuprins de reverie [...]
Era iarna cand incepuse povestea.Dar tu ai incercat sa inchizi cartea ingalbenita de secole , cartea care a macinat timpul stramosilor in atatea zapezi infernale.Niciodata nu ai avut curajul sa-mi asezi intre palme un carbune aprins , nici glasul sa-l calauzesti nici spre pustiuri de gheata , nici spre intinsuri de nisip dogoritor.Am tacut.Stiam si simteam ca va veni o zi cand ma razvratesc impotriva timpului mort presarat cu cenusa , stiam ca o sa incendiez umbra ta frumoasa cu patima unui moment.Adeseori citeam poemele de frica ce-ti strabateau fiinta la simplul gand al acestei clipe.Intorceai privirea peste umar contopindu-te cu orizontul pustiu iar noaptea cautai salbaticia lunii si visul tacut.Dincolo de tine erai tu calea , dincolo de tine eternul erai tu iluzia.
De aceia iti spun - sunt fericit ca nu te-am cunoscut vreodata ...din locul tau poti doar sa privesti nefericito nestiind cat fara de inteles aceasta agonie.Intr-o zi am sa te leg la ochi si am sa te abandonez in desertul alb in noaptea ce mai lunga...Cine esti tu?
Esti acelasi pamant din oasele timpului meu , esti doar o umbra ce aluneca usor ca un suflet, ca o ultima suflare de viata...
012515
0
nu stiu ce ai gandit...oricum.
pe la sfarsit am mai inteles si eu situatia sentimentala..dar la inceput, metaforele alea parca sunt o bariera ca sa nu poate intra nimeni in sufletul tau, sa te descopere...