Poezie
visul si urmarea lui
prima frica
2 min lectură·
Mediu
merg printre salciile negre...și sunt umbre,
este noapte, întuneric...doar lună plină,
vântu-mi adie cântec groaznic...fiarele urlă,
eu tresar clipă de clipă, mă uit de ele...
nicio urmă, îmi e frică și de lună!
e-așa frumoasă, luminoasă - mai aproape ca oricare dintre stele-;
îmi luminează calea, dar nu vreau să mă uit...
mi-e teamă c-am s-o urmez, tot înainte...
Tu, lună bună! mi-e frică de puterea ta,
de mi te ofer, am să pierd ceea ce sunt acum,
și-am să visez vise marețe ce nu le pot cuprinde-acum.
Dar ce voi vedea acolo unde mă voi îndrepta?
vedea-voi pe tine-n mine, eu în altul, altu-n tine?
vedea-Vei tu de mine pană când te voi vedea mai bine?
Tu nu știi nici de tine!
asta-nseamnă că...voi uita de mine?
că oglinda voi urî-o când mă voi privi în ea?
vei trimite-n zi, Soarele, ca să-l văd, ca să mă vadă?
cum voi vedea Adevarul când norii n-or să mai vrea
să se care de pe cerul încărcat?
Gândindu-mă-voi la tine, ca la țelul căutat?!
Voi pleca pe mari, sub soare, ce se umflă-n valuri dese,
voi pleca apoi pe munte ca să vad...
și deșertul voi străbate...pentru visul de-astă seară!!!?
Printre sălciile negre...doar o umbra.
e noapte și întuneric...dar lună plină!
vântul adie plăcut - uitat-am de fiare demult...
Privirea-mi coboară de pe lună...
și văd un câine!
mârâie un pic la mine, e fioros, căci doar e fiara.
Lună Bună! nu mi-ai spus de niciun CAINE!!
colții din față-i arată...balele-i curg șiroaie
de la vest la est pe-ai mei pantofi și haine,
căci vântu-mi bate-n față. Și cât timp vântul suflă,
miros de sânge-mbălsămat ce-a fost odată,-mi aduce
din pantecele lui...căci câinele mocnește a duhoare.
...
022.957
0
frica, ca la început de lume...și eu am stările astea, dar tu ești și-mai-și.....fi bărbat!
cu simpatie