Poezie
Privindu-mi urma, nu zăresc decât o urmă
1 min lectură·
Mediu
De mi-aș pierde urmele, căci acolo
unde calc nu-mi rămâne nici mirosul,
nici adierea trupului meu. Trec și sunt
nevăzut, neobservat și plâng!...
În urma mea urmele îmi sunt șterse,
sunt spulberate și amestecate cu nisipul
adus de vântul tomnatic, amestecate cu frunzele
care s-au desprins din aceste sălcii
care-și plâng ramurile către cer.
Doamne, de unde atâta calvar în urma mea?
De unde atât de multă îndurare și pesimism?
Nu cumva sunt un eșuat?
De-aș putea să-mi dau drumul în gol,
să cad în infinit și să pot fi plâns
de un singur ochi, o singură lacrimi
și un singur trup... Cine ar fi acest?
Alerg ascunzându-mă de mine și privind
în urma mea nu zăresc nimic. Care mi-ar
fi motivul disperării mele? Sunt singur!
Alerg solitar de propria-mi imaginație.
001.232
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- M.P.
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
M.P.. “Privindu-mi urma, nu zăresc decât o urmă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/m-p-0034371/poezie/13958941/privindu-mi-urma-nu-zaresc-decat-o-urmaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.