himera din somnul inimii

Singur
este acela căruia nu i-a mai rămas de îndurat
decât clopotul viselor imposibile
peste sine răsturnat.

Ascultă leoaica inimii trecând pe deasupra
cu umblet de himeră
ca un tropăit de capră în fontă
estompat de târâit șerpesc pe-o sferă
de iarbă uscată
și se preface că tace.

Prezența ei îl incită,
în spatele măștii cotidiene retrăiește un vis,
își imaginează că-l bântuie ființa iubită
deși, în spațiul acela de clopot închis,
mersul ei ar putea fi doar zgomotul sihastru
făcut de mâinile sale
vopsind acoperișul somnului cu-albastru.


Himerele
varianta inițială, publicată în volumul \"Sacrificiul mirării\",
apărut în martie 2002 la editura Pro Transilvania)

Îți rămâne de îndurat
acoperișul visului ca un clopot
peste tine răsturnat.
Cineva trece mereu pe deasupra
cu umblet rătăcit de himeră
un tropăit de capră în fontă
un târșâit de reptilă pe o sferă
rece ca o întoarcere în timp.

Ascultă-i respirația-n vis
poate-i ființa ce știi s-o iubesti
sau poate, în spațiul acela închis,
e doar zgomotul sihastru
al mâinilor tale vopsind
acoperișul lumii-n albastru.

3 noiembrie 2001