Poezie
Petale de Crin
51
1 min lectură·
Mediu
Un suspin desenat cu o șoaptă
din dorință, de Crin parfumat
pe-o petală subțire, necoaptă
de prezența de Zeu nechemat.
Să-i devii pentru strigăt captivă-
mărțișor nedublat fără chip,
libertății o fiică-adoptivă
trasă-n țeapă pe propriul ghimp.
Condamnată de frică la fugă
din pojarul de pană aprins
să privești pe furiș și cu rugă
pentru-o rimă în geamu-i nestins.
Spectator la a sa-nmormîntare
îngropată de vie să fii...
Va tăcea rima ta trădătoare
așteptîndu-i în lume noi \"fii\"?
***
O plecare mă plouă petală
din fiorul înfrînt, resemnat.
Cu speranță de soră-rivală
voi păstra chipu-n verb desenat.
033.693
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lupu Svetlana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 97
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Lupu Svetlana. “Petale de Crin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lupu-svetlana/poezie/13932486/petale-de-crinComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dragă Profesorule, cu toată afecțiunea ce ți-o port, totuși astăzi voi fi \"încăpăținată ca o buruiană\" și voi lupta \"pînă la ultima picătură de sînge\".
măr-ți-șor ne-du-blat fă-ră chip,(9 silabe)
tra-(să-n) țea-pă pe pro-pri-ul ghimp.(9 silabe)!!!
Toate versurile pare au 9 silabe, cele impare -10.
Dacă mă sfătui să nu mai folosesc cuvîntul \"Ghimp\", fie, cedez, la obiect nu sunt tare, poate nu e chiar poetic, dar de aici nu-l dau, îi stă bine.
\"trasă-n țeapă pe propriul ghimp.\"-e vorba de o autopedepsire.
Strofa a 4 e inima poeziei, n-o cedez nici în ruptul capului. O explic:
\"Spectator la a sa-nmormîntare
îngropată de vie să fii...\"-și-a luat \"adio\" să plece, să nu mai scrie, deși e vie, să nu mai existe. Dar rămîne ispita de a continua să citească versurile autorului îndrăgit, care o inspiră \"să conceapă fii\"- să zămislească noi poezii, deaceia întrebarea:
\"Va tăcea rima ta trădătoare...\"-vei reuși să nu scrii și să nu postezi noi poezii?
Sper că am fost convingătoare.

acum am inteles, asa ca propun versul:
Asteptandu-i in lume noi \"fii\"
Privitor la aspectul de mai sus, la cere nu vrei sa renunti, ai tot dreptul dar, pentru ca mereu este cate un DAR...
verifica atat numarul d silabe cat si ritmul.
Nu mai insist!

Probabil că ai uitat la tastare să scrii așa:
\"trasă-n țeapă pe propriul ei ghimp\" care ar fi mai corect, ca muzicalitate.
Mai am două observații aici și anume:
ghimp este un ragionalism, poate. O avea el acea căldură molatecă moldovenească dar, zic să-l folosești mai rar.
rima chip-ghimp, este o rimă deficitară, de aceea propun, ca rime:
pentru CHIP:-schip, chip ca mod= ,în fel și chip=
Rimele sunt puține dar, dacă ai înlocui versul cu un vers, cum ar fi:
\"Mărțișor fără chip, fără șnur\", pe cale de consecință te-ai putea folosi de rimele următoare:
abajur, dimprejur, împrejur, sejur, bonjur, sperjur, pelur, telur, velur, silur, mur, samur, femur, mahmur,nur, menur.
Dacă nu dorești să renunți la \"ghimp, termen atât de drag ție, dar care nu prea sună românește,propun câteva rime, cum ar fi:
anotimp, răstimp, estimp, Olimp.
Pentru strofa a treia meriți nota 9,50!
Ultimele două versuri din strofa a 4-a se subordonează ideii dar nu o slujesc. Realizarea este \"chinuită\".
Dacă ai să dorești o propunere de rezolvare a acestei chestii, scrie în proză ce ai dorit să scrii în versuri, și după ce voi înțelege mesajul voi încerca un ajutor, dacă dorești. Strofa a 5-a merită nota 9,60!