Poezie

Cerință libelulică

2 min lectură·23 aprilie 2011

Mediu

Tu îmi ești destinul și speranța,

ascultarea mea de azi, de mâine...

Tu mi-ai deschis calea spre optimism,

spre zâmbet, seninătate și cuvinte.

Eu nu am reușit ca toate aceste gânduri

să le așez în ordinea în care tu le-ai pus.

Eu am rămas la fel de îngăndurat

și solitar precum un nomad înlăcrimat.

Zilele se duc fără-ncetare și eu

rămân neschimbat înaintea ta. Sunt eu,

cel cu sufletul sfărâmat, cu starea

mea de pesimist, dar plin de gânduri.

Tu, cea de care eu m-am îndrăgostit,

tu, cea care îmi ești gândul, lacrima

și frenezia mea, neantul și zâmbetul...

Tu, cea pe care o iubesc, o simt și o ador.

Tu libelulă solitară care stai și plângi în amurg,

tânjești după cuvintele mele dar nu ai curajul

să-mi vorbești, să-ți arăți starea schimbată

și curajul tău de a fi, de a iubi...

Singură ești, singură vei rămâne cu acest comportamen...

Când aripile-ți vor mai înceta a bate, atunci mă vei căuta,

atunci cu lacrimi vei striga spre norii amurgului

și tu în plânset vei avea un chip stelar...

De ce zbori în nesfârșituri? De ce solitudinea ta

e geamănă cu solitudinea mea? Întrebări fără răspuns,

răspunsuri urmate de întrebări și noi tot în amurg

privind cerul ne întrebăm fără răspuns...

Dă-mi aripa în ocrotirea mea, oferă-mi zâmbetul tău,

privirea, sărutul și simturile tale delicate.

Lasă-mi drum liber spre sufletul tău, lasă-mi

un semn să pot veni spre tin`, lasă-mi-te-n veacuri.

002.084

M.P.. “Cerință libelulică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/m-p-0034371/poezie/13978347/cerinta-libelulica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.